Bucurie nesperat�
• circa 2.500 de familii nemtene s�race vor beneficia de alimente achizitionate cu fonduri europene Consiliul Judetean a decis s� aloce surplusul de alimente achizitionate cu fonduri europene care nu au fost �mp�rtite �n prima faz� a campaniei de �ntrajutorare a nemtenilor s�rmani. „Au r�mas diverse cantit�ti de alimente �n depozit, dup� ce am alocat fiec�rei comune at�t c�t s-a solicitat. Pentru c� �n fiecare comun� s�nt cazuri sociale care �ns� nu au putut fi prinse pe listele de beneficiari pentru c� nu �ndeplineau conditiile, am cerut sprijinul primarilor si am re�mp�rtit surplusul. S�nt, de exemplu, b�tr�ni de 80 de ani, care au pensii foarte mici, dar peste limita impus�, si care nu pot primi pachetele alimentare. Altii, mai tineri, s�nt bolnavi, dar nu au ajuns la v�rsta pension�rii, si nici de somaj ori ajutor social nu beneficiaz�, astfel c� nici ei nu figureaz� pe liste, desi au nevoie de un ajutor. S�nt niste oameni vai de ei, pentru care orice astfel de dar face mult. Chiar dac� nu li se pot da toate alimentele care li s-au dat beneficiarilor de drept, ceva tot primesc. Urm�torul pas va fi f�cut de c�tre primari, care fie vor avea de emis un proiect de hot�r�re de consiliu local, �n baza c�ruia s� se aprobe lista beneficiarilor, fie s� emit� decizii proprii, pentru a putea �mp�rti alimentele. Cu aproximare, este vorba de circa 2.500 de astfel de cazuri �n judet“, a declarat Emilia Arcan, vicepresedinte al Consiliului Judetean. Comunele c�tre care vor fi directionate alimentele r�mase s�nt Petricani, Grum�zesti, C�ndesti, Bicaz Chei, Tibucani, P�str�veni, P�ng�rati, Agapia, Tibucani, T�m�seni, Costisa, Z�nesti, Piatra Soimului, Dobreni, S�vinesti, B�ra, Sagna, St�nita, Boghicea, Bodesti, Cr�c�oani, Ghind�oani si orasul Bicaz. Alimentele care nu vor ajunge cu certitudine �n aceste localit�ti s�nt biscuitii si pastele f�inoase, care s-au epuizat la �mp�rtirea initial�. Din p�cate pentru cei circa 71.000 de nemteni care au intrat �n programul social „Alimente pentru nevoiasi“, anul acesta nu li s-au dat dou� produse de baz� - f�in� de gr�u si ulei, pentru c� firma desemnat� prin licitatie pentru a le asigura nu si-a onorat contractul. Este vorba despre o firm� din Bulgaria, care i-a l�sat de izbeliste cam pe toti rom�nii s�rmani. �n Neamt ar fi trebuit s� ajung� 977,7 tone de f�in� alb� si s-au primit doar 325,6 tone. La ulei, din 426.998 de litri s-au primit 11.520 de litri. De c�teva zile, de la CJ Nemat s-a solicitat de c�tre Ministerul Agriculturii o situatie privind num�rul de beneficiari la care n-au ajuns cele dou� produse, lucru ce d� sperante c� se va organiza o nou� licitatie pentru desemnarea unei alte firme care s� onoreze contractul. �n judet, au fost aduse 71.458 de tone de paste f�inoase, 38.219 tone de biscuiti, 472.194 de tone de orez, 100.338 de tone de fasole boabe, 119.214 tone de maz�re �n conserv�, 83.253 de tone de bulion, 108.131 de tone de rosii �n bulion, 240.963 de tone de zah�r si 329.980 de tone de m�lai. Per total, pentru aceast� „editie“ a programului social care se deruleaz� de c�tiva ani �n Rom�nia, �n Neamt au ajuns 1.899,87 de tone de alimente, dintr-un total de 3.003,25 de tone. Diferenta este reprezentat� de restantele la f�ina alb� - 651.902 tone si 451.478 de litri de ulei.
|