Blestemele p�catului
Pentru c� nu are o prefat� care, asa cum �ndeobste se obisnuieste, s� poarte o semn�tur� autorizat�, si dac� se poate c�t mai opulent�, �n m�sur� s� garanteze seriozitatea demersului poetic propus, autorul �nsusi a g�sit de cuviint� s� suplineasc� aceast� neglijent� prin saptesprezece catrene, alc�tuite �n spiritul volumului, menite s� ne dumireasc� asupra a ceea ce va s� �nsemne, nu-i asa?, si blestemul si p�catul; fie el si al poeziei: „Blestemul este o nenorocire / A cuiva, produs� de o fort� / Aflat� Sus, nu printre omenire, / Ce-si arde p�c�tosul ca pe-o tort�! / Se �ntelege c-o divinitate / Urgia si-o arunc� numai dac� / P�catul insulu-i realitate, / Si are-n el mult r�u, nu doar oleac�!“. Sonoritatea oarecum moralizatoare - de altfel binevenit� acum, �n Postul Pastelui - are �n ea at�t ceva din atmosfera h�tr� a povetelor ancestrale c�t si, mai ales, nuanta descriptiv naiv� a culegerilor poporale de folclor de pe la mijlocul veacului al XIX-lea. De fapt, cea ce se istoriseste rimat �n volumul „Blestemele p�catului“, ap�rut la Editura Timpul din Iasi la sf�rsitul anului trecut si lansat nu demult la Biblioteca „Kirileanu“, este o continuare a altor 165 de mici poeme rimate ap�rute anterior si care au conferit autorului t�zl�oan o aur� de poet al vervei de sorginte popular�. De altfel, din 1998, c�nd i-a ap�rut prima carte de epigrame si catrene, si p�n� acum, la cea de a unsprezecea, se pare c� de cele mai multe ori autorul a fost b�ntuit de sonoritatea blestemului, dezbr�cat de haina terifiant� si adus, domesticit si h�tru, �n prim planul ideilor versificate. Profesor de matematic� fiind si, nu lipsit de important�, provenind dintr-o zon� binecuv�ntat� �n spatiul literelor, Cezar Tucu se simte dator, �nainte de toate, a se ridica la �n�ltimea spiritului ale c�rui reminiscente mai b�ntuie si acum meleagurile muntoase ale Tazl�ului. De aceast� dat� �n nu mai putin de 148 de poeme, �n general scrise istet, zglobiu, cu un evident simt al rimei. Chiar dac� pe alocuri se mai �ncurc� �n metru, Cezar Tucu se joac� de-a viata, de-a moartea, de-a dragostea si iubirea, de-a spiritul disimulat �n ludic nepretios, ba, dimpotriv�, sugub�t si cursiv ca �n alc�tuirile orale ale unei g�ndiri spontane si, pe alocuri, subtile. �n ciuda aerului usuratic, de glum� sau cozerie rimat�, versurile poetului t�zl�oan ascund, de fapt, pe alocuri, dincolo de prima impresie a structurii facile, lucruri mult mai grave; dar spuse cu jovialitatea ce disimuleaz� �mprejur�ri si �ngrijor�ri de mare acuitate si cu spiritul acela inimitabil ce mai h�l�duieste, dup� c�te se vede, pe coclaurile locului de bastin�.
De aici, relativa facilitate cu care pot fi cetite, de aici sprintara jonglerie printre metafore trunchiate sau, deseori surprinz�toare, de aici aerul acesta sugub�t al expresiei care, de fapt, ascunde lucruri si realit�ti mult mai grave. Este felul lui de a se exprima pre �ntelesul tuturor, este felul lui de a-si exprima dezaprobarea, este felul lui de a fi consecvent cu structura etic� si moral� impus� de rigorile unei lumi f�r� de nici o rigoare, este felul lui de a descrie usur�tatea sau, pur si simplu, faptul divers. �n peisajul literelor serioase din spatiul cultural nemtean, poezia lui Cezar Tucu constituie un moment binevenit de acces la diversificare, pe un teren ce trebuie negresit s� se bucure de spiritul sprintar si inimitabil al vervei autorului.
|