SCOALA DIN MUNTI

Clopotelul ďż˝nceputului de an scolar a sunat ieri, 15 septembrie 2006, si pentru cei cinci scolari „agatati“ ďż˝ntre stďż˝ncile Bicazului Chei, la Bďż˝rnad, un catun situat la circa 1.100 de metri altitudine, dupa cum ne-a spus un satean. De data aceasta, ďż˝nsa, ei au pasit ďż˝ntr-o scoala noua, realizata cu o finantare de la Banca Mondiala, mult mai dotata pentru ceea ce presupune ďż˝nvatatura. Doua sali de clasa, cu geamuri termopan, centrala termica, banci noi, un calculator si chiar un televizor formeaza zestrea noii scoli. „Meritau si copiii nostri conditii mai bune pentru ca, pďż˝na ďż˝n acest an, s-a ďż˝nvatat ďż˝ntr-o scoala improvizata, care a fost, cďż˝ndva, casa unui gospodar al locului“, a spus ďż˝nvatatoarea Mariana Tepes-Onea. Clasa tinerei si inimoasei dascalite de la Bďż˝rnad este compusa din 5 elevi - doi ďż˝n clasa a II-a, doi ďż˝n clasa a III-a si unul ďż˝n clasa a IV-a. Ieri, copiii au pasit ďż˝n noua lor „casa“ de ďż˝nvatatura cu multa smerenie. Si-au ocupat cuminti locul ďż˝n banci, privind cu respect spre ďż˝nvatatoare, dar mai cu seama spre noi, gazetarii, intrusii de o zi. Imaginea era parca din alta lume. Prea multa liniste. „Sďż˝nt emotionati. Si cred ca au doua motive. O data pentru ca au pasit ďż˝ntr-un lacas nou, si apoi pentru ca nu prea sďż˝nt ďż˝nvatati sa aiba oaspeti“, a explicat ďż˝nvatatoarea.
ďż˝n Bďż˝rnad, viata nu este deloc usoara. Catunul este format din 30 de familii care au decis, ďż˝n timp, sa vietuiasca ďż˝n locul ďż˝n care s-au nascut. La 30 de familii cu oameni, ďż˝n general, trecuti de prima tineretie, cďż˝ti copii sa se mai nasca? Asa se explica de ce scoala are doar o singura clasa simultana, condusa de catre un singur dascal care, zi de zi, urca stďż˝ncile pentru a se ocupa de instructia celor mici. „Vin zilnic la scoala dupa ce fac un drum anevoios printre stďż˝nci, cale de 4 kilometri. Plec din Bicaz Chei, la 6 dimineata, si ajung la 8 sau 9, ďż˝n functie de vreme. Aici ma asteapta copiii care sďż˝nt programati ďż˝n functie de anul de studiu si fac lectii cu ei pďż˝na la ora 14. Apoi, o iau din nou spre casa pe acelasi drum. Mai greu este iarna, cďż˝nd zapada e mare. Dar nu ma dau batuta, pentru ca ďż˝mi place ceea ce fac“, a marturisit dascalita. Am aflat de la ea ca dragostea de scoala a mostenit-o de la mama sa care, la rďż˝ndu-i, a fost mai multi ani ďż˝nvatatoare la Bďż˝rnad. „Am opt ani de cďż˝nd sďż˝nt ďż˝nvatatoare la aceasta scoala. Am mostenit-o pe mama. La ďż˝nceput, am fost suplinitoare, apoi m-am calificat si acum ma pregatesc pentru gradul II“, a adaugat ďż˝nvatatoarea Mariana Tepes Onea, care are 28 de ani.
Copiii satului nu fac probleme dascalitei. Din spusele acesteia, am aflat ca micutii sďż˝nt sanatosi, isteti si nu fac nazdravanii mai mult decďż˝t altii. Cďż˝t priveste relatiile cu parintii, acestea sďż˝nt bune: „M-au ajutat de fiecare data cďż˝nd le-am cerut sprijinul. Asa cum a putut fiecare, cu bani pentru dotarea scolii sau prin munca. Acum, avem o scoala noua, dar tot mai trebuie facut cďż˝te ceva. Sďż˝nt sigura ca o sa fie alaturi de mine“.

„Este greu, dar ce sa facem,
aici ne-am nascut, aici am trait
si aici o sa murim“

�nvatatoarea avea dreptate. Scoala este noua, dar mai s�nt unele de facut. De pus parchetul, de bransat la energia electrica si de executat racordul la apa. Treaba de specialisti, dar nu strica si un ajutor din partea gospodarilor din sat. De altfel, si ieri, cu prilejul deschiderii anului scolar, parintii au dat o fuga pe la scoala. Macar sa vada care-i treaba. N-au zabovit, �nsa, prea mult, pentru ca nu le-a permis timpul, numai bun pentru cosit iarba, ori otava.
„Trebuie sa mergem la treaba acum, cďż˝t ne permite timpul. Avem de strďż˝ns fďż˝n si otava pentru vite. Aici, din asta traim“, zicea Gavril Radu, de la care aveam sa aflam ca are patru fete, si toate la scoala. „Trei la Bicaz-Chei si una aici acasa, la Bďż˝rnad. Mai greu este pentru cele care ďż˝nvata jos, ďż˝n sat, pentru ca fac zilnic naveta, coborďż˝nd si urcďż˝nd muntele. Acum merge, dar iarna, cďż˝nd omatu-i mare, mergem noi, parintii, sa rupem nametii“. Drumul despre care ne-a spus omul, dar si ďż˝nvatatoarea din Bďż˝rnad, nu-i altceva decďż˝t o scurtatura, de vreo 4 kilometri printre stďż˝nci si brazi.
„Loc salbatic, da’ pďż˝na acum n-au fost cazuri de atac al salbaticiunilor“. Nu-i rau, dar cine stie? ne ďż˝ntrebam ďż˝n gďż˝nd. Oricum... Pentru a purcede la Bďż˝rnad nu ne-a fost nici noua prea usor, desi am luat-o pe cale batuta, adica pe drum de caruta, ca de masina nu poate fi, oficial, vorba, decďż˝t daca ai curaj si o doza de nebunie. Iar acum, dupa ce ne-am ďż˝ntors, se poate spune ca am avut doza...
„O buna bucata din drumul pe care l-ati facut cu masina este amenajat si de noi, ca sa putem merge cu ARO, ca numai masina asta se preteaza la astfel de drum“, ne-a spus Ion Lungu, un muntean aflat de cu dimineata la coasa. „Este greu, dar ce sa facem, aici ne-am nascut, aici am trait si aici o sa murim“, a apasat omul vorba printre batai de coasa. Revenind la scoala, ca asta ne-a fost tinta, noul lacas este situat ďż˝n centrul catunului, ďż˝n vecinatatea bisericii si a singurei „privatizari“ a locului.
„Pai, aici este centrul, scoala, biserica si privatizarea unde ne ďż˝ntďż˝lnim si mai povestim duminica, ori la sarbatori“, a zis cosasul cu pricina. Bine gďż˝ndit, ca vorba e ca la copilasi mai trebuie si cďż˝te o bomboana sau un biscuit. „Avem, ďż˝n general, ceea ce ne trebuie. Pentru copii avem si bomboane, si biscuiti, si sucuri. Numai ca nu prea sďż˝nt bani pe-aici“, a declarat Rozalia Pop-Tifrea, vďż˝nzatoarea de la „privatizare“. ďż˝n schimb, functioneaza si la Bďż˝rnad condicuta cu datornici. „Ce sa-i faci, pďż˝na face omul rost de bani. Nu ne este frica, ne cunoastem cu totii“.
La scoala, copiii au luat prima pauza. Alearga prin curte, cu o oarecare dragalasenie ca, vorba ‘ceea, majoritatea sďż˝nt baieti. Adica, trei baieti si doua fete, iar cele doua codane trebuie ocrotite. „Sďż˝nt cuminti. Si cum ar fi altfel, cďż˝nd majoritatea dintre ei sďż˝nt rude, iar vacanta si-o petrec ďż˝n sat, ajutďż˝ndu-i pe parinti la treaba. Asa ca sďż˝nt ďż˝nvatati cu greutatile“, ne-a lamurit ďż˝nvatatoarea. Ne-am interesat daca din acest catun, altminteri, un adevarat colt de rai care ti se deschide ďż˝n fata ochilor dupa ce strabati un drum de iad, ne-am interesat, spuneam, daca din sat s-au ridicat niscai personalitati marcante. „Nu. Pentru ca elevii nostri nu depasesc studiul liceal, ori o pregatire profesionala“, ne-a spus unul dintre sateni, care a tinut sa adauge ca „metahna“ cu plecatul ďż˝n strainatate la munca bďż˝ntuie si prin Bďż˝rnad de cďż˝tiva ani. „Avem si noi tineri plecati ďż˝n strainatate sa faca bani. Apoi, astia nu se mai ďż˝ntorc aici, cďż˝ta-i lumea.
O fi bine, o fi rau, cine stie, problema-i cu scoala. Deocamdata, pentru cel putin patru ani, nu se pune problema ca sďż˝nt copii de-o clasa. Eu ma rog la Dumnezeu ca scoala sa ramďż˝na. Ar fi pacat sa ramďż˝na copiii fara carte“, a afirmat ďż˝nvatatoarea. Mai schimbam o vorba, doua, si, regretďż˝nd plecarea din motive de sfatosenie, o pornim spre casa. Nu fara emotie, ca mai aveam de trecut si la ďż˝ntoarcere printre stďż˝ncile prapastioase ce strajuiesc cei opt kilometri de drum.