Prezent cu sufletul
44 de „Vacante Muzicale la Piatra Neamt“
Ca de fiecare dat�, m� bucur c�nd traditia �si dovedeste puterea si �si urmeaz� cursul firesc, �nving�toare peste necazurile care ne potopesc zi de zi, gratie unor oameni de bine, p�trunsi de adev�rul c� spiritul are nevoie de �mpliniri si satisfactii, care nu las� s� se risipeasc� o mostenire deosebit de valoroas�. Festivitatea de deschidere a evenimentului, epuizat� �n interventiile de esent� ale principalilor organizatori si realizatori, a relevat longevitatea, locul si valoarea acestui festival, unicat �n viata muzical� rom�neasc�, ilustrat, �n decursul timpului, de mari maestri si slujitori ai artei sunetului, din tar� sau din afara ei, parte din istoria cea mare a muzicii rom�nesti. Partea sonor� a fost �ncredintat� Orchestrei simfonice a Filarmonicii Nationale „Serghei Lunchevici“ din Chisin�u, care a durat un arc peste timp si spatiu, �ntregitor pentru fiinta noastr� national�, �n aceast� zi de 2 iulie, zi de plec�ciune c�tre Stefan cel Mare si Sf�nt, s�v�rsit din viat� acum 513 ani. Recunosc c� sentimentele mi-au fost �mp�rtite, dar mi-am spus c� lui, Domnului f�r� egal, i-au fost �nchinate, �n primul r�nd, Uvertura Egmont si Simfonia destinului, dou� piese de cel mai �nalt dramatism, unele dintre cele mai valoroase partituri ale repertoriului muzical simfonic, apartin�nd inegalabilului Beethoven. Perfect st�p�nit� de bagheta dirijorului, orchestra a sunat corect si dozat, s-a dovedit st�p�n� a fraz�rii, si-a nuantat foarte bine demersul orchestral, f�c�nd fat� cu brio unora cele mai dificile partituri ale genului simfonic orchestral. Fiecare dintre membrii orchestrei s-a dovedit artist de valoare, care si-au sincronizat foarte bine discursul si si-au dozat contributia la unitatea ansamblului. Pentru mine, cu oarece experient� �n materie, o orchestr� simfonic� cu patru contrabasi, care asigur� profunzimea si tr�inicia sonorit�tii generale, pe care se pot grefa coloanele armonice, oric�t de variate ar fi, este m�rturia unui ansamblu echilibrat, proportionat, capabil s� fac� fat� oric�rei partituri.
Piesa de mijloc, Concertul �n Re major pentru flaut si orchestr� al lui Mozart, ne-a �nv�luit �ntr-o maree de culoare si lumin�, gratie solistului si nu mai putin muzicianului si compozitorului Ion Bogdan Stef�nescu, care a tesut splendide arabescuri si inflorescente sonore, ca un adev�rat maestru. Contrastul dintre delicatetea instrumentului si statura instrumentistului a sporit catifeaua sonorit�tilor cu care ne-a m�ng�iat urechile. Prin el, Mozart a fost cu noi. Dirijorul Mihail Agafita �si dovedeste maturitatea artistic�, este st�p�n pe baghet� si pe partitur�, si prin ele, deschide si netezeste ansamblului orchestral calea c�tre unisonul ritmic si spre armonia usor de sezisat. Nu pot s� trec, totusi, peste interpretarea neobisnuit� si usor bizar� aleas� de dirijor pentru primele note ale simfoniei, colosal� expresie a celor trei b�t�i cu care destinul loveste �n viata noastr�. Nu cred c� exist�, �n muzica simfonic�, o alt� secvent� mai gr�itoare si mai plin� de dramatism. Am fost intrigat de rapiditatea cu care cele trei b�t�i initiale s-au repetat, nel�s�nd loc ecoului si degrad�rii lui spre t�cerea absolut�. Exist� acolo o coroan� (semnul care prelungeste pauza, dup� dorint�) pe care dirijorul nu a luat-o �n seam�. Este dreptul lui, dar nu ar fi lipsit de interes s�-i stim ratiunile. Poate c� propria interpretare s� �nsemne ceva. �n rest, simfonia a decurs firesc, demonstr�ndu-se una dintre paginile cele mai valoroase ale muzicii simfonice. Nu ne-am face datoria fat� de cititor dac� nu am afirma, f�r� nici o nuant� peiorativ� si f�r� pretentii de critic muzical c�, totusi, repertoriul ales ar fi trebuit mai bine adaptat structurii festivalului si, mai ales, auditoriului. Nimic mai adev�rat, un ansamblu orchestral, necunoscut pentru noi, avea nevoie s�-si demonstreze capacitatea si valoarea. Dar si uvertura si simfonia sunt mai potrivite unor ascult�tori avizati, c�t de c�t educati �n spiritul muzicii simfonice si mai putin unui public heteroclit, care are alte astept�ri de la un concert �n aer liber. Nu cred c� ansamblul nu si-ar fi dovedit valoarea dac� locul celor cinci p�rti ale operei beethoveniene (uvertura plus simfonia), de un dramatism inegalabil, era luat de tot at�tea piese instrumental-simfonice de valoare, de care publicul este mai apropiat si care g�sesc mult mai usor calea c�tre sufletul s�u. Si, slav� Domnului, repertoriul simfonic nu duce lips� de asemenea piese de mare valoare si de accesibilitate major�. �n final, trebuie s� spunem c� prima sear� a Vacantelor Muzicale la Piatra Neamt (denumirea complet� si corect� a festivalului), a fost o reusit� deplin� si toti cei care au contribuit la �nchegarea ei merit� recunostinta publicului nemtean, doritor de a-si g�si oaza de bucurie, de a sorbi din bog�tia artei sunetelor, dincolo de zgomotele si angoasele unei societ�ti prea �nvolburate si agitate, �ntr-o mie de feluri.
|