„Stai... pe-aproape!“

In memoriam, din testamentul lui Viorel Tudose

Mai ales netuns ďż˝mi era drag omul ďż˝sta mare, ďż˝nalt, leonin, sďż˝galnic, ales. Cu vorbďż˝ domoalďż˝, cu sclipiri de inteligentďż˝ ďż˝n ochi, de care trebuie sďż˝ te feresti ca de arcul electic. Ne tutuiam ďż˝ntr-un mod ciudat, folosind pluralul de politete ďż˝n glumďż˝: „...sunt caporal Viorel Tudose, rog ordonati!“, iar acestea fiind zise, el era generalul de la Ceahlďż˝ul, se ridica din peisajul biroului sďż˝u cu fundal de sobďż˝ de teracotďż˝, ďż˝ti ďż˝ntindea mďż˝na lui mare, mďż˝na unui ins mare, spďż˝tos, adevďż˝rat, un bďż˝rbat care a pus ďż˝n dificultate, numai existďż˝nd, tot felul de piticanii, iar dacďż˝ el te considera prieten, apďż˝sa butonul de la interfon pentru a-l suna pe domnul Puiu: „Domnuďż˝' Puiu? Tudose sďż˝nt“. „Stiu, sefuďż˝'“. „Un mezamplas, dacďż˝ nu te superi“. Instantaneu, apďż˝rea ďż˝n usa biroului acest domnďż˝' Puiu cu o tavďż˝, sticla cu vin si douďż˝ pahare curate, dar si cu un prosop obosit, atďż˝rnat pe antebrat, care se dorea a fi si elegant si la misto, ďż˝n spiritul jocului impus de patron. „Altceva mai doreste domnii?“ ďż˝ntreabďż˝ atunci patronul locantei de la parter, intitulatďż˝ „Arte/Meserii“. „Da, zicea atunci Viorel Tudose, da“. El fďż˝cďż˝ndu-se scufundat (sau chiar fiind) ďż˝n niste texte de pe birou. Privindu-l pe domnu Puiu doar putin, peste ramele ochelarilor: „Da, mai dorim: Stai... pe-aproape!“. Normal, domnuďż˝' Puiu stďż˝tea mereu pe aproape. Astfel s-au petrecut multe zile din sďż˝ptďż˝mďż˝ni si din ani, ďż˝n care m-am bucurat de gďż˝zduirea ďż˝n imensul birou al patronului de la Ceahlďż˝ul, niste dupďż˝-amiezi trecute prin toate anotimpurile, niciodatďż˝ plicticoase, mereu surprinzďż˝toare, eu fďż˝cďż˝nd acolo un ziar anexďż˝, o publicatie decentďż˝ a Politiei, o chestie de proximitate, la tipografia si redactia lor. Iar la „Arte@Meserii“, la parter, acolo rďż˝deam cu lacrimi. ďż˝ntotdeauna era un regal. Acolo se fďż˝cea, ďż˝n fapt ‚ Ceahlďż˝ul, acolo si ďż˝n mintea de sub pletele leonine, netunse ale lui Viorel Tudose. Mďż˝ncam acolo improvizatii, conserve de fasole cu cďż˝rnati, castraveti murati, chestii fďż˝cute de domnuďż˝' Puiu, acolo era tras si un telefon, la care rďż˝spundea Viorel Tudose, acolo se aranjau paginile. Acolo si ďż˝n biroul lui cu sobďż˝ de teracotďż˝. Un general care le stia pe toate. Un general cďż˝ruia i-a plďż˝cut sďż˝ trďż˝iascďż˝ si care era binecuvďż˝ntat cu ghinionul generozitďż˝tii native. S-a dďż˝ruit, a dďż˝ruit, dar a si trďż˝it asa cum a vrut el. Un bďż˝rbat adevďż˝rat.
Iar dacďż˝ cineva spune despre el cďż˝ a fost „un om de presďż˝ cum n-a fost altul pe la Neamt“, ďż˝nseamnďż˝ cďż˝ stie ce spune. El stďż˝ pe-aproape, cďż˝ poate, cďż˝ndva, mai devreme sau mai tďż˝rziu, gazetďż˝ria va fi asa cum era sub pďż˝rul lui netuns, leonin. Nihil novi sub sole. Poate, gazetarul imediat urmďż˝tor va fi un ins mare, destept, cult, cu simtul umorului, generos, cu simtul realitďż˝tii. Nu ďż˝ncrďż˝ncenat, meschin, incult, dorind sďż˝ ďż˝ncalece realitatea. Bďż˝dia a lďż˝sat un testament ďż˝n care recunoaste cďż˝ a fost un risipitor, cďż˝ si-a trďż˝it viata asa cum a vrut el, dar care, la fel, stia cďż˝ nu toti au har, nu toti sďż˝nt ďż˝nalti si frumosi cum a fost el, cďż˝ nu toti dintre cei care vor sďż˝ fie, pot fi gazetari. „O chestie de putirintďż˝“, cum ar zice el, fiind printre noi, privindu-ne. Stai pe-aproape!