Un b�tr�n si „istoria“ sa �n vremuri crunte
• un pietrean, Ioan Susan, are 95 de ani si este printre putinii care mai pot povesti despre ce le-a fost dat s� tr�iasc� �n cel de-al Doilea R�zboi Mondial • avea numai 19 ani c�nd a plecat front si a simtit pe viu urgiile din prima linie, fiind si r�nit • �n timpul retragerii din Rusia a fost luat prizonier si �nchis �ntr-un lag�r de munc� de la Odessa • „C�nd m-am �ntors de pe front mi-am c�utat camarazii, dar nu am mai g�sit dec�t unul, la Grum�zesti“, ne-a relatat nonagenarul •
Piatra Neamt, o dimineat� de octombrie 2016. Aflasem c�, undeva pe strada Dacia, un b�tr�n are ce povesti si c�utam febrili adresa dup� ce f�cusem preparativele necesare pentru a ne �nt�lni. Ne-am �ncurcat un pic printre blocuri, dar ne-a scos din impas una din fiicele celui care ne st�rnise curiozitatea gazet�reasc�. Ajungem si intr�m �ntr-un apartament situat la parter. �ntr-o camer�, „cuminte“, st�nd pe pat, ne astepta cel ce avea s� ne fie interlocutor. Ne sar �n ochi, pe o vitrin�, c�teva diplome de onoare si un brevet prin care se decernase o decoratie militar�, �nr�mate la un loc. Dar ce este special cu acest b�tr�n? A dep�sit 95 de ani, e s�n�tos, doar vederea fiindu-i afectat� de trecerea anilor, perfect lucid si se num�r� printre putinii nemteni care mai pot povesti ce le-a fost s� tr�iasc� �n a doua conflagratie mondial�. Iar Ioan Susan, c� despre el este vorba, a trecut prin multe, experienta sa de viat� cu greu mai g�sind-o la altii. Pret de aproape dou� ceasuri cu greu am �ndr�znit s�-l �ntrerupem cu �ntreb�ri pe nonagenarul care a avut r�bdarea si �ng�duinta s� ne relateze „istoria“ sa �n vremuri grele. Totul cu un ton molcom, uneori nostalgic, de bunic sf�tos, statut dat de ceea ce i-a fost „scris“ s� tr�iasc� �n aproape un secol de existent�. Acum, cu p�rul nins, rememoreaz� ca si cum ar fi fost ieri, cu fluent� si cu o exactitate de invidiat, momentul �n care a devenit soldat, instructia, plecarea pe front. Si episoade crunte, inenerente unui r�zboi. Stie date, nume de camarazi si superiori, dar si locatii exacte, povesti adev�rate, care fascineaz�. Nu a uitat nici perioada c�t a fost prizonier, dar nici �ntoarcerea acas�, c�nd ajuns din nou �n tar� a fost rugat de sasii din Bod, judetul Brasov, s� r�m�n� acolo.
„C�nd m-am �ntors de pe front mi-am c�utat camarazii, dar nu am mai g�sit dec�t unul, la Grum�zesti“
„OSTASI, v� ordon: treceti Prutul! Sdrobiti vr�jmasii din R�s�rit si Miaz�noapte. Desrobiti din jugul rosu al bolsevismului pe fratii nostri cotropiti. Re�mpliniti �n trupul t�rii glia str�bun� a Basarabilor si Codrii Voevodali ai Bucovinei, ogoarele si plaiurile voastre. OSTASI, plecati azi pe drumul biruintelor lui Stefan cel Mare ca s� cuprindeti cu jertfa voastr� ceea ce au supus str�mosii nostri cu lupta lor. �nainte. Fiti m�ndri c� veacurile ne-au l�sat aici straja drept�tii si zid de cetate crestin�. Fiti vrednici de trecutul rom�nesc“. Asa suna parte din celebrul ordin dat de la Piatra Neamt, pe 22 iunie 1941, de maresalul Ion Antonescu prin care anunta �nceperea ostilit�tilor pentru eliberarea Basarabiei. Hazardul a f�cut ca decizia maresalului s� se r�sfr�ng� si asupra nemteanului despre care relat�m �n acest articol. Ioan Susan avea doar 19 ani c�nd s-a �nrolat. Ar fi putut s� scape de viata cazon� �n vremuri tulburi, dar el a decis altceva. „Anii tineretii mi i-am petrecut �n r�zboi. Aveam 19 de ani c�nd m-am �nrolat, iar c�nd m-am �ntors avem 23. Au venit si ne-au �ntrebat care vrem s� lupt�m si am plecat. Am fost mai multi din sat de la mine, de la Humulesti. Eram acas� nou� frati, cinci fete si patru b�ieti. �n mod normal nu ar fi trebuit s� fiu �ncorporat, pentru c� tata era invalid, dar plecarea mea �nsemna un ajutor b�nesc pentru familie. Erau timpuri grele, asa c� m-am dus. Am fost singurul din familie care m-am �nrolat atunci, iar la �nceput a fost ca o aventur�. Eram t�n�r si nimic nu era greu atunci. Am fost �ncorporat la T�rgu Neamt, �n Batalionul 13 V�n�tori de Munte. �nainte de a pleca pe front am f�cut o instructie rapid�, minim�, de vreo dou� luni, dar extrem de grea. Dup� aceste dou� luni am fost dus �n Rusia, unde era frontul, �n Crimeea, iar de acolo p�n� �n Caucaz, la Novosibirsk“, rememoreaz� pietreanul. Apoi �si aminteste de-un episod hazliu, petrecut chiar �n zona de ostilit�ti �n primele zile de „contact“ cu realit�tile r�zboiului: „Am f�cut icter, g�lbenare cum se spunea. Un c�pitan, Nit� Ioan se numea, m-a v�zut galben la ochi s-a uitat la mine si mi-a spus: «Nici n-ai ajuns bine pe front si te-ai �ng�lbenit?». Credea c� mi-era fric�, dar nu era asta. A chemat apoi sanitarul“, ne-a povestit r�z�nd Ioan Susan. Aveam s� afl�m c� plecarea pe front a �nsemnat un mars de la T�rgu Neamt la Pascani, dup� care zile �ntregi cu trenul p�n� la destinatie. „Am mers cu trenul p�n� �n Crimeea si mai toti soldatii erau din zona T�rgu Neamt si �mprejurimi: Humulesti, Ocea, Grum�zesti, B�lt�testi, Pipirig, V�n�tori. Eram multi si am ajuns s�-i cunosc pe toti. Vreo 200, jum�tate de la artilerie si jum�tate de la v�n�tori de munte. C�nd m-am �ntors de pe front mi-am c�utat camarazii, dar nu am mai g�sit dec�t unul, la Grum�zesti. Ceilalti...“, zice interlocutorul nostru cu voce stins�. Urmeaz� o t�cere ap�s�toare. Probabil, b�tr�nul retr�ia momente crunte c�nd l�ng� el oameni cu care �mp�rtise si bune, dar mai mult rele �n r�zboi s-au stins r�pusi de gloante sau �n bombardamente. Si el a fost r�nit. De mai multe ori. „Are pe corp si acum cicatricile de la schije“, am aflat �ntr-o sear� de la un nepot.
„At�t de fr�nti eram �nc�t dormeam merg�nd si visam“
Evolutia ostilit�tilor a f�cut ca humulesteanul s� participe si la luptele grele pe care Armata Rom�n� le-a purtat �n regiunea orasului Odessa. Pe front a prins si contraofensiva sovietic� de la Cotul Donului, clipele cumplite ale retragerii c�tre Basarabia si c�derea �n prizonierat.
„C�pitanul companiei din care f�ceam parte a primit ordin s� asigur�m retragerea. Grea misiune, forta rusilor era mare, se tr�gea continuu, tunurile nu conteneau o clip�. La un moment dat, c�pitanul a luat leg�tura cu avioanele rom�nesti s� bombardeze orasul, c� nu se putea intra. A venit escadrila «R�ndunica», asa se numea, se �nv�rteau avionale pe sus precum cocorii, dar erau at�t de sus c� se vedeau c�t o cioar�. Apoi se l�sa c�te unul �n picaj, parc� c�dea. Lansa c�te o bomb�, apoi pleca. S-a creat o bres� si trebuia s� trecem un canal cum ar fi Dun�re - Marea Neagr�. Traversarea se f�cea pe o punte, unul c�te unul. Acolo ne-au luat la ochi lunetistii. S-a tras cam de la un kilometru distant�, din oras. Multi au murit, multi au fost r�niti. Eu? Cred c� am avut noroc, c� mi-a venit r�ndul mai la urm� s� trec. Am avut zile“, rememoreaz� veteranul cu ochii sc�nteind de emotia aducerilor aminte. Povestea anilor de r�zboi curge cu aspecte din viata petrecut� �n transee, cu privatiunile de tot felul, cu istorisiri despre eforturile supraomenesti ale comandantilor si soldatilor rom�ni pentru a p�stra pozitiile de lupt� si de a opri inamicul. Zile pline de neprev�zut, mereu �n umbra mortii. „Am urcat apoi pe niste �n�ltimi, eram cam 1.000 de insi, iar comandantul ne-a ordonat s� punem mitralier� l�ng� mitralier�, s� tinem piept. Ne-am organizat, dar �ntr-o noapte rusii au atacat cu efective mult superioare nou�, plus c� aveau sustinere masiv� din partea artileriei. Cu pistoale automate au intrat peste noi si au f�cut pr�p�d. Multi au mai murit. Nu stiu cum s-a f�cut, poate priceperea comandantilor, dar am reusit s� sc�p�m teferi si din aceast� �mprejurare. Aveam s� ajungem iar �n Crimeea, dar era crunt. Nu aveam nici ap�, nici m�ncare, trebuia s� mergem continuu. Eram at�t de sl�biti si vl�guiti �nc�t mergeam si dormeam. Ne legam �ntre noi cu sfoar�, s� nu r�m�n� cineva �n urm�. At�t de fr�nti eram �nc�t dormeam merg�nd si visam. Ne-am retras asa p�n� am ajuns �n Basarabia“.
Un pic de istorie
B�t�lia de la Odessa a fost parte a luptelor de pe frontul de r�s�rit al celui de-al Doilea R�zboi Mondial din anul1941. Armata rom�n�, dup� eliberarea Basarabiei, a declansat pe 14 august 1941 operatiunea de cucerire a orasului-port Odessa, o baz� naval� si aerian� de maxim� important� pentru Uniunea Sovietic�, f�r� sprijin german, aceasta constituind o operatiune militar� strict rom�neasc�. Corpul IV de Armat�, comandat de generalul Nicolae Ciuperc�, a trecut Nistrul, urmat de Corpul V (format din Divizia a XV-a de Infanterie, Brigada I-a de cavalerie si Divizia I-a blindat�), �ntreTighina si Dub�sari. Armata a IV-a a �ncercat s� cucereasc� rapid Odessa dar s-a oprit �n fata unor linii de ap�rare fortificate, preg�tite din timp de c�tre sovietici. Datorit� rezistentei Armatei Rosii, armata rom�n� a luptat trei luni ca s� cucereasc� orasul. B�t�lia de la Odessa a constituit cea mai mare victorie militar� rom�neasc� din cea de a doua conflagratie mondial�. Efectele actiunilor combinate au condus la sl�birea ap�r�rii sovietice care va ceda �n cele din urm�, orasul fiind ocupat pe 16 octombrie 1941. Num�rul prizonierilor sovietici s-a ridicat la aproximativ 6.500, dublat de pierderi importante de armament si echipamente militare. �n acelasi timp, din totalul de circa 340.000 de militari angajati de Rom�nia �n b�t�lia Odessei, pierderile au fost mari: 17.729 de morti, 63.345 de r�niti si 11.471 de disp�ruti.
O permisie �n urma c�reia putea fi �mpuscat
�n timpul r�zboiului, Ioan Susan a avut o singur� permisie, la doi ani dup� ce a fost �ncorporat, dar acesta putea s� se termine cu o acuz� grav� si cu �mpuscarea. A �nt�rziat la �ntoarcere din cauza unor zvonuri contradictorii. Se dusese vorba printre cei plecati c� pot sta mai mult. La vremea respectiv� s� verifici un astfel de zvon era extrem de greu, iar nemteanul nostru a luat de bune cele ce se vehiculau. Si n-a fost singurul �n aceast� postur�. „Asa era regula, cine avea doi ani, putea pleca acas�. Sediul militar al regimentului se mutase tocmai �n Oltenia atunci c�nd eu am obtinut dreptul de permisie. Am plecat la Humulesti, dar m-am �ntors mai t�rziu cu o lun� dec�t trebuia. Aveam un plutonier major, Hristea Gheorghe, din Humulesti, era de-al meu, de acas� si m-a �ntrebat de ce-am f�cut prostia asta. I-am spus ce se spunea, c� puteam sta mai mult. Eram mai multi care am �nt�rziat, c�ci dac� eram numai eu, m� �mpuscau ca fiind dezertor. Asa am sc�pat cu o pedeaps� de 10 palme peste obraz pe care mi le-a dat un colonel“.
�napoi la Odessa, �n prizonierat si �nrolarea �n Divizia Horia, Closca si Crisan
Dup� zile cumplite petrecute �n retragere, Ioan Susan si camarazii s�i au ajuns �ntr-un sf�rsit la Tighina, oras basarabean amplasat pe malul drept a fluviului Nistru (acum face parte din autoproclamata Republic� Transnistrean�). Sc�paser� din infernul rus si faptul c� p�seau pe p�m�nt rom�nesc le d�deau sperante c� vor ajunge acas�. N-a fost s� fie. Au fost �nconjurati de rusi, somati s� se predea, �n caz contrar urm�nd a fi ucisi. Asa a �nceput prizonieratul si, ca un f�cut, Ioan Susan a ajuns iar�si la Odessa, fiind �ncarcerat �ntr-un lag�r. Munc� silnic� grea, p�n� la istovire, la reconstructia marelui oras-port distrus de bombardamente sau la c�mp. Totul pentru un blid de m�ncare, at�t c�t s� nu moar� de foame: „Eram cam 2.000, juma' rom�ni, juma' nemti. Munceam ca s� tr�im. Abaterile erau grav sanctionate“. �ntre timp, Iosif Visarionovici Stalin, comandantul suprem al Armatei Rosii a decis �nfiintarea (�n octombrie 1943), �n URSS, a Diviziei Tudor Vladimirescu, una format� �n principal din rom�ni, care aveau de ales �ntre a fi prizonieri �n Gulag sau s� treac� de partea Aliatilor, tuturor prezendu-li-se regimul Antonescu ca fiind nelegitim. A urmat, la 12 aprilie 1945, la initiativa guvernului Petru Groza constituirea celei de-a doua divizii de voluntari, Horia, Closca si Crisan, urm�nd ca aceasta s� fie trimis� �n teatrele de opreratii �n luna mai. Acest lucru nu s-a mai petrecut deoarece Germania hitlerist� a capitulat. Nonagenarul pietrean ne-a mai istorisit si cum a ajuns s� fac� parte din a doua divizie. A fost o decizie luat� �n functie de situatia �n care se afla - prizonier de r�zboi si incertitudinea zilei de m�ine date fiind conditiile din lag�r. Practic, a fost o hot�r�re disperat� �n speranta c� va sc�pa cu viat�. �n fond, pe front mai fusese. „Au venit si ne-au �ntrebat cine vrea s� lupte �mpotriva Germaniei. M-am g�sit acolo, �n lag�r, cu un v�r, unul Vasile, care m-a �ntrebat «Ce facem Ioane? Dec�t aici, cine stie c�t st�m, cine stie de-om tr�i, mai bine lupt�m �mpotriva Germaniei. Asa am dat haina de prizonier la rusi si am �mbr�cat iar uniforma militar�. Ne-am preg�tit o s�pt�m�n� si cu un tren rusesc am mers p�n� la Ploiesti, apoi la Pitesti si Curtea de Arges, la Cluj si Brasov“.
Dor de Humulesti
Si, brusc, r�zboiul s-a terminat. „Era asa o bucurie, de nu pot s� explic. N-am nici acum cuvinte s� v� spun ce simteam �n acele clipe. Au �nceput s� se limpezeasc� lucrurile. Au plecat �nt�i acas� soldatii mai �n v�rst�, iar tineretul a r�mas la urm�“, spune oft�nd b�tr�nul de 95 de ani. Desi r�zboiul se terminase, pentru nemtean clipa liber�rii a fost am�nat�. P�n� s� ajung� acas�, �nc� soldat fiind, o vreme a fost g�zduit �n gospod�ria unui sas din Bod, judetul Brasov. Si, datorit� firii sale cinstite, a comportamentului pe care l-a avut cu cel care-l g�zduia, moldoveanul a fost pretuit de etnicul german. „Sasul ar fi vrut s� r�m�n, s� m� c�s�toresc acolo. N-am putut. Doream s� ajung acas�, la Humulesti. La plecare mi-a umplut ranita cu de toate: cononaci, p�ine, p�str�muri, afum�turi si c�te si mai c�te. Gospodari mai erau sasii. �n schimb alti soldati au f�cut stric�ciuni, chiar au furat c� stiau c� pleac�. La regiment, ne-au adunat pe toti, vreo sut� de insi si ne-au luat ranitele la control. C�nd au v�zut ce am �n�untru, au trimis un soldat la gazd�. Acesta a venit si a confirmat c� el �mi d�duse bun�t�tile. Altfel, as fi fost aspru pedepsit. Atunci am primit livretul militar, o decoratie, iar c�nd am venit acas� am mai g�sit una“, ne-a mai dest�inuit fostul v�n�tor de munte, acum veteran de r�zboi. �n alt� ordine de idei, ast�zi, 3 noiembrie, Armata Rom�n� aniverseaz� 100 de ani de la �nfiintarea trupelor de v�n�tori de munte.
Un brevet, trei diplome de onoare si trei decoratii
Mai afl�m c� dup� revenirea acas�, din r�zboi, s-a angajat la Sanatoriul Bisericani, dar asta dup� ce a fost pacient acolo. „Am stat internat un an si jum�tate pentru c� atunci c�nd am venit de pe front aveam TBC. Mi-a fost r�u acas�, iar p�rintii m-au dus la doctor. Era o boal� contagioas� si a fost nevoie de internare. Asa am ajuns la Bisericani. C�nd m-am f�cut bine m-am dus la conducere s� fac o cerere pentru a obtine un serviciu. Era un doctor, Secter, care mi-a aprobat-o imediat si am r�mas la paz�. Era paz� armat� acolo si eu care venisem din r�zboi eram numai bun, pentru c� stiam s� umblu cu arma. Si am r�mas acolo 30 de ani. Tot la Bisericani mi-am cunoscut si sotia, lucra la cres� si tot acolo s-au n�scut si cei trei copii ai mei, doi b�ieti si o fat�“, ne mai spune pietreanul. La plecare mai arunc�m ochii pe peretele camerei �n care Ioan Susan �si petrece cea mai mare parte din timp, acolo unde la loc de cinste stau diplome primite cu diverse ocazii pentru serviciile militare aduse t�rii. Este vorba de un brevet - decret, 336/1995, semnat de primul presedinte post-decembrist, Ion Iliescu: „Se confer� medalia Crucea Comemorativ� a celui de-al doilea �zboi mondial 1941 - 1945 domnului Susan Ioan pentru serviciile militare aduse statului rom�n �n timpul celui de-al doilea r�zboi mondial“. La aceasta se mai adaug� dou� diplome de onoare din 29 aprilie 2012 si 29 aprilie 2014, conferite de Prim�ria Piatra Neamt „�n semn de recunostint� pentru meritele deosebite �n lupta pentru ap�rarea patriei, semnate de primarul Gheorghe Stefan, si o alta, similar�, ce poart� semn�tura edilului pietrean Dragos Chitic.
Cu barda prin Bucuresti
Ioan Susan s-a mutat de la Bisericani �n Piatra Neamt unde, asa cum spuneam, are un apartament. Sotia l-a p�r�sit cu ani �n urm�, trec�nd la cele vesnice, iar de el are acum grij� fiica Elena. �l viziteaz� si fiii, Constantin si Ioan. Dup� pensionare a fost extrem de activ, poate si datorit� faptului c� a tr�it zeci de ani �n natur� prin prisma serviciului, �n mirifica zon� a Bisericanilor. Cutreiera �mprejurimile urbei de sub culmea Pietricica si nu numai, f�c�nd lungi plimb�ri pentru a se recrea sau �n c�utare de tot felul de fructe de p�dure. Un nepot ne-a spus c� �n urm� cu ceva ani, b�tr�nul se sup�rase pe unul din fii. Motivul: unul ilar: �ntr-o drumetie acesta din urm� nu putuse s� se urce �ntr-un copac, lucru de neconceput de c�tre veteranul de r�zboi. Trebuie �ns� spus c� fiul avea si el o etate: vreo 60 de ani. Un episod nepl�cut i-a fost dat s� tr�iasc� chiar �n apropierea locuintei. Acum c�tiva ani, �n timp ce se �ntorcea acas� a fost jefuit de niste nelegiuiti. S-a opus at�t c�t l-au ajutat puterile, dar a r�mas marcat de �nt�mplare. Firea lui de om onest nu realiza cum de e posibil ca semeni de-ai t�i s� se dedea la astfel de josnicii. Episoade hazlii cu b�tr�nul ne-au fost relatate de doi nepoti, Marius si Alexandru. Dup� decembrie 1989, acestia porniser� o afacere si f�ceau drumuri dese la Bucuresti, iar bunicul, veteran fiind, avea dreptul la c�l�torii gratuite cu trenul. Asa c� �i �nsotea �n Capital�, dar nu oricum. Auzise c� marele oras nu ducea lips� de infractori si pentru orice eventualitate avea la el, �ntr-o geant�, o mic� secure. S� fie acolo �n caz de nevoie, pentru descurajarea vreunui tic�los.
|