SATUL CARE MOARE
ACCENT Nu-i vorba, aici, de schimbarea la fat�, �n timp, a ceea ce am numi sat traditional. A acelui sat cu t�rani vietuind �n costume populare, cu hore �n b�t�tur�, cu datini si obiceiuri str�vechi, care f�ceau, �n vremuri trecute, farmecul cu totul deosebit al acestei lumi. Schimb�rile survenite aici, s�nt, dup� p�rerea mea, normale, firesti, aduse de p�trunderea �n viata satului - cu efecte bune si rele - a civilizatiei moderne. M� refer la evolutia satului s�-i spunem post-morometian, cum, at�t de emotionant, �l evoc� Marin Preda. E satul �n care au avut loc acele drame ale sovietiz�rii si colectiviz�rii fortate, toat� foiala zgomotoas� a plec�rilor si venirilor, a moderniz�rilor mai mult sau mai putin artificiale. Sigur c� unele dintre aceste schimb�ri erau inerente, firesti, c� nu se poate ca lucrurile s� �ncremeneasc�-n loc. Da, dar ar fi vorba despre acele schimb�ri firesti, normale, petrecute cu mare grij� pentru protejarea valorilor rurale. Problema e, �ns�, cum mai arat� satul nostru acum, ce a mai r�mas si cine a mai r�mas din el. P�i, dac� nu locuiti acolo, duceti-v� si vedeti! C� poate mai aveti rude si mosteniri de la p�rinti ori bunici. V� spun eu: �n multe privinte, arat� ca o cas� p�r�sit�. Si n-am v�zut doar satul meu natal. Am v�zut multe altele si de prin toate p�rtile. Deci, ca o cas� p�r�sit�, de unde se aude l�tr�nd, din c�nd �n c�nd, un c�ine legat �n lant, si uitat fl�m�nd de st�p�nii plecati �n grab�. C�te un trec�tor, c�te o c�rut�, trec pe sleaul satului, duc�ndu-se cine stie unde. La c�mp, probabil, unde omul, de obicei b�tr�n, se chinuie cu plugul si sapa s� smulg� p�m�ntului c�teva cartoafe si c�tiva saci de p�pusoi. �ncolo, din loc �n loc, vezi case p�r�site, dar si vreun haram de cas� nou�, cu turnulete sau nu, f�cute cu bani de afar�. S�nt f�cute de niste t�rani plecati s� trudeasc� pe la str�ini cu spatele, sau s� stearg� la fund babele capitaliste. Dar, de obicei, nici c�soaiele de acest fel nu s�nt locuite, pentru c� st�p�nii s�nt tot pe afar�, �ntorsi acolo s� mai ciuguleasc� niste b�nuti. C� la noi, nu se poate. La noi, banii se iau, nu se dau. Asa arat�, deci, �n linii mari, satul de azi. Cam l�sat de izbeliste, de te apuc� jalea. Dar, iat� ce povesteste un bun prieten de-al meu. Ai mei au l�sat (c�ci trebuia s� plece cu serviciul �n alt� parte) unei familii mai s�race s� locuiasc� �n casa noastr� b�tr�neasc�, cu rug�mintea doar s� aib� grij� de ea si de acareturile ei. Ei bine, omul s-a dovedit de o calitate jalnic�, �nc�t, �ncet-�ncet, a pus casa pe foc. N-avea lemne peste iarn�. A-nceput cu magaziile, a continuat cu grajdul, cu dependintele, cu gardul. �n c�teva ierni le-a pus pe toate pe foc. Casa - o fost� cas� de gospodar - a r�mas, astfel �n b�taia v�ntului si a sortii. Dar s� nu credeti c� s-a oprit aici. A v�zut el c� prispa avea prea multi st�lpi de sustinere; pe trei din cinci i-a pus pe foc. „Na f�, lemne, i-a zis nevesti-si. Dar s� nu mai ceri, c� nu mai am de unde t�ia“. „Ba ar mai fi, i-a r�spuns femeia. Iarna viitoare �ncepem cu acoperisul, cu dranita, c� asta arde bine“. Si asa a f�cut. �nc�t, din casa copil�riei noastre r�m�sese ceva de-ti venea s� pl�ngi. Eu am aflat toate astea t�rziu. Fusesem plecat si eu o vreme. La �ntoarcere, �ns�, n-am mai putut face nimic. Vremea, vremurile, oamenii pustiiser� locul. Povestea prietenului meu m-a impresionat. Dar, ce-i mai trist, multe astfel de foste gospod�rii au ajuns asa. Un c�ine fl�m�nd, uitat de st�p�ni �n leg�toare url� a pustiu. Si, din ce �n ce mai des, bat clopotele de la biserica satului. S-a mai dus unul.
|