T�RANUL LA ORAS
ACCENT
Un v�r de-al meu, de la tar�, mai crud dec�t mine si mai timid, venit �n oras cu ai lui, a trebuit s� doarm� peste noapte la m�tusa lui si a mea. Dup� primele contacte cu viata de oras, total noi pentru el, s-a culcat, a trebuit s� se culce. �n camera �n care urma s� doarm�, becul r�m�sese aprins. Dup� un timp de asteptare si v�z�nd c� lumina r�m�ne tot aprins�, s-a ridicat din pat si s-a dus �n buc�t�rie, unde treb�luia m�tusa noastr�. „Tanti, zise el. Pot stinge eu lumina? C� a r�mas aprins�“. M�tusa, normal, i-a zis s-o sting�. Dup� un timp, a intrat �n camer� si ce credeti c� a v�zut? Nepotul ei, t�r�nusul, era urcat pe un scaun si sufla de zor si din toate puterile, �n bec. Sufla, sufla, dar �la nici se stingea. Un r�s nebun a cuprins toat� casa. A r�mas de pomin�. Dar nici acum nu se rusineaz� deloc. Cum nu se rusineaz� c�, �ntr-o alt� zi, venit din nou �n oras cu ai lui, a v�zut pe strad� un om care �mpingea ceva ce era aidoma c�ruciorului din care vindea �nghetat� duminica, �n satul lui, un evreu b�tr�n. „Aha, �nghetat�!“, s-a bucurat el. Mai ales c� afar� era o c�ldur� �n�busitoare. Asa c� s-a dus glont, cu banii �n m�n� la c�ruciorul acela, cer�nd precipitat, o �nghetat�. Omul cu sort se uit� la el si se cruceste. „M�i, t�ran mic, �sta nu-i pentru �nghetat�, e tomberon de gunoi.“ Ce a fost mai departe? V�rul meu de la tar�, fostul copilandru, a urmat, �ntre timp, un liceu, o facultate si, dac� mi s-a spus corect, are si un masterat. Acum e inginer silvic, foarte respectat. A ajuns si director. Dar s� stiti c� nu se sfiieste deloc s� povesteasc� aceste �nt�mpl�ri nostime. Dimpotriv�, le spune si ne amuz�m cu totii. Oameni scoliti, inteligenti, adev�rati performeri �n bransa lor, proveniti de la tar�, au fost si s�nt mereu �n cam toate domeniile. Si e firesc s� fie asa. Satul si orasul nu s�nt delimitate ferm, ca niste realit�ti incompatibile. Hot�r�toare s�nt aici valoarea, calitatea uman� ale celor care trec pragul dintr-o parte �n alta. S� dea Domnul ca acest adev�rat izvor aurifer s� nu sece sau s� fie v�ndut altora pe nimic! Pentru c�, s� ne aducem aminte: aproape cu totii venim tot de pe undeva de la tar�. E o bucurie, nu o rusine! Primele �nt�lniri cu orasul purtau �n ele st�ng�cia simpatic�, �ncercarea timid� de adaptare la un alt fel de viat�, a unui om n�scut, tr�it si �nv�tat p�n� atunci cu t�r�na satului, cu p�durile si cu pajistile lui, cu f�nt�nile si izvoarele limpezi si curate, unde omul era liber si ne�ngr�dit, ca pas�rea cerului. Aici, la oras, a descoprit un fel de colivie aproape dusm�noas�. S-a adaptat, bine�nteles, dar cu greu. Cine-i t�ran prin nastere, sau m�car prin adoptie, ca mine, t�ran r�m�ne! Si, uite, are ce povesti...
|