Cultura ca viciu

• un invitat al Cursurilor Internationale de Vara de la Piatra Neamt a fost clarinetistul Horia Dumitrache

La Liceul de Arta „Victor Brauner“ din Piatra Neamt s-a desfasurat, intre 11 si 21 iulie 2006, cea de a VIII-a editie a Cursurilor Internationale de Vara, pentru specialitatile canto, flaut, clarinet, vioara si viola. Maestrii care au indrumat, anul acesta, cursantii au fost: prof. Elena Botez - Liceul de Arta „Victor Brauner“ Piatra Neamt (canto), prof. Emilia-Sanda Ciobanu - Liceul de Arta „Octav Bancila“ Iasi (flaut), Horia Dumitrache - solist instrumentist Elvetia (clarinet), conf. univ. dr. Doru Albu - Universitatea de Arte „George Enescu“ Iasi (clarinet), si prof. Mioara Prisada - „Liceul de Arta „Victor Brauner“ Piatra Neamt (vioara, viola), iar corepetitia si acompaniamentul pianistic au fost asigurate de catre lector univ. Mihaela Sipridon, de la Colegiul Universitar de Muzica Piatra Neamt, si prof. Adrian Stroici, de la Liceul de Arta „Victor Brauner“ Piatra Neamt.
Am profitat de acest prilej pentru a sta de vorba cu un tinar maestru, aflat pentru prima data in aceasta postura in orasul nostru, clarinetistul Horia Dumitrache.

O alegere fericita

Reporter: Stimate domnule Horia Dumitrache, pentru ca ati venit pentru prima oara in orasul nostru in calitate de maestru al tinerilor invatacei intr-ale clarinetului, si pentru ca nu sinteti indeajuns de cunoscut in spatiul cultural si muzical nemtean, va rog ca, inainte de toate, sa ne prezentati citeva date despre biografia dumneavoastra.
Horia Dumitrache: M-am nascut la Suceava, unde am absolvit si cursurile Liceului de Arta, dupa care am urmat studiile la Conservatorul bucurestean.
Rep.: Suceava este leaganul celebrului, de acum, concurs „Lira de Aur“. Ati fost atins, banuiesc, de umbra, sau, mai exact, de lumina acestei traditii...
H.D.: Cred ca mai mult din familie mi se trage aceasta aplecare catre muzica. Ambii parinti au legaturi directe si semnificative cu muzica.
Rep.: Dar aportul decisiv la alegerea acestui instrument, clarinetul, l-a avut actualul conferentiar universitar doctor Doru Albu, de la Universitatea de Arte din Iasi.
H.D.: Asa este. Dumnealui, care pe vremea aceea era profesor la Liceul de Arta sucevean, mi-a sugerat aceasta posibilitate. Am vazut, am ascultat si am ramas.
Rep.: Prin urmare, ati descoperit acest instrument intr-un mod...
H.D.: ... lejer, cursiv, firesc.
Rep.: Si alegerea s-a dovedit a fi una nimerita, ba chiar, tinind seama de predispozitiile carierei dumneavoastra, fericita.
H.D.: Sint sigur de acest lucru.

Plastica onomastica

Rep.: Ati ales o activitate artistica oarecum independenta. Cum s-a intimplat?
H.D.: Inca din Conservator am infiintat, impreuna cu niste colegi elvetieni, un octet cu care am concertat atit in Romania, cit si in Elvetia. Aceasta imprejurare mi-a facilitat realizarea unor contacte mai temeinice si asa am ajuns student la Berna. Am terminat acele cursuri acum doi ani si, actualmente, cint intr-un ansamblu de muzica contemporana care poarta numele unui mare artist... plastic, Paul Klee.
Rep.: In materie de onomastica generica, se pare ca artistii plastici sint cultivati cu mai multa asiduitate. Dupa cite am inteles, faceti un soi de naveta intre Ungaria si Elvetia.
H.D.: Da, pentru ca sint casatorit cu o budapestana.
Rep.: Cum s-a impacat bucovineanul din dumneavoastra cu limba maghiara?
H.D.: Extraordinar de bine. E o limba fantastica. Si percep acest fapt cu atit mai mult cu cit sint un pasionat de lingvistica.
Rep.: Ar trebui sa va spun Dumitrache Horia.
H.D.: Ha, ha... exact...

Un instrument tinar

Rep.: Sa ne intoarcem putin la instrumentul dumneavoastra. Clarinetul este o nascocire relativ noua in istoria instrumentelor; are numai citeva sute de ani. Pentru ca, se stie, abia de pe vremea lui Mozart a facut, cum se spune, epoca. Cum vedeti in acest context literatura pentru acest instrument?
H.D.: Ca fiind extrem de bogata si diversificata. De la clasici la muzica contemporana, trecind prin toate fenomenele stilistice si prin toate mijloacele de expresie experimentate, de-a lungul zecilor si sutelor de ani.
Rep.: Daca tot ati pomenit de stiluri si genuri, ce va atrage mai mult pe teritoriul sonor al instrumentului dumneavoastra?
H.D.: Genul romantic si apoi sonoritatile contemporane.
Rep.: Aveti si vreo motivatie? Fie ea si strict subiectiva...
H.D.: Pe de o parte este vorba despre structura sensibilitatii proprii si, pe de alta parte, de virtualele promisiuni ale experimentului. Caci, se stie, muzica actuala este dependenta de experiment si cautare perpetua.

Cultura ca o marfa ieftina

Rep.: Nu ma indoiesc ca, in ciuda faptului ca vietuiti pe alte meleaguri, cunoasteti peisajul cultural si, in speta, muzical romanesc. Cum l-ati situa, intr-o inevitabila comparatie, in relatia cu cel din alte tari europene.
H.D.: Cred ca este inca mai sarac decit in Vest, pentru ca planul financiar isi spune din nou cuvintul. Contactele, banii, managementul fac parte din administratia artei. Dar e foarte interesant ca, totusi, in Romania exista festivaluri importante, exista o aplecare intensa catre cultivarea muzicii, a teatrului, a jazz-ului si chiar a coregrafiei. Si apoi, aici, arta este mult mai accesibila.
Rep.: La ce va referiti?
H.D.: La partea pasiva a fenomenului artistic, la public. Totul este mult prea ieftin aici. E un soi de cultura de masa.
Rep.: Care ameninta sa devina cultura de loisir. Daca dai numai doi lei pe bilet, la teatru, sa zicem, iti poti permite - vorba romanului - sa intri bou si sa iesi vaca. Dintr-o institutie temeinic subventionata, intr-o tara cu cetateni culti, destepti si mindri ca alinierea europeana s-a facut numai la nivelul preturilor produselor de consum. Cultura, pina una-alta, a ramas nedigerata. Si, din aceasta pricina, neluata in serios. Cu toate ca, in mod firesc, ar trebui sa aiba pretul viciului.