Trai pe vatrai, fara frica de penal, la Directia Silvica
• desfiintarea Biroului de combatere a infractiunilor silvice, din cadrul Politiei Neamt, a dus la scaderea faptelor penale constatate in domeniul silvic • in acest moment, nu exista nici un padurar sau angajat al Directiei Silvice care sa fie cercetat penal • sint voci care afirma ca desfiintarea Biroului a avut drept scop liberalizarea jafului in padurile nemtene Desfiintarea, acum mai bine de un an, a Biroului de combatere a infractiunilor silvice de la nivelul Inspectoratului Judetean de Politie Neamt a surprins pe toata lumea. La acea vreme, nu s-a facut mare caz pe aceasta schimbare, mai ales ca politistii au declarat, la acea vreme, ca la mijloc este vorba de o reorganizare. Ca lucrurile nu stau deloc asa o demonstreaza situatia actuala, cind in domeniul combaterii infractiunilor de natura silvice mai muncesc, daca se poate spune asa, doi politisti. Unul la Serviciul de investigare a fraudelor economice, iar celalalt la Serviciul de ordine publica. In nici un caz nu se poate spune ca acestia au realizarile celor sapte care deserveau Biroul de combatere a infractiunilor silvice. Mai mult, unul dintre cele doua posturi a ramas vacant, prin avansarea subcomisarului Cezar Filip in functia de sef birou la Serviciul de investigare a fraudelor economice. Pai, in conditiile in care toata lumea, si ne referim in special la cei aflati la putere, urla cit ii tin plaminii ca din codrii nostri se fura pe rupte, ne intrebam de ce oare s-a luat decizia desfiintarii acestui birou specializat. „Actiunea Gaterul“, contabilizind rezultatele, a demonstrat ca la mijloc a fost vorba doar de un foc de paie si un exercitiu de imagine al celor care ne conduc. „Cind functiona acest birou, rezultatele in domeniul combaterii infractiunilor de natura silvica erau demne de invidiat. Aveam nenumarate dosare in lucru, dosare care ajungeau in instanta. Acum, nu se mai face nimic. Au desfiintat Biroul, interesul fiind imens. Probabil ca a existat cineva care a fost deranjat de activitatea acestor servicii. Altfel, nu se explica decizia de a desfiinta o astfel de structura. Am inteles ca multi dintre cei care lucreaza la Directia Silvica s-au bucurat fantastic cind au auzit ca acest Birou nu mai exista. Probabil ca au dorit ca jaful in padurile nemtene sa fie liberalizat. Nu a fost an fara sa existe in lucru dosare penale in care erau cercetati angajati de la Silvic. Acum nu stiu ce se face, insa este clar ca rezultate nu se vad in acest domeniu. Ofiterii, care deserveau acel Birou, cercetau de la simpli hoti de lemne la evaziuni fiscale in domeniu. Acum, nu am mai auzit de astfel de dosare“, ne-a declarat un ofiter de politie.
L-am intrebat pe directorul tehnic al Directiei Silvice Neamt, Constantin Serbu, daca este de parere ca desfiintarea acestui birou este benefica sau nu. „Pot sa va spun ca, in continuare, actiunile noastre se fac impreuna cu reprezentanti ai Politiei. Din punctul nostru de vedere, oamenii legii isi fac datoria la fel ca inainte“, a declarat Serbu. Intrebat daca are cunostinta ca vreun angajat al Directiei Silvice Neamt sa faca obiectul vreunei cercetari penale, domnul Serbu a spus ca nu. Asta sa insemne ca infractiunile in domeniu au fost stopate in urma activitatii celor doi ofiteri sau ca in Neamt nu mai exista infractori de acest gen?
|