Respectati Ceahl�ul! Altfel riscati amenzi
• consilierii judeteni au aprobat cuantumul sanctiunilor pe care le risc� turistii care merg pe munte si nu respect� mediul • au fost stabilite si taxele speciale pe care le va percepe �n 2016 Serviciul Salvamont •
Turistii care vor ajunge pe masivul Ceahl�u trebuie s� stie c� au fost stabilite amenzile contraventionale cu care se vor alege dac� nu vor respecta normele de protectie a parcului national. Cu avizul consilierilor judeteni, s-a stabilit acordarea de amenzi cu valori �ntre 80 si 150 de lei, pentru poluare fonic� cu casetofoane, aparate radio etc. Un foc aprins pe munte, cu arderea vegetatiei ierboase si lemnoase, se amendeaz� cu sume �ntre 120 si 200 de lei. Cele mai mari pedepse pecuniare, �ntre 500 si 1.000 de lei, se acord� pentru nerespectarea prevederilor din avizele emise de Directia de Administrare a Parcului National Ceahl�u. Constatarea contraventiilor si aplicarea amenzilor se face de c�tre personalul directiei amintite, desemnat �n acest scop de c�tre presedintele CJ. Contravenientul poate achita, pe loc sau �n termen de cel mult 48 de ore de la data �ncheierii procesului verbal ori, dup� caz, de la data comunic�rii acestuia, jum�tate din minumul amenzii prev�zute �n actul normativ. Pentru 2016, au fost stabilite taxele speciale pe care le va percepe Serviciul Salvamont. Astfel, pentru avizarea activit�tilor cu caracter sportiv, ori turistic montan si de mas�, taxa este de 250 de lei; pentru avizarea sau reavizarea de amenaj�ri trasee turistice, taxa este de 450 de lei; avizarea h�rtilor turistice si a elementelor de cartografiere se va face contra sumei de 150 de lei; avizarea pentru amenajare sau reamenajare de trasee de alpinism si escalad� - 350 de lei; avizare parcurilor de aventur�, a pistelor c�nd se folosesc tehnica alpin� si material de alpinism - 350 de lei. Pentru acordarea asistentei la concursuri si alte actiuni de mas�, salvamontistii vor �ncasa 80 de lei de salvator montan pe or�. Consiliul Judetean a stabilit si sumele pe care va �nchiria s�lile de sedinte. Sala Hogas va fi la dispozitie cu 300 de lei pe or�, Sala Creang� - 150 de lei/or�, iar sala Sadoveanu cu 75 lei/or�. Pentru institutii publice si ONG-uri, chiria va fi de 100 de lei/or� pentru Hogas, 75 de lei pentru sala Creang� si 50 de lei pentru sala Sadoveanu. Parcarea unui autoturism �n garajul CJ se va face cu 70 de lei/lun�, iar �nchirierea de spatii din sediul CJ pentru birouri de institutii publice va fi posibil� cu 60 de lei/mp/an. Automatele pentru b�uturi nealcoolice vor fi acceptate �n sediul legislativului contra sumei de 40 de lei/lun�. Institutiile si serviciile publice de interes judetean finantate din bugetul judetului nu datoreaz� plata tarifelor pentru �nchirierea de bunuri din patrimoniul nemtean. De asemenea, pentru actiunile organizate de c�tre Institutia prefectului judetul Neamt �n exercitarea atributiilor sale legale, cele trei s�li se pun la dispozitie f�r� a se percepe tax� de �nchiriere.
END
|