�nghesuial� la Pediatrie
• �n ultima s�pt�m�n�, medicii pediatri de la Spitalului Jude�ean Neam� au consultat �i internat zeci de copii • aglomera�ia de la Pediatrie este cauzat� de concediul prelungit al medicilor de familie • Cadrele medicale ale Sec�iei Pediatrie a Spitalului Jude�ean de Urgen�� Neam� au avut parte de un sf�r�it de s�pt�m�n� la fel de agitat precum �nceputul, av�nd �n vedere c� din vinerea de dinaintea Pa�telui p�n� m�ine diminea�� medicii de familie au cam avut concediu. Prelungit.
Astfel, zeci de copii care aveau probleme de s�n�tate mai mult sau mai pu�in grave au ajuns aici pentru consulta�ii. Cei mai mul�i dintre micii pacien�i au fost diagnostica�i cu afec�iuni respiratorii, dar au fost destui copii care au avut afec�iuni digestive cauzate, mai ales la cei mai mari de m�ncarea nepotrivit� pe au consumat-o.
Micii pacien�i cu probleme respiratorii s�nt sugari, pre�colari �i �colari �i au fost diagnostica�i cu amigdalit�, bron�it�, bron�iolit�, bronho-pneumonie �i chiar pneumonie.
Indiferent de diagnostic, cele mai grave cazuri, care necesitau o supraveghere mai atent� �i tratament complex, bazat pe antibiotice, au fost internate. Copiii a c�ror stare nu punea probleme deosebite au primit tratamentul adecvat �i au plecat acas�.
„Foarte mul�i dintre copiii interna�i prezint� forme ale virozei respiratorii, cu fenomene digestive de tipul gre�urilor, v�rs�turilor �i indigestiei, iar cei cu v�rste mai mari acuz� febr� �i migrene.
Vremea capricioas� din ultimele dou� s�pt�m�ni a reu�it s� creeze probleme. Av�nd �n vedere c� �n multe case este rece �i c� organismul se resimte dup� iarn�, �n sensul c� este lipsit de vitamine, copiii cu sistem imunitar sensibil s�nt foarte expu�i.
Au mai fost interna�i sugari cu boal� diareic� acut�, dar �n cazul lor aceast� problem� poate ap�rea oric�nd. Au venit �ns� la consulta�ie copii mai mari care au f�cut alergie la dulciuri sau la m�nc�ruri grase nu tocmai potrivite pentru ei. Au ajuns �ns� la spital �i copii care nu aveau nimic, dar pentru c� se pl�ngeau de durere de burt� sau aveau g�tul pu�in ro�u, p�rin�ii s-au speriat, au chemat Salvarea �i au venit la Pediatrie, pentru c� nu au putut g�si medicul de familie“, a declarat medicul Radu Smical�, de gard�, ieri, la Pediatrie.
Acela�i medic a recomandat, �n scopul prevenirii afec�iunilor respiratorii, s� li se asigure copiilor o alimenta�ie din care s� nu lipseasc� fructele �i legumele bogate �n vitamina C, usturoiul, ceapa, proteinele de origine animal� �i lactatele. �n cazul c�nd medicul consider� c� este indicat, copiilor li se pot administra �i polivitamine care se pot procura din farmacie.
Medicii pediatri se a�teapt� ca, inclusiv ast�zi s� fie asalta�i de pacien�i �i �n consecin�� s� e �nmul�easc� num�rul intern�rilor, av�nd �n vedere c� medicii de familie s�nt �nc� �n vacan��.
|