O mas� mai bogat� pentru s�rmanii pietreni
800 de familii s�race din municipiul Piatra Neam� vor primi, cu ocazia S�rb�torilor de Pa�te, pachete cu m�ncare. Fondurile necesare au fost aprobate, �n ultima �edin��, de c�tre Consiliul Local. Lista beneficiarilor va fi f�cut� public� la �nceputul s�pt�m�nii viitoare, urm�nd s� fie afi�at� �n mai multe zone ale municipiului, respectiv la punctele de desfacere ale Cantinei de Ajutor Social din cartierele D�rm�ne�ti, Precista, Speran�a �i la sediul St�rii Civile.
Dup� anun�area ini�iativei Consiliului Local de a �mp�r�i cadouri de Pa�te, mai multe mii de pietreni, cu venituri modeste sau f�r� resurse financiare, au solicitat sprijinul autorit��ilor, �n acest sens. Reprezentan�ii Serviciului Protec�ie Social� din cadrul Prim�riei Piatra Neam� au de selectat, din cele aproximativ 4.000 de cereri �nregistrate, numai 800, acesta fiind num�rul maxim de persoane care vor beneficia de pachetele de Pa�te. „Am primit foarte multe cereri pentru pachete, dar nu vom putea onora dec�t un num�r de 800. S�nt 4.000 de pietreni care au cerut sprijin alimentar, dar, �n multe cazuri, am primit, din partea unei singure familii, c�te trei, patru cereri, practic de la to�i membrii. Dar noi vom oferi numai c�te unul pentru fiecare familie, indiferent de num�rul de persoane care o formeaz�. Valoarea pachetului este de aproape jum�tate de milion de lei �i ne vom orienta ca s� con�in� c�rnoase, cozonac, br�nzeturi �i alte produse alimentare necesare, �ntr-o asemenea ocazie“, a declarat Ana �uteu, �eful Serviciului Protec�ie Social� din cadrul Prim�riei Piatra Neam�.
Pachetele pentru cei 800 de s�rmani vor fi �mp�r�ite s�pt�m�na viitoare, �n zilele de miercuri �i joi, la punctele de desfacere ale Cantinei de Ajutor Social din Piatra Neam�. Se pare c� nu va fi singura ac�iune de acest gen, Prim�ria Piatra Neam� fiind anun�at� de c�tre o firm� c� va primi o sponsorizare, din care s� se fac� alte pachete, pentru s�rmanii care nu s-au bucurat, �n prima tran��, de cadouri pascale.
|