„Iubitele lu' mama“
Fire�te, corect ar fi, „iubitele mamei“. Numai c�, respect�ndu-i alintul, aceasta este formula cu care tanti Lili, vecina mea de gard din satul natal, �i apeleaz� �n zori, �i nu numai, or�t�niile cur�ii. M� uit peste gard �i �i dau bine�e. Femeia, trecut� de mult de v�rsta pensiei, hr�ne�te din palm� c�teva r��u�te mo�ate. Cu p�s�rile cur�ii ei vorbe�te cum ai vorbi cu oamenii. „Dac� le pun mai mult m�lai �n toc�tur�, fac nazuri“, �mi explic� ea. P�s�rile m�n�nc� diminea�a �naintea femeii. La dou� zile, r��u�telor le amestec�, �n toc�tura cu lipani �i urzici, un ou crud.
M-am nimerit, de c�teva ori, al�turi de bucure�teni, c�nd televiziunile umpleau ecranul cu pl�nsul disperat al unor ��r�nci c�nd le erau �ndesate �n sac, de invadatori mar�ieni, viet��ile pe care le-au crescut �i hr�nit a�a cum �i cresc �i hr�nesc copiii. „Ni�te proaste! S� zic� mersi c� statul le d� bani. Eu nu le-a� da nimic!“, comenteaz� abrupt un inginer de �uruburi. Nu-l pocnesc, cu toate c� m� m�n�nc� �ncheietura pumnului. Concep�ia strepezit� a ora�ului este c� ��ranul cre�te g�ini, fiindc� altfel moare de foame. Cu totul fals. Curtea plin� cu or�t�nii este mai �nt�i o filosofie de via��. O curte pustie de p�s�ri, orfan� de c�ntatul coco�ului, e la fel de trist� ca o curte f�r� joaca plin� de vitalitate a copiilor. C�nd dintr-o ograd� nu se aude zarva p�s�retului, ceva e �n neregul�. Gazdele s�nt de mult la cimitir, ori omul, v�duv, zace bolnav, uitat de rude �i de copiii pleca�i de mult la ora�. P�s�retul cur�ii, cel �ndesat cu japca �n tomberoane, face parte din familia ��ranului. Curtea animat� �nseamn� s�n�tate, via�� normal�. C�nd vitele �i p�s�rile �i mor, el isp�e�te ca Iov o pedeaps�. Pedeaps� biblic�. Acum pedeapsa pare a veni de la oameni. Pe glob, miliarde de dolari au fost transfera�i din bugetele statelor �n conturile firmelor �i persoanelor care gospod�resc f�r� eficien��, dar cu voracitate, molima mileniului. Molim� care, fie vorba �ntre noi, a omor�t mai pu�in� lume, la scar� mondial�, dec�t pojarul �i amigdalita.
„Iubitele lu' mama“, o aud peste gard pe tanti Lili. E o femeie singur�. A tr�it un timp la ora�. Nu-i �tiu povestea. Unii spun c� s-a �nsingurat de t�n�r� �n urma unei tr�d�ri dureroase �n dragoste. R��u�tele, puii de g�in� s�nt, pentru ea, suflete cu care intr� �n dialog. Ele o cunosc, �i ciugulesc din palm�, se alint� sco��nd sunete r�sf��ate. La Bucure�ti, deasupra mea, st� doamna Popescu, nonagenar�, so�ie a fostului profesor universitar Tudor R. Popescu, somitate �n drept interna�ional. Are un pisoi care mie �mi displace. E gras fiindc� a fost castrat. Uneori, pisoiul scap� �n curte �i din curte scap� �n strad�. Doamna Popescu �l caut� la trei noaptea. E disperat�. M� �ntreb �i o �ntreb ce s-ar face dac� odat� nu �i-ar mai g�si pisoiul pe care �l cheam� Florin. „A� muri“, zice ea, f�r� ezitare. Am prieteni care au �n cas� iguane, pui de leopard sau papagali uria�i. Un profesor de rom�n� de la „B�lcescu“ cre�te un �arpe boa pe care �l pup� �n bot. Numai or�enii, �n concep�ia or�enilor, pot cre�te p�s�ri �i animale de companie. Ei �i pot permite filosofia unei viet��i-prietene, alta dec�t omul. ��ranul e neghiob, s�rac, cre�te g�ini doar pentru a le m�nca �i mai e �i prost c� pl�nge. �i anun� c� tanti Lili n-a t�iat niciodat� o pas�re. E vegetarian�.
|
Autentificare
