Ceahl�ul afl� ast�zi programul campionatului
• echipa pietrean� va juca pe 29 iulie pe propriul teren, deoarece regulamentul spune c� nou promovatele debuteaz� �n Divizia A „acas�“ • „nu conteaz� adversarul, ci numai victoria“, a spus Ion M�rginean, vicepre�edinte al FC Ceahl�ul Ceahl�ul va fi unul din numele care se vor afla ast�zi �n urna tragerii la sor�i a programului Diviziei A, edi�ia 2006-2007. Aceasta dup� o pauz� de doi ani �n care echipa a „cobor�t“ �n al doilea e�alon fotbalistic al Rom�niei. �edin�a �n urma c�reia se va stabili programul pentru noul sezon va �ncepe de la ora 11, reprezentantul clubului pietrean fiind pre�edintele Dan Petrescu. „Evident c� ar conta numele primului adversar din campionatul Diviziei A. Este normal s� ne dorim un adversar mai accesibil, dar trebuie s� ne g�ndim la un singur lucru: victoria. Avem nevoie de un �nceput cu dreptul, de o victorie pentru moral �i pentru �ncredere. Echipa va fi preg�tit� s� �nfrunte orice adversar p�n� la ora primului meci. Indiferent dac� va fi FC Vaslui sau Steaua, ne intereseaz� numai s� c�tig�m“, a declarat Ion M�rginean, vicepre�edintele FC Ceahl�ul. Acela�i oficial a mai spus c� �n urma cantonamentului de la Poiana Bra�ov a r�mas cu impresia pl�cut� c� to�i juc�torii au �n�eles c� trebuie s� munceasc� �i c� trebuie s� se implice �n tot ceea ce fac. De asemenea, fotbali�tii i-au dat �ncredere pentru viitor prin felul �n care s-au comportat �i prin felul �n care au creat atmosfer� �n cadrul lotului. „Mi-a pl�cut atitudinea lor, mi-a pl�cut atmosfera �i s�ntem �ncrez�tori c� forma�ia noatr� va putea s� �i duc� la bun sf�r�it parcursul �n Divizia A, conform cerin�elor impuse de domnul Gheorghe �tefan“, a mai spus Ion M�rginean.
Statistica spune c� �n cele 11 sezoane de Divizia A pe care le-a jucat Ceahl�ul, �n �ase meciuri de debut forma�ia pietrean� a �nt�lnit de �ase ori echipe din Bucure�ti �i de 5 ori echipe din provincie. Echipele din Bucure�ti cu care s-a �nt�lnit Ceahl�ul �n prima etap� de-a lungul celor 11 sezoane de „A“ s�nt: Progresul (1993), Rapid (1997), FC Na�ional (1998), Rocar (1999), Dinamo (2001), Dinamo (2002). �n toate aceste �ase jocuri Ceahl�ul nu a reu�it dec�t un egal cu Rapid, 0-0 �n 1997, restul fiind numai �nfr�ngeri, indiferent c� a jucat pe propriul teren sau pe gazon str�in. C�t prive�te jocurile de debut �mpotriva forma�iilor din provincie, galben-negrii au reu�it dou� victorii pe propriul teren, cu FC Bra�ov (1994) �i FC Ploie�ti (2003), pierz�ndu-le pe celelalte trei, �n deplasare, cu U Craiova (1995), Chindia T�rgovi�te (1996), Gaz Metan Media� (2000). Poate c� prin prisma acestor evenimente ar fi bine ca forma�ia pietrean� s� primeasc� vizita unui adversar din provincie, pentru a echilibra raportul capital� - provincie �i pentru ca juc�torii lui Mihai Stoica s� debuteze cu o victorie.
Victoriii la debut pe propriul teren, dar numai contra echipelor din provincie
Primul debut �n Divizia A s-a consemnat �n 1993: 0-2 cu Progresul Bucure�ti. �n acel an Ceahl�ul a terminat campionatul pe locul 10, dup� ce a �nvins �n etapa a II-a la Rapid Bucure�ti cu 1-0 �i a ob�inut prima victorie pe propriul teren abia �n runda cu num�rul 10: 4-2 cu Progresul Br�ila. Pietrenii au jucat primul meci al sezonului 1994-1995 cu FC Bra�ov, echip� de care au trecut cu 3-1, finalul campionatului g�sindu-i pe galben-negri pe locul 5. Debut foarte slab �n campionatul 1995-1996, cu dou� �nfr�ngeri consecutive 0-4 (la U Craiova - etapa I) �i 0-2 (cu Dinamo, etapa a II-a), pentru ca s� termine pe locul 15 acel sezon. A urmat sezonul 1996-1997. 0-1 la Chindia T�rgovi�te, �n prima rund�, meci urmat de o victorie mare: 1-0 cu Steaua Bucure�ti. A fost anul �n care echipa lui Gheorghe �tefan a terminat pe locul 6.
Debut de foc pentru Ceahl�ul �n turului campionatului 1997-1998, cu un singur punct c�tigat �n primele trei etape �n care a �nt�lnit cele trei for�e din Bucure�ti: 0-0, la Rapid, 1-2, cu Steaua, �i 0-2, la Dinamo. Totu�i echipa nem�ean� a terminat pe locul 9. Acela�i loc 9 l-a ocupat gruparea pietrean� �i �n campionatul 1998-1999, dup� un debut ratat, 2-4, la FC Na�ional, �i un meci bun f�cut �n runda secund�, 4-0, cu Olimpia Satu Mare.
Anul competi�ional 1999-2000 a fost cel mai frumos pentru Ceahl�ul �n Divizia A, deoarece finalul i-a g�sit pe galben-negri pe locul 3, dup� Dinamo �i Rapid, dar �n fa�a celor de la Steaua. Debutul a fost ratat, 0-2, la Rocar Bucure�ti, dar terenul pierdut a fost recuperat atunci repede, 2-1, cu FC Bra�ov, �i 2-1, la Rapid Bucure�ti. A urmat un sezon mai slab, locul 11, dup� ce �n primele dou� runde Ceahl�ul a pierdut la Gaz Metan Media�, 0-3, �i a f�cut egal acas�, 1-1, cu Foresta Suceava. �n primul meci al sezonului 2001-2002, Ceahl�ul a pierdut la Dinamo, 1-3, dar a recuperat punctele �n victoria din etapa a II-a, 1-0 cu Farul Constan�a, pentru ca �n clasamentul final s� se situeze pe pozi�ia a VIII-a. Acela�i scenariu �n primele dou� etape ale campionatului 2002-2003: �nfr�ngere la Dinamo (0-5) �i victorie cu UTA (6-0). La final a fost locul 5.
Cel mai bun �nceput de sezon al Ceahl�ului a fost tocmai 2003-2004, adic� cel la finalul c�ruia a retrogradat. Dup� primele trei runde conducerea clubului trebuia s� pun� clasamentul �n ram�: 1. Ceahl�ul, 2. Steaua. Galben-negrii aveau 7 puncte �n primele trei runde, la fel ca Steaua, dar aveau golaveraj mai bun dec�t gruparea din Ghencea. A fost atunci 4-1, cu FC Ploie�ti, cu un gol marcat de la mijlocul terenului de Tibi �erban, 0-0, la Politehnica Timi�oara, dup� ce gazdele au nimerit bara de trei ori, �i 3-0 cu Apulum Alba Iulia, pe o vreme ploioas�. Final dezastruos: retrogradare de pe locul 14, �n condi�iile �n care �n ultima rund� Ceahl�ul a terminat 0-0 cu Dinamo.
|