De vorba cu duhovnicul Iustin Pirvu
• Monitorul de Neamt va propune o rubrica saptaminala, in care vor fi abordate teme si subiecte legate de religie, interlocutor fiind parintele Iustin Pirvu Argument
Ideea ca parintele Iustin sa „tina“ o rubrica saptaminala in cotidianul Monitorul de Neamt mi-a rasarit in minte privind lungul sir al pelerinilor care asteapta zi de zi la usa chiliei sale. Sa-i ceara sfat, sa-i spuna pasurile. La aceasta s-au adaugat numeroasele mesaje venite pe adresa redactiei. Oameni care cereau vesti despre staretul Manastirii Petru Voda, care vroiau sa stie ce se mai intimpla, care resimteau lipsa unui canal de comunicare cu batrinul duhovnic. Pentru toti acestia s-a nascut rubrica, pe care o dorim cit mai longeviva, „De vorba cu duhovnicul Iustin Pirvu“. De asemenea, cititorii care doresc sa-i adreseze mesaje, intrebari parintelui Iustin, pot face acest lucru scriindu-ne pe adresa redactiei sau pe adresa de mail. Primul subiect abordat mi-a fost sugerat tot de vietuitorii de la manastire si de pelerini: „Daca la alti duhovnici cu har am vazut intruchipari ale celorlalte virtuti, parintele Iustin este o exemplificare a iubirii. Asta am invatat eu, despre iubire, de cind am venit la manastire“, a declarat unul dintre vietuitorii de la Manastirea Petru Voda. Va prezentam, in continuare, o discutie purtata cu parintele Iustin pe tema iubirii in ortodoxia crestina. (C.F.)
„Si acum ramin acestea trei: credinta, nadejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea“ (Corinteni, cap.13). Cuvintele apostolului Pavel ne infatiseaza cele 3 virtuti care duc omenirea pe calea mintuirii in Iisus Hristos, Dumnezeul cel Adevarat si Viu. Daca primele doua virtuti ne calauzesc pe fagasul vietii crestine - ortodoxe pe care orice crestin trebuie sa le aiba, cea de a treia le desavirseste in chip minunat pe celelalte doua. In primul rind, creatorul, Dumnezeul - Tatal in mare Sa iubire pentru creatia Sa si mai cu seama pentru ridicarea omului din pacat, L-a trimis pe Fiul Unul-Nascut spre mintuirea lumii. Acesta este chipul desavirsitei jertfe si a dragostei dumnezeiesti. Insasi moartea pe cruce, sulita, piroanele, cununa de spini, rabdarea, ingaduinta si dragostea Mintuitorului sint dovada vie si de netagaduit ca Dumnezeu a iubit asa de mult lumea, incit a savirsit o asa de mare jertfa. Insusi Mintuitorul in acele momente de maxima suferinta arata fata de cei ce-i cereau moartea suprema iubire, adresindu-se Tatalui ceresc: „Parinte, iarta-le lor, cei ce nu stiu ce fac“ (Luca, cap. 23 (r. 34)).
Dar, vai noua, celor ce-L uitam pe Dumnezeu si invatatura mintuitoare care duce spre cararea imparatiei vesnice. Omul modern exclude din viata sa ideea jertfei de sine, uita ceea ce Iisus Hristos ne invata: „Eu sint Calea, Adevarul si Viata“. Totul se centralizeaza, se computerizeaza, nu ne mai raportam existential si spiritual la Vesnicie, ci absolut toate lucrurile conduc spre un singur destinatar: omul. Stiinta, cunoasterea, arta stau acum in puterea mintii omenesti care, din nefericire, uita de Dumnezeu si incearca o cunoastere luciferica de stapinire a intregii lumi. Daca in perioada grea si intunecata a comunismului Europa era strapinita de un ateism acerb care incerca sa distruga biserica, acum intreaga Europa democratica se arata a fi una idolatra. Prin aceasta trecere de la un rau la altul, se incearca o destabilizare a omului, o dezorientare cu scop precis si anume acela de a crea un haos universal. Spuneam Europa idolatra, deoarece omul isi face idol din orice lucruri: televizor, calculator, bani etc. Iar spiritul care guverneaza lumea este egoismul cind acesta este deja exacerbat, dragostea de Dumnezeu si implicit de aproapele este exclusa. Aceasta este politica noii ere care se instaleaza incetul cu incetul, a noii ordini mondiale in care omului i se dau puteri depline, imbatindu-l cu iluzia fericirii vremelnice.
Prima incercare de destabilizare s-a facut in tarile rasaritene care, in ciuda comunismului, si-au pastrat vie traditia crestin-ortodoxa, a credintei, a milosteniei si a iubirii de aproapele.
Exodul romanilor in toate tarile Europei arata faptul ca s-a racit dragostea de tara, de valorile crestin-ortodoxe, ca acest popor incet-incet isi pierde identitatea si legatura cu radacinile stramosesti, sub pretextul saraciei si a lipsei unei modalitati de a trai decent. In locul dragostei si a ingaduintei fata de aproapele se nasc ura, invidia si neincrederea. Omul contemporan este guvernat de doua stari despre care se poate discuta pe larg: singuratatea si aspiritualitatea, care sint in afara iubirii evanghelice. Se uita sau se vrea in mod ostentativ sa se abstraga lumea de la cea mai mare porunca data de mintuitorul ucenicilor sai: „Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decit aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui sa-l si-l puna pentru prietenii sai“. (Ioan cap. 15 (r. 12,13)). Ceea ce facem noi in aceasta lume vremelnica, in numele iubirii si al sacrificiului, isi va gasi corespondent in vesnicia iubirii dumnezeiesti. Dar, ca sa ajungem sa gustam o picatura din bucuria aceasta, trebuie sa invatam mai intii sa-i iubim pe cei ce ne urasc, asa cum spune Mintuitorul: „Iar voua celor ce ascultati va spun: Iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine celor ce va urasc pe voi; Binecuvintati pe cei ce va blestema, rugati-va pentru cei ce va fac necazuri“ (Luca cap. 6 (27, 28)). Numai ca omul modern, cuprins de o mindrie satanica, nu mai poate intoarce si celalalt obraz spre a fi lovit in numele celui ce a primit o astfel de ocara, ci mai cu inversunare porneste razboi si, astfel, ne urim unul pe altul, ne pizmuim unul pe altul, iar iubirea pe care Dumnezeu ne-a daruit-o ca unor fii legitimi a ramas doar un text de scriptura.
Nadajduim ca romanul adevarat cunoscut de atitea veacuri de istoria crestina sa-si pastreze credinta stramoseasca, traditia Bisericii Ortodoxe si darurile sale de bun crestin in adevarata iubire in Iisus Hristos Domnul nostru“.
|