MAICILE AGAPIEI, NOI PROCESE CU S�TENII
• avocatii m�n�stirii au cerut �n instant� anularea partial� a 119 titluri de proprietate ce apartin unor cet�teni • terenul face parte din trupul de 400 de hectare revendicat de l�casul de cult �n urm� cu doi ani • un proces �n acest sens se afl� �n faza de recurs la Tribunalul Buz�u • ar fi vorba de o nou� strategie, care are drept scop obtinerea suprafetei respective mai usor • ar urma, spun juristii, o cerere de suspendare la Tribunalul Buz�u, p�n� la finalizarea dosarelor aflate pe rolul Judec�toriei T�rgu Neamt • Peste 100 de persoane care detin �n proprietate terenuri aflate pe raza comunei Agapia au fost date �n judecat� de avocatii m�n�stirii, care au cerut instantei anularea partial� a titlurilor de proprietate pe care le detin. La sf�rsitul lunii mai, pe rolul Judec�toriei T�rgu Neamt au fost �nregistrate trei dosare, �n fiecare exist�nd cel putin 20 de p�r�ti, persoane fizice, Comisia Local� de Fond Funciar si Comisia Judetean� de Fond Funciar, termenele urm�nd s� fie stabilite �n perioada urm�toare. Toate acestea au la baz� o cerere de revendicare f�cut� de reprezentantii M�n�stirii Agapia cu privire la o suprafat� important� de teren. De altfel, �n aceste sens exist� un proces care se afl� �n faza de recurs la Trubunalul Buz�u. Juristii pe care i-am consultat s�nt de p�rere c� este vorba de o strategie care ar putea usura munca avocatilor m�n�stirii. Cel mai probabil, acestia vor �ncerca s�-i conving� pe magistratii t�rgnemteni c� Prim�ria Agapia nu ar fi trebuit s� elibereze titluri de proprietate pe suprafata respectiv�, �ntruc�t ea ar fi apartinut l�casului de cult. �n acelasi timp s-ar putea cere suspendarea procesului de la Buz�u p�n� la finalizarea litigiilor de la T�rgu Neamt. �n cazul �n care avocatii m�n�stirii ar obtine anularea partial� a celor 119 titluri de proprietate, procesul de revendicare imobiliar� de la Buz�u ar deveni o simpl� formalitate. Indiferent care este strategia adoptat� de avocatii l�casului de cult este limpede c� posesorii titlurilor de proprietate vor fi chemati la bar�. „Multi dintre ei s�nt b�tr�ni, bolnavi sau de abia �si duc zilele de azi pe m�ine, asa c� numai asta le lipsea: s� se plimbe prin instante“, a declarat unul dintre cei care se judec� cu l�casul de cult �ntr-un proces de revendicare imobiliar�. Date fiind aceste litigii, Prim�ria Agapia este efectiv blocat� din punct de vedere a tot ce �nseamn� constructii. M�n�stirea a solicitat ca pe perioada c�t se desf�soar� aceste procese, administratia local� s� nu emit� certificate de urbanism si nici autorizatii de constructie.
Centrul comunei, revendicat de m�n�stire
Cel mai trist lucru �n toat� aceast� poveste este faptul c� o parte din suprafata de teren revendicat� de M�n�stirea Agapia se afl� sub gospod�riile oamenilor sau chiar a unor insitutii. Ar fi vorba de numeroase gospod�rii, o pensiune, scoala, c�minul cultural, sediul Politiei, sediul Oficiului Postal etc. Suprafata revendicat� este de 400 de hectare teren arabil, intravilan si p�duri pentru care m�n�stirea a cerut recunoasterea dreptului de proprietate. Procesul a fost str�mutat de la Judec�toria T�rgu Neamt la Judec�toria R�mnicu S�rat, cu aprobarea �naltei Curti de Casatie si Justitie. Anul trecut, �n aprilie, magistratii buzoieni s-au pronutat si au admis �n parte solicitarea m�n�stirii, �n sensul c� s-a aprobat doar 197 de hectare din cele aproximativ 400 cerute. Hot�r�rea a fost atacat� cu recurs si se afl� pe rolul instantei Tribunalului Buz�u. Fosta conducere a Prim�riei Agapia a �ncercat s� rezolve situatia altfel, �ntruc�t multe dintre terenurile solicitate s�nt „acoperite“ de titluri de proprietate. S-a venit cu propunerea ca m�n�stirea s� accepte teren �n compensare, �n alt� parte, �ns� reprezentantii l�casului de cult au insistat s� primeasc� pe vechiul amplasament. Trebuie precizat c� acesta nu a fost singurul proces pe care l-a avut Prim�ria Agapia cu m�n�stirea. Nu cu mult timp �n urm�, prim�ria a pierdut un proces �n care a cerut anularea partial� a unui titlu de proprietate prin care m�n�stirea fusese �mpropriet�rit� cu 49 de hectare de teren. O parte din aceast� suprafat� se afl� sub gospod�riile unor s�teni. Este vorba de 38 de familii, multe dintre ele fiind date �n judecat� de M�n�stirea Agapia. Unul dintre procese, cel al familiei Florin Marin, s-a finalizat, cea din urm� pierz�nd definitiv si irevocabil. M�n�stirea a fost �mpropriet�rit� cu cele 49 de hectare �n anul 2002, �n baza unei sentinte judec�toresti, pe baza unor documente de la 1910. Florin Marin cump�rase o cas� si terenul aferent cu documente legale. Spre ghinionul lor, imobilul se afla chiar pe terenul retrocedat. Au urmat procese peste procese, iar �n final m�n�stirea a avut c�stig de cauz�, iar casa familiei Marin a fost demolat�.
|