Ultimul vernisaj la Topart
Petricã Diaconu, un mare smecher de Piatra, se dã balenã �n apã micã. Ascultati aici: Mere, Primul mãr I, Primul mãr II (?!), Mãr �nflorit, Migratie peste Cucuteni, Somnul pãsãrii, Neliniste peste Cucuteni, Zbor peste Cucuteni, Pasãrea colibri, Frunza, Libelula, Spre searã, Fluture, Flora, Clepsidra (Zmeu), Copac (La p�ndã), Copacul, si chiar Tempus Edax Rerum. Petricã, spunem si tu ceva destept, adicã ce-i cu titlul ãsta, ce �nseamnã, bre, cã-s ignorant. �nseamnã : „Timpul distrugãtor a ceea ce existã“. Aha! Am gãsit-o �ntr-un dictionar, lasã cã mai vorbim noi.
Cele de mai sus fiind titlurile tablorilor acestui Petru, aflate �n perioada 24 martie-aprilie 2006, la Galeriile Topart, el, Petricã, av�nd ingrata misiune de cioclu al galeriei lui Hank si Rodica. Lume multã la vernisaj, camere de luat vederile, fotografi, vorbitori, apoi ceva bãutori. Doamne, domnisoare si domnite, lume bunã, bãrbi, plete, discutii rafinate, pupãturi pe obraz, chiar si sampanie cu Multi ani trãiascã, laaa, muuulti, ani!, �ntruc�t Petru Diaconu �si serba si ziua de nastere, refuz�nd sã mentioneze o cifrã, douã, acolo. Pe pereti, cu niste titluri despre care am mai spus, tablourile. Lucian Strochi, nasul serii, dupã scurte incursiuni cu fluturi, nervuri, orientalisme, mere, seminte si alte elemente petrudiaconusciene, a gãsit cuv�ntul potrivit: oximoron. L-a prins �n el pe Petru, �ntruc�t chiar are dreptate. Nu gãsiti cuv�ntul �n dictionarele pensionarilor, dar �nseamnã, �n mare, asociere a douã cuvinte contradictorii si vine de la frantujii care-l grafiazã cu y. Petru, pus pe replici rãsuflate (ca sã-si mascheze, ca de obicei, emotia) nici nu cred cã a prins sensul cuv�ntului, �n schimb a rãspuns franc, fiindcã asa este el, cã Lucian Strochi a vãzut �n picturile lui ceea ce nici mãcar el nu a vãzut. Despre lucrãrile lui Petru Diaconu am mai scris si m-am mai contrazis cu unii si altii. Am �n casã douã tablori de-ale lui si, sincer, mã bucur sã mã �nt�lnesc zilnic cu ele. S�nt tonice. Petricã este un ins tonic, neconventional, care face ce-i trece lui prin cap. Este mai liber dec�t s�nt multi dintre noi. �n plus, si aici cred cã este esenta creatiei lui, face exact ce „vrea“ muschii lui, picteazã fiindcã-i face o enormã plãcere sã picteze. Hank si-a intitulat ultimul discurs „Cu ocazia ultimului vernisaj la Topart cu dragul meu PETRU DIACONU“. Hank este olandez, iar Petricã este, �n g�ndire, occidental, adicã face parte din familie. De aici vine aceastã simpatie declaratã a lui Hank. Pe Petricã, �n afarã de firma lui si de picturile pe care, �n ultima vreme, le face cu o frenezie de adolescent, �n cot �l doare de ce se mai �nt�mplã prin tarã si prin lume. Nu are el treabã cu politica (?! - n.n.), cu fotbalul, cu televiziunile, cu starea vremii, cu cotele apelor Dunãrii. El picteazã. Eh, dacã el �mi spune cã a pregãtit, pentru expozitie, ceva special, Cucuteni, Mere si alte alea, �nseamnã cã are si el ceva g�nduri de nemurire, de muzee, de, Doamne fereste!, post mortem, numai cã el este un creator supus unor reguli pe care le-au inventat altii. Normal, �n cot �l doare de aceste reguli, asa cã, �n continuare picteazã. Ca sã spun, ca �ntr-un articol mai vechi, Petru Diaconu este un Gabriel Garcia Marquez din acel unic “Un veac de singurãtate”. �n care totul este coerent, curge ca o ploaie si, �n plus, este binecuv�ntat de acel „Lo real maravilloso“, realul miraculos �n care, normal, oximoronul, �mpreunarea dintre o frunzã si un nud, dintre o bufnitã si o clepsidrã, dintre o pasãre si un mãr, dintre ce ne imaginãm mai putin cu ce ne asteptãm mai putin, �n picturile lui, se �nt�lnesc. Iatã, am uitat cã i-am promis cã-i dau Un veac de singurãtate, pe care mi-a spus cã nu a citit-o. Eu cred cã m-a mintit, cum face el mereu c�nd este vorba despre lecturi. Despre picturile de pe peretii galeriei, vedeti-le! Picturile lui Petru Diaconu s�nt o ciudatã combinatie de pigulealã, graficã, stiintã a culorii, a spatiului, a filozofiei lui de viatã, are albastru mult si marouri frumoase, nu se joacã atunci c�nd se joacã. Mai cred cã afarã ar c�stiga bani multi, fiindcã stie ce vrea, fãrã sã o stie. Da, Hank l-a ales bine pe Petru Diaconu ca sã-si �nchidã prãvãlia. Ei s�nt niste ciudati oameni normali.
|