Potop de agresiuni la final de s�pt�m�n�
Sf�rsitul s�pt�m�nii trecute a fost unul agitat pentru multi nemteni, care au avut nevoie de �ngrijiri medicale dup� ce au fost victimele unor agresiuni. Num�rul conflictelor a crescut �ncep�nd de vineri, de cele mai multe ori sc�nteia ce a aprins certurile fiind alcoolul. Astfel, Serviciul de Ambulant� a r�spuns mai multor solicit�ri pentru diverse traumatisme, fiind 34 de astfel de cazuri, iar �n majoritatea a fost vorba despre agresiuni. Din fericire, victimele nu erau �n stare grav�. Valul de b�t�i petrecute �n weekend a aglomerat si Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean unde au ajuns zeci de nemteni b�tuti. Printre acestia s-au num�rat si femei, care au fost agresate de sotii lor dar si tineri care, din cauza alcoolului consumat �n exces, s-au ales c� tot felul de r�ni. �n starea cea mai grav� a ajuns la spital un b�rbat de 35 de ani, din comuna Rediu. Omul se b�tuse cu niste tovar�si de pahar si s-a ales cu mai multe pl�gi t�iate �n zona g�tului. �n plus, era si beat pulbere, doctorii stabilind c� suferea de etilism acut. Dup� ce i-au fost suturate pl�gile, pacientul a fost l�sat s� plece acas�. Tot victima unei agresiuni a fost si un t�n�r de 18 ani, din Piatra Neamt. Acesta s-a b�tut cu un prieten si, �n urma unui pumn bine plasat, s-a ales cu o fractur� de piramid� nazal�, necesit�nd internarea �n spital. �n afara acestui num�r mare de agresiuni, obisnuit de altfel pentru fiecare sf�rsit de s�pt�m�n�, medicii s-au confruntat si cu alte cazuri destul de severe. Astfel, o femeie de 67 de ani, din cartierul Blebea, din T�rgu Neamt, a c�zut s�mb�t� de pe cas�, de la o �n�ltime de aproximativ 4 metri. Femeia fost tratat� la spitalul din localitate dup� care a fost transferat� la Piatra Neamt, diagnosticul pus fiind de politraumatisme. Si un b�rbat de 33 de ani, din V�n�tori Neamt a ajuns s�mb�t� seara la Spitalul Judetean dup� ce a vrut s�-si pun� cap�t zilelor cu pastile folosite �n cazul tratamentelor psihice. Acesta a r�mas internat, starea lui fiind grav�.
|