�ntre efuziune liric� si iubire domestic�
Ioan Ouatu - „Faguri de lumin�“
Desigur, fiecare om are dreptul de a scrie poezii. Mai mult sau mai putin bune, mai mult sau mai putin inspirate, mai pline de miez, de t�lc si de metafore, �n functie de harul pe care i l-a d�ruit Dumnezeu. De fapt, poezia pare, pentru unii, cea mai facil� modalitate de exprimare a sentimentelor si, tin�nd cont de cantitatea de constructie lingvistic� necesar� pentru a configura o pagin�, cea mai comod� cale de a accede la statutul de autor. Fiorul poetic ce b�ntuie sufletele si simturile multora, mai ales �n perioada tineretii, de foarte multe ori este abandonat si r�m�sitele poetice nu r�m�n nimic altceva dec�t timide experiente asupra c�rora dac� se revine c�ndva cu privirea pot fi considerate, cel mult, expresiile unor exalt�ri de junete. �n cazul �n care autorul ce se suspecteaz� de impregnarea cu expresivitate poetic� persevereaz� �n acest, �n definitiv, folositor obicei, cazul este mai grav. Pe de o parte se contureaz� posibilitatea de a intra �n „cercul poetilor“, disp�ruti sau nu, iar pe de alta exist� probabilitatea, din p�cate cea mai des �nt�lnit�, de a fi catalogat drept un vesnic diletant �ntr-ale expresiei poetice. Ajuns la o v�rst� la care jocul cu focul poeziei este mai mult dec�t periculos, atunci c�nd ai ambitia si �ndr�zneala de a-l face public, Ioan Ouatu, aflat pe t�r�mul literei scrise de mai mult� vreme, at�t prin h�tisurile prozei c�t si prin exercitiul chinuitor al versificatiei, se pare c� are curajul de a-si asuma riscurile sugerate mai sus pentru un fapt mai mult dec�t de �nteles. Cel putin, asa �l percepem noi: credinta �n sinceritatea expresiei. Calitate care se vede de la primele versuri din „Ninge de veacuri pe Ceahl�u“, care deschide, de altfel, ciclul poetic din „Faguri de limin�“, ap�rut de cur�nd la Editura Ateneul Scriitorilor din Bac�u, p�n� la cel din urm� catren intitulat inspirat „�n palma iubitei“. Acesta chiar e frumos; de o frumusete sublimat� de simplitatea constructiei si laconicitatea mai mult dec�t gr�itoare: „�n palma iubitei / Un v�rtej de seminte / asteapt� de la arbori / si stele r�spuns.“ Ca si alte peripluri poetice anterioare, cartea „Faguri de lumin�“ se vrea a fi - si �n mare parte reuseste - un amplu si cuprinz�tor poem de dragoste. Muza, deseori invocat� concret, alteori sugerat� metaforic, sustine tonusul si fiorul poetic al autorului ce oscileaz� de la pregnante nostalgii si tandreturi domestice la av�nturi ce amintesc de frenezia juvenil� si exaltarea patriotic�. Dar ponderat� �n virtutea unui bun simt ce se percepe la nivelul discursului liric, �n general curat si coerent.
Tehnic, poezia lui Ioan Ouatu poate fi foarte interesant� pentru un exeget atent. Permanent sedus de virtutile rimei, autorul nu se �nd�r�tniceste a rezolva pretutindeni spinoasa problem� a consonantei ci, a propos de sinceritatea pe care o invocam mai sus, r�m�ne credincios ideii, chiar dac� din punct de vedere sonor rezult� un dezacord functional; care, curios lucru, nu impieteaz� �n nici un fel natura fluent� a discursului poetic ci �l face apt de a fi receptat ca atare, ca un fapt firesc. De aici, probabil, facilitatea parcurgerii coerente, �ntr-un spatiu eliberat de orice ambitie stilistic� frapant�, metafore sau figuri de stil contorsionate �n ne�ntelesuri textuale si �ntelesuri subtextuale greu de descifrat. Chiar dac� autorul �nsusi se simte „un inorog b�ntuit de metafore“ - si demonstreaz� asta un vers mai �ncolo: „Armurile mi-s destr�mate de stele!“ (frumos!) - s�ntem departe de a crede c� metafora �n sine este punctul forte al poeziei sale. Mai degrab� acesta rezult�, asa cum am mai afirmat de altfel, din structura expresiv� a �ntregului, mig�lit din elemente care, luate la un loc, creeaz� un spatiu liric dominat de sinceritate si iubire. Sentiment care se revars� peste oameni, peste locuri si natur�, peste anotimpuri si tr�iri. Preocupat s� redea intensitatea acestora, autorul neglijeaz� complet exercitiul stilistic si al formei, acestea rezult�nd, �n final, din expresivitatea �ntregului. Cu alte cuvinte, forma liric� se contureaz� pe m�sura �ntruchip�rii ideei, nefiind �n nici o ipostaz� un scop �n sine. La aceast� particularitate credem c� se referea scriitorul Calistrat Costin atunci c�nd afirma: „Ioan Ouatu, cu aceast� nou� fapt� poeticeasc�, vine s� adauge la relieful artistic extrem de nuantat si pitoresc al peisajului nemtean, o not� a sa realmente consistent�“.
Si tot din punct de vedere tehnic, de cele mai multe ori ritmul poetic al lui Ioan Ouatu are o lentoare ce tinde spre grav, o asezare �ntr-o stare de veghe pacinic�, molcom�, cum, de altfel, se potriveste a fi sentimentul trecut prin toate cele ale vietii si care poate fi surprins, �n punctele nevralgice, denunt�nd tr�irile specifice v�rstei mature.
Faguri de lumin� �ntr-o prisac� ad�postit� la umbra sufletului, o prelung� confesiune liric� bine strunit� de restrictiile autoimpuse si de pertinenta unei formul�ri �n strict� concordant� cu statura uman� si social�. Din aceast� pricin�, poem de dragoste fiind, ciclul „Faguri de lumin�“ nu este nici pe departe o efuziune liric� des�ntat�, cu accente lubrice derizorii ci, dimpotriv�, una plin� de sens si t�lc, pe alocuri disimulat, despre viat� si, mai presus de orice, despre dragoste. Chiar dac�, uneori, exercitiul autoflagel�rii poetice poate sugera nuante ceva mai crude: „«ï¿½n fond si la urma urmelor / ce puteti face cu at�ta fericire? / �n rest, v� consider, / un poet cumsecade si-at�t. / Numai at�t, Domnule“». / P�cat!...“
|