Locatari evacua�i
• Blocul 40 de pe Aleea Ulmilor intr� de luni �n repara�ii 91 de familii din blocul 40 de pe Aleea Ulmilor vor fi evacuate luni, 7 august. Acolo stau �n prezent 249 de persoane, unele legal, altele f�r� nici un fel de forme. Conducerea Prim�riei Piatra Neam� sus�ine c�, din cele 91 de familii, 89 au muta�ie �n ora�, iar dou� �n alte localit��i. Dup� cum reiese dintr-o situa�ie �ntocmit� la Prim�ria Piatra Neam�, 15 familii de�in contracte de �nchiriere. Blocul 40 este inclus �ntr-un program ANL de construc�ii de locuin�e pentru tineri destinate �nchirierii. Lucr�rile ar fi trebuit s� �nceap� pe 1 august, dar, pentru c� nu au fost evacua�i locatarii din imobilul respectiv, reabilit�rile au fost am�nate. De s�pt�m�na viitoare, va fi amenajat �antierul pentru reabilitarea sc�rii B, precum �i a etajului IV din scara A, conform condi�iilor impuse de executant. �n acest sens, pe data de 11 iulie 2006, au fost soma�i locatarii care locuiesc f�r� forme legale �i societ��ile comerciale din acest bloc s� elibereze spa�iile pe care le folosesc p�n� la data de 24 iulie. De asemenea, au fost aten�iona�i �i cei care au contract de �nchiriere, dar care au acumulat o serie de datorii la plata chiriei �i a cheltuielilor comune de �ntre�inere asupra obliga�iei de a achita aceste datorii sub sanc�iunea evacu�rii necondi�ionate din locuin�ele pe care le de�in. „Este curios cum au g�sit at�t de repede bani cu care �i-au achitat restan�ele c�nd au auzit c� risc� s� fie evacua�i. �n blocul 40 s�nt oameni care s-au obi�nuit s� nu pl�teasc� nimic, nici chirie, nici utilit��i, nici repara�iile. Acest imobil trebuie consolidat �i dup� aceea va fi locuit de chiria�i selecta�i pe baza criteriilor ANL“, a declarat viceprimarul de Piatra Neam�, Mihaela Stoica.
Din ‘95-’96, mai mul�i cet��eni au �nceput s� se aciueze pe acolo �i, din cauza actelor de vandalism pe care le-au f�cut, societ��ile comerciale s-au retras din imobil. A�a se face c� acum stau 91 de familii acolo, dar numai 15 cu forme legale.
Conducerea Prim�riei a f�cut referire �i la blocul D2 de pe Aleea Ulmilor, acolo unde vor fi muta�i unii dintre cei din blocul 40, sus�in�nd c�, dup� ce a fost reabilitat �n dou� r�nduri, �n ‘98 �i �n 2000-2001, acum arat� jalnic. �n ultimii doi ani, municipalitatea a investit �n realizarea de locuin�e pentru tineri, cheltuind 3,76 mi-liarde de lei. �n momentul de fa�� s�nt �nregistrate peste 2.300 de cereri de locuin�e, adic� multe peste c�t se poate onora.
|