Necazuri destule dup� ultimele ploi
• 14 sate s-au ales cu pagube, �n urma precipitatiilor abundente din perioada 30 mai - 1 iunie • la Ion Creang�, 120 de hectare de teren au fost siroite, iar 600 de metri de drum au fost acoperiti cu m�l • apele Siretului au muscat iar�si din malul st�ng 14 sate din judetul Neamt s-au ales cu diverse pagube de pe urma ploilor c�zute �ntre 30 mai si 1 iunie. Satele fac parte din cinci comune: Hangu (Ruginesti), Oniceni (Lunca, M�mureni, Gorun, Linsesti, Ciornei, Oniceni, Valea Enei, Poiana Humei, Pustieta, Solca), M�rgineni (Hoisesti), V�leni si G�dinti. �n aceste zone au fost avariate sau afectate sapte curti - sase �n Solca si una �n G�dinti. 3,4 km de drumuri comunale din Hangu, Gorun si V�leni s�nt cu usoare probleme, iar cele s�testi au fost afectate pe 6,6 km. �n satele Lunca si M�rmureni, dou� poduri au culeele partial distruse, iar �n Hoisesti este un podet colmatat, pe DJ 157. Tot din cauza precipitatiilor, la Ruginesti s-a reactivat o alunecare de teren cu afectarea drumului comunal pe 75 de metri si 50 de metri de gabion de sustinere a terasamentului. Dup� ploile de la jum�tatea lunii trecute, Prefectura a realizat proiecte de hot�r�re de Guvern �n baza c�rora a cerut ajutor pentru refacerea insfrastructurii distruse. Ar fi nevoie de 12,7 milioane de lei, circa 11,5 milioane fiind pentru dou� lucr�ri hidrotehnice, cu rol de ap�rare. Pentru consolidarea malului drept al Cr�c�ului la C�ciulesti - Girov, ar trebui aproape 7,5 milioane de lei (elemente de beton, ap�rare mal, reprofilare albie). Pentru amenajarea albiei r�ului Tazl�u este nevoie de 4 milioane de lei (stoparea eroziunii malului, recalibrare albie si consolidare maluri). Direfenta de bani ar trebui pentru refacerea unor lucr�ri necesare �n orase si comune. Piatra Neamt ar avea nevoie de circa 124.000 de lei, T�rgu Neamt de 2.400 de lei si sumele. „O problem� o ridic� r�ul Crac�u �n zona Slobozia, acolo unde trebuie finalizat canalul de redirectionare a apei, dar e nevoie de circa 33 milioane de lei numai pentru constructii si montaj. Partea sensibil� a lucr�rii este dat� de magistrala de gaz, pentru care unii proiectanti propun s� facem lucr�ri ca s� o �ngrop�m la oarece ad�ncime. Depinde ce r�spunsuri vom mai primi, de la niste institutii avizate, si ce fonduri se vor aloca“, a declarat prefectul Vlad Anghelut�. Apele Siretului si ploile torentiale de la sf�rsitul s�pt�m�nii trecute au f�cut pagube �nsemnate �n satele comunei Ion Creang�. �n Izvor si Averesti, peste 120 de hectare de cultur� au fost br�zdate sau „siroite“, cum se mai spune popular. Speriati, oamenii au iesit afar� din case team� s� nu se n�ruie constructiile pe ei pentru c� a fost o rupere de nori. Autorit�tile locale au luat m�suri s�mb�t� si duminic�, fiind decolmatat drumurile, pe care stratul de m�l r�mas dup� ploaie avea 30 de centimetri. Si cum necazurile nu vin niciodat� singure, apele �nvolburate ale Siretului au mai „muscat“ din malul st�ng circa 20 de metri, �n asa fel �nc�t la urm�toarea viitur� se poate ajunge la drumul judetean DJ 207 D care asigur� leg�tura �ntre Sagna si Ion Creang�. De mai bine de 10 ani, drumul croit pe l�ng� malul st�ng al r�ului este ca vai de el pe distante destul de lungi, din cauza gropilor. „Am atras atentia conducerii Consiliului Judetean asupra st�rii acestui drum. Din nefericire, situatia este destul de grav� si din cauza debitului mare al r�ului Siret, care tot musc� din malul st�ng si mai s�nt circa 25-30 de metri si ajunge la podul de la Creang�. �n prezent, nu se mai vede piatr� pe acest drum dec�t ocazional, apa si n�molul b�ltind �n voie prin gropile situate una l�ng� alta“, a declarat Petric� Prichici, primarul de la Ion Creang�.
|