Chiriile crescute la ANL, nemultumiri sub Cetate
• Daniel Harpa a cerut juristilor prim�riei T�rgu Neamt s� studieze baza legal�, pentru a veni �n ajutorul chiriasilor si al eventualilor cump�r�tori Anuntul privind cresterea chiriilor pentru locatarii blocurilor ANL, ca urmare a unor recente prevederi legale, a st�rnit nemultumiri �n r�ndul unor t�rgnemteni. �n urbea de sub Cetate exist� trei blocuri ANL, respectiv M5, M6 si V1, cuprinz�nd �n total circa o sut� de apartamente ocupate �n prezent de chiriasi. Oamenii au aflat din notific�rile trimise de prim�rie c� au posibilitatea s� cumpere apartamentele �n rate, cu plata unui avans de 15%, sau pot r�m�ne �n continuare chiriasi, dar pl�tind sume mai mari, conform unei noi metode de calcul. Locatarii au avut unele discutii pe aceast� tem� cu city-managerul Vasile Apopei, ar�t�ndu-se nemultumiti si de diferentele dintre valoarea de inventar a blocurilor, care influenteaz� valoarea chiriei. „Cam toti ar vrea s� cumpere apartamentele, dar se �mpiedic� de avansul de 15%. Urmeaz� si o �nt�lnire a locatarilor cu domnul primar, preg�tim p�n� atunci simul�ri privind valoarea ratei si cea a chiriei. Din ce am v�zut, pentru un apartament de 69 mp chiria lunar� ar putea ajunge la 370 lei. Mai s�nt nemultumiri legate de valoarea de inventar a blocului M6, care e mai mare dec�t la M5. Oamenii �ntreab� de ce e diferent� �ntre ele. Calculul de baz� pentru chirii pleac� de la valoarea de inventar, actualizat� cu aplicarea indicilor referitori la reparatii capitale, �ntretinere, administrare. Calculul chiriilor va fi stabilit �n sedinta de CL de la sf�rsitul lui august“, a declarat Vasile Apopei. Problemele chiriasilor ANL au intrat si �n atentia primarului Daniel Harpa, care a revenit ieri la birou, dup� dou� s�pt�m�ni din concediu. Edilul-sef a criticat contractul �ncheiat de prim�rie �n 2008 pentru blocul M6, fiind de p�rere c� e unul evaziv, f�cut „pe genunchi“. „Acum trebuie s� g�sesc solutii pentru a remedia problemele. Normal ar trebui s� r�spund� cineva. Nu se poate ca un locatar s� pl�teasc� chirie de 500 lei. Trebuie s� studiez baza legal� si s� g�sesc solutii pentru ca valoarea chiriei s� fie c�t mai mic� si s� se poat� beneficia de facilit�ti la cump�rarea apartamentelor. Am desemnat o echip� de juristi si specialisti din prim�rie s� se ocupe, vom vorbi si la alte prim�rii s� vedem cum s-a procedat, apoi vom organiza o �nt�lnire cu locatarii“, a declarat Daniel Harpa. Blocul M6 a fost construit prin ANL, fiind dat �n folosint� chiriasilor �n 2009. Se pare c� valoarea sa de inventar este de 29 de miliarde de lei vechi, spre deosebire de M5, evaluat la 10 miliarde de lei vechi, desi ambele imobile au cam acelasi num�r de apartamente.
|