Profesor „rupt“ de beat „cules“ din �an�
• Nicu A. a adormit, dup� o be�ie crunt�, sub un dud din satul natal, av�nd cartea de munc� sub cap • acesta a „f�cut spectacol“ la Centrul de Primire Urgen�e • suplinitor la o �coal�, acesta a fost sanc�ionat de conducere �i se pare c� a r�mas f�r� slujb� • Nicu A., �n v�rst� de 39 de ani, fost profesor suplinitor la o �coal� din zona municipiului Roman, a fost g�sit, joi, 13 iulie, de un echipaj al Sta�iei de Ambulan��, �n localitatea unde domiciliaz� �i a lucrat, �n stare avansat� de ebrietate, c�zut sub un dud. Acesta abia putea vorbi, �n momentul �n care a fost adus la spital. Potrivit preciz�rilor f�cute de cadrele medicale, b�rbatul a fost g�sit c�zut, av�nd cartea de munc� sub cap. Cei care l-au �ngrijit pe b�rbat au fost surprin�i, efectiv, de stadiul avansat de ebrietate �n care fostul dasc�l a ajuns. �ntrebat de redactorul „Monitorului de Roman“ despre �mprejur�rile �n care a ajuns la spital, acesta a �nceput s� rosteasc� versuri �n limba latin�. Ajuns la Centrul de Primire Urgen�e, b�rbatul a refuzat, ini�ial, chiar acordarea �ngrijirilor medicale, precum �i s� semneze �n registrul de consulta�ii c� nu este de acord cu acest lucru. Acesta a acceptat �ngrijirile de specialitate abia �n momentul �n care a auzit c� situa�ia va fi raportat� Poli�iei. „Pacientul era �n stare avansat� de ebrietate. A fost g�sit pe o margine de drum, sub un dud, �ntr-o comun� limitrof�, pe spa�iul public, dormind cu cartea de munc� sub cap. �n momentul prezent�rii la spital, acesta era murdar de dude, din cap p�n� �n picioare. Ini�ial, a fost necooperant, accept�nd acordarea �ngrijirilor medicale abia �n momentul �n care am spus c� vom anun�a Poli�ia Roman. Pacientul a p�r�sit camera de stabilizare, l�s�ndu-�i cartea de munc� pe una din noptiere“, au declarat cadrele medicale de serviciu. Viceprimarul comunei pe raza c�reia se afl� �coala la care Nicu A. a fost profesor suplinitor, a declarat c�, �n cursul anului �colar 2005/2006, acesta a fost sanc�ionat profesional, din cauza consumului de alcool. „Nu �tim dac� Nicu A. va mai lucra la catedr�, �n anul �colar 2006/2007. Nu �tim dac� va mai fi acceptat de c�tre Inspectoratul �colar Jude�ean, din cauz� c� a avut abateri disciplinare. Omul este �n concediu �i s-ar putea ca Inspectoratul �colar Jude�ean Neam� s� nu-l mai accepte, din cauz� c� era «fugar», �n sensul c� mai lipsea de la �coal�, din cauza consumului de b�uturi alcoolice. Din acest motiv, a primit un avertisment �i a doua oar� a fost sanc�ionat la bani. Nu ne mir� c� a fost «cules» de Ambulan��, de pe marginea drumului, �n stare de ebrietate“, a precizat viceprimarul.
|