Dimensiunile spiritului
Interviu cu scriitorul Nicolae Breban (II)
„Este un caz singular �n istoria literaturii rom�ne a secolului dou�zeci, de creator major, de creator care-si urmeaz� vocatia �n ciuda epocii. S� nu uit�m, totusi, c� el si geam�nul s�u, egalul s�u, Nichita St�nescu, au parcurs o dictatur� care, de fapt, pentru ei aproape c� nu a contat. Pentru c� at�t Breban c�t si autorul Elegiilor au creat si au tr�it, au g�ndit, au visat - s�nt niste mari si tragici vis�tori - �ntr-o deplin� libertate. Desi era �n plin� dictatur�. Una dintre cele mai s�lbatice si atroce dictaturi din Estul Europei.“ Acestea erau cuvintele cu care redactorul sef al revistei „Contemporanul. Ideea european�“ distinsa poet�, scriitoare si, totodat�, omul statornic si �ndatorat maestrului, Aura Christi, �si �ncheia excursul ce a prefatat prima parte a interviului pe care scriitorul Nicolae Breban ni l-a acordat nu demult. Si pe care, �n rezumat si fragmentar, vi-l prezent�m ast�zi �n cea de a doua parte.
„O �ntreag� meserie“
Reporter: Ati avut parte, si dumneavoastr� chiar ati pomenit, de criticii adulatori sau detractori. Si Manolescu, dac� nu m� �nsel, v-a l�udat c�ndva, pentru ca ulterior, si mai ales �n zilele noastre, s� v� atace. Dar asta este o alt� problem�, pe care probabil c� o gestionati mai bine.
Nicolae Breban: Asa este.
Rep.: S� nu abandon�m subiectul cu filmul, pentru c� ecranizarea la „Animale bolnave“ nu a fost singura dumneavoastr� experient� de acest gen. S�nteti si autorul unui scenariu pe care l-a ecranizat Vitanidis. E vorba de, celebrul pe atunci, „R�ut�ciosul adolescent“. Ati f�cut asta pentru c� v� obseda adolescenta?
N.B.: Nu, nu, nu... N-are nici o leg�tur�. M� atr�gea filmul si eram convins c� noi, romancierii rom�ni, nu s�ntem cunoscuti �n str�in�tate; si aveam o teorie potrivit c�reia realizam c� printr-un film, care dureaz� o or� si jum�tate, poti fi cunoscut pretutindeni, pe c�nd un roman se traduce greu, ajunge greu la public si astfel, prin film, putem face cea ce au f�cut polonezii, cehii si frantujii. Astfel, dup� ce am f�cut scenariul, eu am f�cut un fel de asistent� de regie, constat�nd c� pot s� fac eu �nsumi regie de film. Si, �ntr-adev�r, Dumitru Popescu, cel care era seful culturii, fiind si adjunctul lui Ceausescu, c�ruia �i f�cea discursurile, de altfel, a fost fascinat de „Animale bolnave“. Si el mi-a dat banii, c�ti am vrut eu (mi-a dat o sum� dubl� pentru un film de dou� ore), mi-a dat Eastman Color, mi-a pus la dispozitie Buftea si am putut s�-mi aleg actorii. A fost si un motiv de a iesi din bibliotec�, de a iesi din cas�, film�rile �n aer liber, exterioarele... Stiti c� o filmare se face �n dou� etape: decupajul, de vreo sapte sute de pagini �n acest caz, minutat cu exactitate, are dou� mari sectiuni: scenele exterioare si interioarele. Am c�utat prin tar� locurile cele mai potrivite si eu am g�sit un loc l�ng� C�lim�nesti, pe Olt si str�zile din Brasov. A fost un fel de a iesi putin din cas�, de a sta cu ochii pe saptezeci - optzeci de oameni, toat� vara, dup� care am experimentat munca de postsincron, de mixaje... O �ntreag� meserie.
Drumul la zid
Rep.: Si, totodat�, o experient� inedit� pentru un scriitor pe care de obicei �l g�sesti la masa de scris, �n singur�tate, �n turnul lui de fildes, acolo... De altfel, relatia scriitorului cu viata social� si politic� este definitorie. �n definitiv, asta poate s� determine, �n ultim� instant�, evolutia, involutia, stagnarea, put�ndu-se constitui �ntr-un punct de echilibru sau, dimpotriv�, �ntr-unul de controvers�, de conflict. Ati afirmat undeva, c�ndva, c� dumneavoastr� comunicati deficitar cu mediul. Era o afirmatie putin sententioas�, dar pe care ati sustinut-o si eu m� folosesc de ea acum ca de un pretext, pentru a v� introduce �ntr-un teritoriu pe care vreau s�-l explor�m cu mai mult� atentie, �ndeosebi pentru cei mai tineri, care nu cunosc foarte bine realit�tile Rom�niei din ultimii cincizeci - saizeci de ani. Spuneati tot acolo c� aveti un handicap social - istoric. Mergeati chiar mai departe, dar b�nuiesc c� augmentati gratuit... psihologic, spuneati dumneavoastr�. Vreau s� pornim de la aceste idei acum, c�nd vom �ncerca s� configur�m putin traseul dumneavoastr� ca om, ca fiint�, �mbinat cu obsesia, cu nevoia de a scrie. Ati fost, s� spunem, �ntr-o perioad� a vietii un scriitor privilegiat, totusi. Sau m�car o persoan� privilegiat�. V-ati afirmat si ati intrat pe scena politic� �ntr-un mod, dup� p�rerea mea exemplar atunci c�nd, spre deosebire de toate reactiile europene si mondiale, Rom�nia a fost cea care a comb�tut invazia din Cehoslovacia. Dumneavoastr� si alti intelectuali ai momentului v-ati raliat acestei idei chiar dac� era expus� de cel care ulterior avea s� se dovedeasc� a fi un simplu - si dac� spun simplu nu mai e nici un elogiu - dictator. Ulterior, existenta dumneavoastr� a cunoscut niste sinuozit�ti destul de accentuate. Cum caracterizati acum, uit�ndu-v� �n urm�, atitudinea de atunci?
N.B.: Au fost ani fierbinti anii aceia si toat� lumea tine minte acea iesire �n balcon a lui Ceausescu. Erau sute de mi de oameni care �ncepeau s� prind� sperant�, curaj. �n cultur� cenzura sl�bise mult �n perioada aceea, ceea ce a f�cut s� reapar� autorii interzisi p�n� atunci. Se putea publica mai liber. Chiar si Paul Goma a publicat o carte atunci. Si altii, chiar iesiti din pusc�rii �n �'64, c�nd s-au deschis portile pentru detinutii politici. Si nou� ni se p�rea atunci c� Ceausescu, ca si colegii s�i din nordul Rom�niei, mai ales Dubcek, cu care a fost prieten, dup� ce fusese debarcat de Brejnev si apoi arestat, rupeau cumva sistemul. P�rea c� el se va strecura �ntre blocurile mari politice. Am acceptat, �mpreun� cu alti c�tiva mari oameni de cultur�, precum D.R. Popescu sau Cornel T�ranu, compozitorul de la Cluj, s� devin membru supleant al Comitetului Central, �ns� la �ntoarcerea mea de la Cannes, unde filmul meu a fost �n selectia oficial�, v�z�nd �n „Sc�nteia“ c� Ceausescu arat� primele semne de dictatur� personal�, diferit� de dictaturile comuniste din t�rile din jur, am protestat �n cel mai mare ziar francez, �n „Le Monde“. N-am protestat contra comunismului �n felul �n care avea s� o fac� peste c�tiva ani Goma, ci, mai degrab�, era un protest fat� de ceea ce p�rea a fi revenirea la stalinism. Foarte multi, la vremea aceea, au fost foarte mirati c� m-am �ntors �n Rom�nia dup� acest protest. Pentru c� au mai fost �naintea mea c�tiva scriitori importanti care, fugind din Rom�nia au denigrat partidul, cum a fost Petru Dimitriu, si care nu s-au mai �ntors. Eu am f�cut nechibzuinta, imprudent� enorm� de a m� �ntoarce si am pl�tit acest lucru cu v�rf si �ndesat. Fiind scos din casa partidului, �n care locuisem, fiind si �n conducerea Uniunii Scritorilor, timp de cinci ani nu am avut cas�, pentru c� �n apartamentul tat�lui meu locuia un colonel de securitate, iar timp de optsprezece ani nu am avut nici un venit �n Rom�nia. Am reusit �n acest timp s� public doar patru c�rti, atacate virulent de toat� presa, cu exceptia ultimului roman „Drumul la zid“, de care am vorbit, si care a fost mai putin atacat. Ei, deja, comunistii au �nteles c� eu vreau s� plec - eram deja publicat la „Flammarion“ la Paris - si au �nteles c� �n acest fel aveau s� scape de mine.
Rep.: Erati �n fata zidului, cum s-ar spune. Dar v-au dat viz�.
N.B.: Nu numai eu primeam viz�. Si alti artisti importanti - Pintilie, Ciulei - primeau viz� de plecare. Mie �mi d�deau viz� �n speranta c� vor sc�pa astfel de mine, pentru c� ori de c�te ori m� �ntorceam din Franta sau din Germania la mine se adunau zeci si zeci de scriitori. Pe vremea acea, noi, scriitorii eram foarte uniti. Spre deosebire de ceea ce s-a �nt�mplat dup� revolutie, c�nd am �nceput s� ne r�zboim �ntre noi, ceea ce a dus la aceast� sc�dere enorm� de prestigiu a literaturii rom�ne contemporane. Dup� cum v� spuneam, �n �'90 m-am �ntors, aveam o locuint� �n Bucuresti, am acceptat oferta amicului meu Andrei Plesu de a prelua revista „Contemporanul“, cu toate c� era dezordine mare si colectivul voia s� privatizeze, cum au privatizat „Rom�nia liber�“. Eu am acceptat oferta si am ref�cut toat� revista. Dar am si lucrat intens la revist�, f�c�nd un s�pt�m�nal de cultur� �nalt�. Foarte multe reviste, pe vremea aceea s-au n�pustit �n politic� si foarte multi scriitori mai tineri - asa zisa generatie �'80 - au �nceput s� fac� tot felul de interviuri, anchete cu oameni politici ai momentului, spre uimirea si dezam�girea mea, pentru c� pe multi dintre ei i-am scolit la mine �n apartament sub comunism, �ncercerc�nd s� creez, speram eu, o scoal� de roman rom�nesc. Si au fost c�tiva tineri - Stelian T�nase, Ioan Grosan, Mircea S�ndulescu si altii - care promiteau s� devin� romancieri, dar dup� revolutie s-au n�pustit, cum spuneam, la salarii mai mari si mai ales la accesul spre influent� �n societate.
Speranta moare ultima
Rep.: O risipire �n cotidian a scriitorului.
N.B.: O risipire, o �ncercare de a schimba cariera; si cel mai semnificativ a fost Nicolae Manolescu, cel mai prestigios critic al momentului, pentru c� plecaser� Matei C�linescu sau Negoitescu. Timp de treizeci de ani a slujit si a ap�rat valoarea literar�, dar apoi a f�cut si el greseala de a se n�pusti �n politic�, cre�nd un partid care nu a avut mare succes. �ntr-o tar� �n care se reconstruieste totul si unde de peste cinzeci de ani nu a existat normalitate, unde dup� peste dou�zeci de ani de la revolutie lucrurile s�nt la fel sau mai r�u. Or eu, r�m�n�nd �n meseria mea, f�c�nd literatur� la �nalt nivel, f�c�nd o revist� de cultur� de �nalt nivel, am p�rut multora un original. Cum de nu m� schimb si eu dup� vremuri? Si le-am spus la multi c� dac� m� schimbam dup� vremuri, dac� m� schimbam dup� ce-mi cereau - si comunistii �mi cereau s� scriu dup� tezele comuniste - nu m� mai citea ast�zi nimeni. C�t priveste cuv�ntul handicap, pe care l-ati folosit, nu cred c� se potriveste. Poate c� mai nimerit este s� spunem c� am fost izolat, marginalizat. �n cei optsprezece ani p�n� c�nd a c�zut comunismul m-am autoizolat eu �nsumi; si dup�, de altfel. Pentru c�, azi poate p�rea ciudat, am fost adeptul unui turn de fildes, pe care l-ati pomenit de asemenea. S�nt si ast�zi adeptul acestei posturi. Chiar si la Paris, �n mai multe interviuri, vorbeam despre autonomia esteticului... Nici ei nu �ntelegeau - ba �ntelegeau chiar mai prost dec�t rom�nii - pentru c� dup� cel de al doilea r�zboi mondial au intrat �n fervoarea militantismului politic, dup� Sartre si dup� Aragon si alti scriitori de tip comunist care spuneau c� actul creatiei este un act de militant. Or noi, generatia mea - Nichita St�nescu, Matei C�linescu si alti c�tiva - am luptat prin autonomia esteticului, prin revenirea la marele postulat al lui Maiorescu, contra dogmatismului stalinist si contra interventiilor brutale, anticulturale si antinationale ale comunistilor, mai ales �n perioada stalinist� de p�n� prin �'64.
Rep.: Cu alte cuvinte ati impus criteriul estetic �n fata realismului socialist.
N.B.: Da, si ast�zi militez pentru cunoasterea aprofundat� a realit�tii f�r� a fi implicat deosebit �n mod afectiv. Cu at�t mai mult cu c�t �n perioada actual� tirajele de mas� au disp�rut, capitalismul acesta brutal, barbar rom�nesc a sufocat literatura, televiziunile nu ne mai sustin, ziarele se ocup� numai de fapt divers si de tot felul de evenimente triviale si contondente. Or, literatura rom�n�, care a fost timp de sute de ani initiatoarea statului rom�nesc, desteptarea la constiint� a populatiei care vorbea un idiom latin, dar nu stia c� va fi o natiune mare, pentru c� timp de optsprezece secole au fost trei provincii lipite de trei mari imperii antagonice. Scriitorii rom�ni au creat ideea de stat national, Unirea de la �'59 si dup� aceea, cu regele neamt si cu marele Br�tianu, au reusit Rom�nia Mare �n 1918.
Rep.: Credeti c� ast�zi literatura rom�n� este mai salubr� dec�t cea de dinainte?
N.B.: Ast�zi scriitorii s�nt ignorati, pur si simplu. Chiar dac� mai exist� unii scriitori care mai au curajul s� lupte si s� spere �ntr-o renastere a interesului pentru literatur� �n viitor.
|