Apel la 112 pentru trei copilasi g�siti pe strad�
Serviciul de urgent� 112 a fost apelat miercuri, �n jurul orei 14, de un cet�tean din T�rgu Neamt care a comunicat faptul c�, pe trotuarul de l�ng� magazinul bisericesc, din vecin�tatea bisericii Adormirea Maicii Domnului, se afl� trei copii de v�rste foarte mici, nesupravegheati. Minorii mergeau singuri, iar cel mai mic pl�ngea, lucru care a atras atentia trec�torilor. Altul fugise �n strad�, f�r� s�-i pese de masinile care circulau, iar cineva s-a repezit dup� el, aduc�ndu-l �napoi pe trotuar. C�teva persoane au f�cut roat� �n jurul prichindeilor. O femeie l-a luat pe cel mic �n brate, �ncerc�nd s�-l linisteasc�, iar alta le-a oferit biscuiti. Primii au ajuns �n zon� politistii locali, care au si preluat cazul, pentru solutionare. S-a stabilit c� micutii erau ai unei familii nevoiase din T�rgu Neamt si c� plecaser� singuri de acas�, �ncerc�nd s� ajung� la centrul Fundatiei Omenia, unde se aflau alti doi frati mai mari. Toti au fost �ncredintati mamei, iar aceasta a fost avertizat� s�-i supravegheze mai bine. Am aflat detalii de la Florin Tofan, seful Politiei Locale: „Am urcat copiii �n masina noastr� si i-am dus la prim�ria orasului, unde am colaborat cu functionarii de la Protectia Copilului si Asistent� Social�. Am identificat cei trei copii, ei fiind recunoscuti pentru c� fuseser� efectuate anchete sociale la familia respectiv�. I-am preluat si pe cei doi frati care-si f�ceau temele la centrul Fundatiei Omenia. Intentia noastr� a fost s� mergem cu ei la Pediatrie, dar �n drum spre spital am g�sit-o pe mam� si i-am dus pe toti acas�. �mpreun� cu cei de la Asistent� Social� am verificat starea apartamentului �n care locuiesc, lucru care s-a mai f�cut, familia fiind monitorizat� de prim�rie. S�nt sase suflete care stau �ntr-o singur� camer� de 10 mp, mama si cinci copii. Cei trei, mai mici, mai mergeau uneori la centrul Fundatiei Omenia, �nsotiti de fratii mai mari. Acum plecaser� dup� ei, �n timp ce mama se dusese la cineva dup� o sum� de bani, dup� cum a invocat ea“. De la Compartimentul Protectia Copilului, din cadrul prim�riei, ni s-a spus c� familia nu a creat p�n� acum probleme deosebite. „Ei s�nt monitorizati, noi cunoastem situatia lor si am f�cut pentru ei tot ce a tinut de prim�rie. Beneficiaz� de alocatie, ajutor social si ajutoare europene si primesc m�ncare de la cantina social�. Acum cei mici doreau s� ajung� la centru, la fratii mai mari si efectiv s-au r�t�cit. Mama are grij� de ei, e destul de b�t�ioas�, dar �i este greu s�-i ia pe toti dup� ea pe unde are treab�, de aceea �i mai las� uneori s� se joace �n fata blocului. I-am atras atentia, iar ea si-a luat angajamentul c� nu �i mai las� nesupravegheati“, ne-a spus o functionar� din cadrul prim�riei.
|