Cruzimea istoriei
- interviu cu Vartan Arachelian (I) Vartan Arachelian, ziarist, scriitor, realizator de programe de radio si televiziune, este unul dintre cei mai cunoscuti oameni de pres� din Rom�nia postrevolutionar�. M�ndru de originea sa armean�, integrat corect si responsabil �n viata social� si cultural� a Rom�niei, ca orice om constient, realizeaz� contorsion�rile contemporane si le racordeaz� la �ntreaga istorie tr�it� de el �nsusi, pe care o priveste cu luciditate, si de multe ori critic, f�r� ipocrizie si false retract�ri.
Meandre
Reporter: Stimate domnule Vartan Arachelian, dup� ce v-am auzit conferentiind cu at�ta acribie si simt al detaliilor despre comunitatea armean� din Rom�nia sub ocupatia sovietic�, m� bucur c� ati acceptat s� discut�m, f�r� tabu-uri, despre dumneavoastr� �nsiv�. Acum, �ntr-o perioad� pe care toti o identific� cu fenomenul de criz�. Credeti c� si cultura rom�n� este �n criz�?
Vartan Arachelian: Cultura rom�n� a fost mereu �n criz�; ca si societatea rom�neasc�, de altfel. Eu cred c� �ntr-o situatie conflictual� dezvoltarea este mult mai rapid�, mai acentuat�.
Rep.: Despre viat�, despre identitate, despre personalitate, despre devenire si despre meandrele istoriei. Ati parcurs �ntr-o viat�, o perioad� istoric� extrem de agitat�: de la cel de-al doilea conflict mondial la instaurarea comunismului, de la traseul controversat al acestuia la revolutia din �'89...
V.A.: Am deschis ochii �ntr-o Constant� care era, pur si simplu, sub asediu, desi r�zboiul se terminase. Era pe vremea ocupatiei sovietice. Se intra si se iesea din oras doar cu o stampil� care certifica faptul c� esti locuitor al orasului. Situatia a devenit si mai ap�s�toare �n timpul rebeliunii maghiare din Ungaria. Dup� c�tiva ani situatia s-a mai calmat. Eram pe vremea aceea redactor la „Dobrogea nou�“. N-am putut s� fac imediat facultatea. F�cusem o scoal� care se numea Canalul Dun�rea - Marea Neagr�...
Rep.: �n prima editie.
V.A.: Da, evident. �n perioada de productie am cunoscut lag�rele de munc� de acolo, detinutii politici. Eram �ntr-o dezorientare total� v�z�nd pe oamenii aceia care lucrau cu lopata sau t�rnacopul adres�ndu-se unul altuia cu „Domnule ministru“ sau „Domnule general“. Nu puteam crede c� oamenii acestia reprezentau elita rom�neasc� b�gat� la munc� la canal. �n �'58, c�nd rusii au p�r�sit si Constanta si Rom�nia, am f�cut un reportaj la gar�, unde am observat o bucurie teribil�. Era acea bucurie pe care ti-o d� iesirea de sub o anumit� ap�sare. Prin intermediul redactorului sef de la „Dobrogea nou�“, un fost docher - de altfel, asa si semna, Ion Docheru - am cunoscut bine zona peninsular� a Constantei unde fuseser� marile locuri de petrecere, cafenelele din perioada de dinainte de r�zboi. Totul era acum �ncuiat, cu obloanele trase sau sc�nduri �n geamuri. Comparabil cu ceea ce este si acum zona peninsular� care, sub actualul primar, se afl� �n ruin�. Peretii s�nt c�zuti, �ngenunchiati. Am plecat de acolo marcat de acea team� care ne coplesise. Apartin unei familii care a avut de suferit nu numai pentru c� era armean�. Sovinismul, dup� cum prea bine se stie, se accentueaz� �n perioadele de criz�.
Spectrul foamei
Rep.: Tin�nd cont de faptul c� �n mai multe r�nduri ati pomenit de acest lucru, se pare c� spectrul foamei v-a cam b�ntuit.
V.A.: Asa este. Lucrul acesta m-a marcat teribil. Foamea a fost un lucru cumplit pentru �ntreaga suflare rom�neasc�. Pe timpul foametei de dup� r�zboi, foarte multi moldoveni au venit �n Constanta c�t�rati pe acoperisul vagoanelor si cozile erau peste tot pe tot parcursul noptii. Nu numai seceta era de vin� ci si faptul c� recoltele noastre luaser� drumul c�tre �nving�tori.
Rep.: S�nteti cunoscut ca un ziarist de mare substant�. Noi �nsine am putut constata lucrul acesta �n nenum�rate r�nduri de-a lungul multor ani, �n special dup� Revolutie, c�nd ati avut posibilitatea de a v� exprima mai deschis. Cu toate acestea, uni �ncearc� - asa cum se obisnuieste �n zilele noastre - s� caute urme sau pete �n trecutul dumneavoastr�. Cum se face c�, �n ciuda faptului c� ati avut at�tea de p�timit �n tinerete, �ntr-un sistem care, printre altele, v-a r�pit si p�rintele...
V.A.: Asa este. A murit la 45 de ani, tocmai c�nd trebuia s� merg la facultate.
C�te ceva despre compromisuri
Rep.: Da, prin urmare, cum se face c� �n ciuda at�tor vicisitudini, ati f�cut, totusi, oarecare compromisuri? Cel putin asa se afirm�.
V.A.: E absolut adev�rat. Asa este.
Rep.: Invocati instinctul de supravietuire, de autoconservare, de adaptare la o realitate?
V.A.: Este si asta. De altfel, lucrul acesta �ncerc s�-l explic si �n cartea mea „Numele si umbra“, care nu este numai o carte despre oameni pe care i-am cunoscut ci este si propria mea autobiografie. Comunismul �sta trebuie judecat foarte nuantat. A existat un comunism sub ocupatie militar� sovietic� si apoi un comunism sub ocupatie ideologic�. Culmea este c� de acolo de unde vine nenorocirea, vine p�n� la urm� si bucuria. Dup� ce am terminat scoala hidrotehnic� de la canal, tat�l meu a murit si eu a trebuit s� muncesc. �nt�i pe santier, apoi colaborator la „Dobrogea nou�“. N-am fost angajat pentru c� nu aveam o origine s�n�toas�, tata fusese negustor, �n sf�rsit. �n �'58 am intrat la facultatea de filosofie, unde era sectia de pres�, dar dup� trei luni am plecat la Constanta si nu m-am mai �ntors la facultate fiindc� riscam s� fiu dat pe m�na procuraturii pentru fals �n acte publice.
Rep.: ?!
V.A.: Nu declarasem c� tat�l meu a fost negustor. Am revenit peste doi ani, �n �'60, tot la filosofie. Numai c� decanul facult�tii, ginerele lui Lucian Blaga, m-a chemat la el si mi-a spus c� mi-a transferat dosarul la filologie. Am avut sansa de a intra la facultate poate si gratie celor petrecute la Budapesta �n �'56 si �n urma represiunii studentilor de la noi doi ani mai t�rziu. Astfel, conditiile din mediul studentesc au devenit cu totul altele dec�t p�n� atunci. Un c�min mai bun, burse mai bune si, culmea, o anumit� deschidere �n bibliotecile de atunci. Ca student am avut acces la fondurile secrete ale Bibliotecii Academiei si la c�rtile fundamentale de acolo. De aceea, c�nd am ajuns la terminarea facult�tii, �n 1970, s� �ncep s� lucrez la „Sc�nteia tineretului“ - �sta era un vis pe care-l aveam, pentru c� acolo erau c�tiva tineri scriitori extraordinari, iar ziarul era unul foarte deschis fat� de restul presei de pe atunci - am avut sansa s� fac o campanie de pres� unionist� �mpreun� cu un coleg C. St�nescu. E adev�rat, cu voie de la politie, dar era pentru prima oar� c�nd se s�rb�torea 24 Ianuarie. Era un fenomen nemaipomenit. M� aflam �n fata unei adev�rate sanse de a vorbi f�r� restrictii despre un mare adev�r al istoriei nationale. Cei cinci ani petrecuti la „Sc�nteia tineretului“ - p�n� c�nd am fost nevoit s� p�r�sesc redactia �n urma unui scandal extraprofesional si s� merg la televiziune - au fost cei mai frumosi ani ai mei. Sigur c� da; compromisuri au fost f�cute; mai ales �n perioada aceea. Erau �nceputurile cultului personalit�tii, c�nd ni se spunea, si p�n� la un punct chiar credeam, c� acest cult al personalit�tii e f�cut pentru c� tovar�sul reprezint� independenta Rom�niei, c� rusii vor s�-l disloce din functia de conduc�tor al Rom�niei pentru c� este un foarte bun patriot. Lucrul �sta a mers atunci, dar ulterior s-a dovedit a fi fost o minciun� cumplit�.
Rep.: C�nd l-ati sesizat?
V.A.: �n anii optzeci, ca toat� lumea. Pe de alt� parte, eu nu cred c� rom�nii erau at�t de prosti �nc�t s� ia de bune toate gogosile acelea. Stiti foarte bine ce bancuri circulau despre Elena Ceausescu, savant de renume mondial, �n epoc�. Si aceast� pojghit� de conformism, care era prezent� peste tot �n materialele de pres�, altfel nu mai ap�reau, s� fie luat� de bun�, c� vezi Doamne, asa au fost �ndobitociti oamenii, mi se pare exagerat. Sigur c� au existat si compromisuri grave, dar astea nu privesc pe cei care si-au f�cut datoria de gazetari onesti, pe c�t era posibil.
|