Aristocratia spiritului
Este 1 martie! Si dac�, cu sigurant�, v� aduceti aminte de gingasele f�pturi de l�ng� dumneavoastr� si de fiintele iubite ce se cuvine, pe bun� dreptate, s� primeasc� un ghiocel, precis ati uitat de cineva. „S�nt n�scut la 1 Martie 1837, �n satul Humulesti, judetul Neamtului, plasa de sus, din p�rinti rom�ni: Stefan a lui Petrea Ciubotariul din Humulesti si sotia sa Smaranda, n�scut� David Creang�, din satul Pipirig, judetul Neamtului.“ Asa �si �ncepe Ion Creang� o autobiografie oficial� ce consemneaz�, �nainte de toate, destinul unei vietuiri cu profunde semnificatii �n spiritul cultural al rom�nilor.
Destinul lui Creang� pare a fi cuprins �ntre 1 martie si 31 decembrie, str�ng�nd la s�nu-i toate cele patru anotimpuri, Pastele si Cr�ciunul, �nflorirea naturii, clipocitul sipotelor, colbul fierbinte al ulitei, p�rgul �nmiresmat al fructelor si troienele c�t gardul, pentru ca apoi s� se sf�rseasc� �n ecouri de colind �nc� nedestr�mate si zvon sprinten de clopotei. �ntre pridvorul din Humulesti si cel ce se deschide spre Sorogarii din Tic�u, trec�nd prin alte c�teva locuri binecuv�ntate, viata genialului humulestean s-a desf�surat molcom� si tihnit�, chiar dac� nevoile si trebile zilnice l-au mai �mpov�rat cu sup�r�ri si necazuri. �ntr-o scrisoare c�tre Titu Maiorescu, din septembrie 1887, Creang� descria, cu spiritul si cu umorul inconfundabil, locul pasnicei vietuiri �n c�suta din Tig�u, prefigur�nd parc� destinul acesteia: „�n bojdeuca unde locuiesc eu, dorm afar� si pe vremea asta, �n 18 spre 19 septemvrie. De aveti r�bdare, c� bun�tate �ntotdeauna ati avut, veti �ntreba poate, unde-i bojdeuca mea? V� voi r�spunde respectuos: �n mahalaua Tic�u, ce-i mai zic si Valea pl�ngerei, strada Tic�ul de sus, no. 4 (dac� se mai poate numi strad� o hudicioar� dosnic�, plin� de noroiu p�n�' la genunchi, c�nd s�nt ploi mari si �ndelungate, zise si putrede, si la secet� geme colbul pe d�nsa). Iar bojdeuca de c�sut� �n care locuiesc eu de vreo 18 ani e de v�l�tuci si pov�rnit� spre c�dere pe zi ce merge, de n-ar fi r�z�mat� �n vreo 24 de furci de stejar si acelea putrede. Iarna dorm �ntr-o od�it� toat� hrentuit�, iar vara �ntr-un cerd�cel din dos, �ncep�nd de pe la maiu si sf�rsind pe la octomvrie, c�nd este vremea bun� cum �i acum. Asa m-am deprins. R�posatul Conta si Lambrior stiau c�suta mea. Pompiliu, d-l Nica si mai ales bietul Eminescu, de asemenea“. Si dac� ultimul pomenit este familiar si cu dragoste evocat ca „bietul Eminescu“, s� ne aducem aminte c�, asa cum scrie pe o carte d�ruit� de poet, Creang� �l considera, cu o remarcabil� si aleas� intuitie, „eminentul scriitor si cel mai mare poet al rom�nilor“. Asta, �n afar� de faptul c� dator�m toat� opera marelui povestitor, obstinatiei cu care poetul - mai ales �n perioada �n care a vietuit al�turi de Creang� la s�nul bojdeucii - s-a �nd�r�tnicit a-l convinge pe acesta s� scrie, spre a nu se risipi �n uitare comoara de limb� si expresie popular c�rtur�reasc�, unic� si plin� de t�lc a humulesteanului. �si vor fi m�rturisit cei doi prieteni destule �n jum�tatea de an petrecut� pe cerdacul din Tic�u; unul din comoara nepretuit� a h�trei �ntelepciuni poporane, cel�lalt din filosoficalele g�ndirii evropenesti, de la Shopenhauer �ncoace.
„Exist� mai multe forme de aristocratie, �i spunea poetul, privind g�nditor dealurile din fat�: una este cea a neamului si a s�ngelui, a doua a banilor - nu e cazul nostru -, si a treia a spiritului. Ce zici de aceasta din urm�?“. Si pentru c� b�dia Creang� se ar�t� sceptic, consider�nd c� aristocratia nu se prea potriveste cu spiritul, fu adus� �ntru l�murire, drept martor si competent judec�tor Tinca, armeanca harnic�, gospodin� si vrednic� ce a stat al�turi de povestitor p�n� la moarte. H�tru p�n� la sublim, Creang� �i spuse f�los: „Tinco, ai �n fata ta doi aristocrati!“ Se mai �ndoieste ast�zi cineva?
|