Doru Spiridonescu a fost condus pe ultimul drum
• sute de persoane au participat la �nmorm�ntarea consilierului Doru Spiridonescu • i-au fost al�turi sefii Consiliului Judetean si din aparatul de specialitate, colegi din legislativul nemtean si prieteni din diverse judete ale t�rii n
Ieri, familia consilierului judetean Doru Spiridonescu a f�cut ceea ce mai era crestineste de f�cut pentru ca acesta s� ajung� acolo unde nu-i durere, nici suspin. A tr�it 60 de ani, iar �n mintile celor care l-au cunoscut va r�m�ne omul cu chip zvelt, vorb�ret, dispus oric�nd s� dea un sfat, s� rezolve o problem�, s� ajute. Ieri, pe un ger oarecum bl�nd - la vreo minus zece grade, sute de oameni au venit s�-si ia r�mas bun. Cu greu se putea ajunge la sicriul unde se odihnea Doru Spiridonescu. Dar toti voiau s� ajung� la el, s� s�rute icoana si s�-l mai vad� o dat�. Din ce a fost c�ndva, r�m�sese un chip str�in total de ceea ce stia lumea. Boala care l-a chinuit �n ultimele luni l-a m�cinat. Distrus� de durere, sotia, copiii, priveau parc� �n gol spre sicriul cu cel care le-a fost sot si tat�. Cu lacrimi pe obraji, si-a petrecut pe ultimul drum prietenul si presedintele Consiliului Judetean, Culit� T�r�t�. A venit �mpreun� cu sotia. Al�turi st�teau directorii firmelor la care Doru Spiridonescu si-a desf�surat activitatea. Au venit prieteni din mai multe judete, care i-au adus un pios omagiu. O autoutilitar� fusese dotat� special pentru a transporta zecile de coroane de flori. Gerul a f�cut ca multe dintre ele s� fi degerat. Dar chiar si asa, din multumea de sute de oameni �mbr�cati �n culori �nchise, florile de pe coroane erau pata de culoare care parc� mai anima atmosfera. Sutele de oameni veniti la �nmorm�ntare se deplasau usor, cu figurile cernite, c�tre micutul cimitir din anexa V�n�tori a orasului Piatra Neamt. S-a mers destul de mult pe jos, pentru c� str�duta �ngust� nu prea permitea deplasarea cu masinile. Preotii care oficiau serviciul religios c�utau s� reziste frigului, �nc�lz�ndu-si palmele la flac�ra lum�n�rilor aprinse. Ca la un semn, cei adunati �n urma sicriului se �nchinau si soptit spuneau „Dumnezeu s�-i ierte!“. Din c�nd �n c�nd, c�te unul din cortegiu �si amintea de o �nt�mplare �n care protagonist fusese Doru Spiridonescu si o rememora, �mp�rt�sind-o cu cel de-al�turi. Iar cei care nu vorbeau aveau �n minte imaginea celui care a tr�it vesel. Momentele frumoase oferite semenilor au fost recompensate ieri cu o rug�ciune rostit� de prieteni si apropiati. Dup� slujba din biseric�, sicriul a fost dus �n cimitirul din V�n�tori, pentru odihna vesnic�. Mai multi b�rbati s-au asezat unul l�ng� altul si au dat coroanele de flori din m�n�-n m�n�, p�n� �n apropierea gropii. R�v�siti de durere, membrii familiei si-au luat r�mas-bun de la Doru Spiridonescu, dup� care s-au retras la un restaurant unde a fost pomenirea. Un moment extrem de tragic, av�nd �n vedere c� proasp�ta v�duv� Elena Spiridonescu a f�cut acelasi lucru si cu dou� zile �n urm�, c�nd si-a �nmorm�ntat mama.
|