Urgent� la spitalul din T�rg, o rezerv� de ap�
• seful CJ, Constantin Iacoban, a avut, ieri, discutii cu conducerea unit�tii si cu primarul Daniel Harpa
Presedintele Consiliului Judetean, Constantin Iacoban a fost prezent miercuri, 9 decembrie, la Spitalul Sf�ntul Dimitrie T�rgu Neamt, dorind s� afle cu ce probleme se confrunt� unitatea sanitar�, pentru a o sprijini. De altfel, �n cursul acestui an, legislativul judetean a alocat sume importante pentru unele din investitiile de reabilitare si modernizare derulate la spital, care au contat �n obtinerea acredit�rii, la �nceputul toamnei. Bani s-au primit de la CJ si luna trecut�, 2,5 miliarde de lei vechi pentru continuarea lucr�rilor de modernizare la ambulatoriu. „Am discutat despre problemele care s�nt de rezolvat �n perioada urm�toare. �n primul r�nd este nevoie de asigurarea rezervei proprii de ap� pentru spital. Este o urgent� maxim�, si o investitie destul de costisitoare care ajunge la peste 100.000 euro, dup� spusele doamnei manager Mihaela Antohi. Investitia nu se poate face dec�t cu fonduri de la bugetul local sau al judetului. Apreciez faptul c� domnul presedinte Iacoban doreste s� ne sprijine si c� s-a g�ndit c� prim�ria nu poate face singur� nevoilor spitalului, �n conditiile �n care peste 40% dintre pacienti vin din localit�tile rurale din jurul orasului. Cei de la Consiliul Judetean vor veni cu unele finant�ri pentru spital �n perioada urm�toare“, ne-a spus primarul Daniel Harpa. S-a referit si la intentia de achizionare a dou�-trei apartamente cu fonduri din bugetul local, pentru a le oferi locuint� de serviciu medicilor care doresc s� vin� s� lucreze �n unitatea sanitar�. „Vrem s� aloc�m fonduri din bugetul pentru anul 2016 pentru cump�rarea acestor apartamente“, a mentionat edilul. Despre necesitatea unor locuinte pentru medicii tineri s-a discutat si la o recent� sedint� a legislativului local. Primarul a amintit atunci c� s-a primit si o adres� de la spital, pe aceast� tem� si c� asigurarea unei locuinte ar c�nt�ri destul de greu �n atragerea unor doctori la unitatea sanitar� de sub Cetate. Pentru a mai acoperi din deficit, cu votul consilierilor locali s-au deblocat s�pt�m�na aceasta dou� posturi de medici, �n vederea scoaterii la concurs. Se doreste angajarea unor specialisti �n medicin� de urgent� si cardiologie.
|