Primaria, scoasa din culpa in „scandalul vilelor“ de la Cordun
• conducerea Primariei Roman apreciaza ca reclamatiile trimise la DNA de romascanii pagubiti la o vinzare-cumparare de teren, in care vina este aruncata pe spatele municipalitatii, nu se confirma • vina ar apartine, in opinia primarului, cumparatorului care nu s-a informat despre restrictiile de constructii din zona •
Conducerea Primariei Roman a declarat, in conferinta de presa de luni, 11 septembrie, ca reclamatiile trimise la Departamentul National Anticoruptie (DNA), Parchet si Politie, de catre romascanul Vasile Apavaloaie, care incearca sa arunce in circa Primariei Roman o tranzactie cu terenuri, din zona cartierului rezidential „Danubiana“, sint nefondate. „In ultima vreme, in presa locala a aparut o problema reala cu niste terenuri din zona Cordun. Este adevarat ca aceasta sesizare a cetateanului trebuia verificata, dar modul in care se incearca a se face o presiune asupra instantei, pe o anumita vina ce ar avea-o Primaria Roman, in toata aceasta afacere, este gresit. Asa cum se stie, in cursul anului 2005, mai multe persoane fizice au achizitionat, la limita intre Roman si Primaria Cordun, in apropierea zonei in care se construieste un cartier de vile, mai multe parcele de teren, in vederea ridicarii a altor constructii. Solicitantii, in afara de Liviu Irimia, ne-au cerut certificate de urbanism, conform legislatiei in vigoare. S-au strecurat, insa, mari erori in ceea ce priveste specificatia facuta de noi la capitolul «Regim Juridic». In mod eronat se incearca a se arunca vina pe umerii nostri, ca nu ar exista restrictii de construire. Trebuie sa clarificam care este procedura in cazul tranzactilor de acest fel cu teren. Pentru a se instraina o parcela, un proprietar solicita un certificat de urbanism, in vederea instrainarii. Pe baza lui se merge la Notariat si se vinde terenul. Dupa perfectarea tranzactiei, cumparatorul, daca vrea sa-si construiasca ceva acolo, va trebui sa obtina un nou certificat de urbanism, in vederea ridicarii constructiei. Ceea ce nu s-a inteles este faptul ca noi, Primaria, am specificat in certificatul de urbanism 404, din 15 VII-2005, adresat vinzatorului Ion Ciobanu ca «terenul vindut are destinatia de teren arabil». Conform Planului Urbanistic General (PUG), terenul este situat in unitatea teritoriala de referinta numarul 1, sub zona A, unitati agro-zootehnice. La rubrica «permisiuni de construibilitate» se specifica, de asemenea, extrem de clar ca se pot realiza constructii agro-zootehnice, conform destinatiei cladirilor initiale, din zona si orice alt tip de constructii se pot autoriza doar dupa aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ). De la inceput in certificatul de urbanism, vinzatorului si cumparatorului li s-a pus in vedere de catre functionarii Primariei faptul ca nu se poate construi decit o unitate agrozootehnica sau, eventual, o alta cladire, dar numai dupa includerea in PUZ. Din punctul nostru de vedere este extrem de clar. Daca exista o vina a Primariei, in derularea acestui contract de vinzare-cumparare, aceasta este neesentiala. In opinia mea, vina apartine cumparatorului, Vasile Pavaloaia, care nu a citit atent certificatul de urbanism, nu s-a documentat si cred o anumita intentie a vinzatorului de a scapa de teren“, a precizat primarul Dan Ioan Carpusor. Institutiile abilitate au verificat in teren situatia, in cursul saptaminii trecute. „In asemenea cazuri va trebui sa lasam Justitia sa-si spuna cuvintul, prin verdictul pe care-l va da“, a mai spus primarul Carpusor.
Teren inutilizabil pentru constructie din cauza unei conducte de gaz metan de inalta presiune
Certificatul de Urbanism amintit a fost trimis atit la Inspectia de Stat in Constructii (ISC), cit si la Politie si Parchet. Dan Ioan Carpusor a sustinut ca, „documentul de vizat spre neschimbare“ este cu totul alt document urbanistic, neesential in tranzactia de vinzare. „In opinia mea, cumparatorul a fost cel «tras pe sfoara» de proprietarul terenului, pentru ca, atunci cind a semnat actul de vinzare-cumparare a terenului respectiv, nu si-a pus problema ca acolo nu poate face nimic altceva decit o constructie zootehnica, fara sa se fi interesat ce inseamna «PUZ» si in ce conditii s-ar putea construi si altceva acolo“, a mai spus Dan Ioan Carpusor. Reamintim faptul ca, de mai multe luni, a izbucnit un scandal legat de cumpararea de catre mai multe persoane fizice a unor parcele de teren la limita dintre Roman si comuna Cordun, in locul in care se construieste un cartier de vile. Dupa efectuarea tranzactiei, o parte dintre cumparatori, printre care si reclamantul Vasile Pavaloaia, s-au lovit de refuzul Transgaz de a elibera avizul pentru autorizatia de constructie, in felul acesta proprietarii dindu-si seama ca nu pot utiliza terenul decit in scop agricol. Acest lucru i-a determinat pe cei care au platit sume imense pe parcelele respective, in speranta ca isi vor putea construi acolo o casa, sa invinuiasca Primaria Roman ca s-ar face responsabila de eliberarea certificatelor de urbanism, in care nu li s-ar fi atras atentia cumparatorilor ca pe acel teren trece conducta de gaz metan si ca acestuia nu-i poate fi schimbata destinatia din teren agricol in teren de constructie. Asa cum a reiesit din cercetarile ulterioare, in 19 mai 2005, prin adresa 231, Transgaz a facut cunoscut Primariei Roman ca in zona exista o conducta, dar nu a mentionat, asa cum prevede legea, traseul acesteia. De retinut, de asemenea faptul ca traversarea celor doua parcele de catre o conducta de gaz metan de presiune inalta presupune restrictii de construire pe o distanta de 50 de metri in jurul acesteia, trebuind a se face demersuri de catre municipalitate catre administratorul conductei pentru marcarea acesteia si a zonelor de restrictii de construire, in vederea avizarii PUZ-ului. Se vor lua, de asemenea, masuri, asa cum s-a stabilit cu cei de la Inspectia de Stat in Constructii ca Primaria sa pastreze mai judicios documentele in arhiva Serviciului de Urbanism al Primariei, pentru a se inlatura emiterea de documente eronate, de catre autoritatea publica.
FOTO: Primarul Dan Ioan Carpusor sustine ca Primaria nu are nici o vina
|