Dimensiunile spiritului
• interviu realizat cu Nicolae Breban F�r� s� exagerez, constituie cu adev�rat un privilegiu posibilitatea de a purta o discutie despre scriitur� si roman cu unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai acestui gen �n spatiul literar rom�nesc si european. Retras de la o vreme �n „turnul lui de fildes“ de la poalele Bucegilor, preocupat de nobilul travaliu al scrisului continuu, Nicolae Breban se �nvredniceste uneori a cutreiera prin tinuturile t�rii, vorbind - despre ce altceva? - despre literatur�. De regul�, Aura Christi - redactor sef al revistei „Contemporanul. Ideea european�“ si, totodat�, o poetes� plin� de sensibilitate, sedus� de constructia baroc� a versului contorsionat de energia interioar� a metaforei expresive si coplesit� de greutatea unei formatii culturale frenetice - este cea care i se afl� mereu al�turi, ca un emul credincios si, pe bun� dreptate, recunosc�tor.
Tocmai de aceea, am rugat-o s� preludieze discutia cu marele prozator, printr-un exordiu care, nu ne �ndoiam, chiar p�rtinitor fiind si marcat de influenta coplesitoare pe care maestrul o exercit� asupra ucenicului, putea constitui o baz� de discutie. Iar comparatia cu Dostoievski, �n aceeasi m�sur� �n care unora le-ar putea p�rea a fi exaltat�, dezv�luie, totusi, coordonate de abordare si afinit�ti elocvente.
Acesti „mari si tragici vis�tori“
Aura Christi: „Nicolae Breban este unul dintre cei mai importanti scriitori rom�ni si europeni. �n contextul culturii rom�ne si al romanului scris �n Europa, cred c� este unul dintre ucenicii cei mai fideli ai marelui Fiodor Mihailovici Dostoievski. Spuneam, cu prilejul lans�rii romanului „Singura cale“, care este �n opinia unei bune p�rti a criticii, o capodoper�, una dintre capodoperele postdecembriste dat� de autorul Buneivestiri, aminteam un dialog care preg�teste marele, uriasul poem „Marele Inchizitor“ din „Fratii Karamazov“, si m� refeream la acea scen� formidabil�, extrem de dens�, dintre Aliosa si Ivan Karamazov, scen� derulat� la o c�rcium�, cum adesea se �nt�mpl� �n romanele dostoievskiene si, evident, brebaniene. Aceast� cafenea, s� zicem, de secol al XIX-lea, c�p�t�nd o dimensiune metafizic�, fiind transformat� �ntr-un fel de templu prin intermediul discutiilor unde s�nt abordate teme majore: existenta lui Dumnezeu, relatia st�p�n - slug�, chinul omenirii si asa mai departe. Ei, la un moment dat, Ivan, care vrea s�-l cunoasc� foarte mult pe Aliosa, expun�ndu-i un �ntreg excurs asupra nevoii de a te cunoaste si a te desp�rti imediat, vorbeste, se refer� la uriasa inventie a omului, care este Dumnezeu. Spune la un moment dat c� dac� Dumnezeu n-ar fi existat el ar fi trebuit inventat, pentru c�, spune Ivan, exista nevoia de Dumnezeu. Intrarea �n plin �n acea scen� urias�, Evanghelia ispitirii, care este, de fapt, poemul Marelui inchizitor, se refer� la omul care este o fiar�, care este r�u prin definitie, dar care a avut puterea unei astfel de idei uriase care este Dumnezeu. O idee mirabil�. Si spuneam tot atunci c� dac� Nicolae Breban n-ar fi existat el trebuia inventat. Pentru c� exista nevoia de el.
Acum c�tiva ani, la sediul Uniunii Scriitorilor, �n Casa Monteoru din Bucuresti s-au adunat o seam� de critici de prim rang si au vorbit despre opera fenomenului care este Breban si la un moment dat - tin minte c� s-a emotionat �ntreaga sal� - Mircea Iorgulescu, care �l cunoaste pe Nicolae Breban de trei - patru decenii, spunea: «Este foarte incomod s� fii contemporan cu un monument». E deranjant, e crispant. Bine, dincolo de aceste calificative, eu cred c� �n primul r�nd vecin�tatea unei legende vii a literaturii rom�ne, dincolo de crispare oblig� la respect si la un soi de sfial� care e de fapt o form� a bunului simt si a respectului real fat� de o valoare a literaturii rom�ne. Si tot atunci, Gabriel Dimisianu spunea c� «Nicolae Breban - n-ati remarcat - �i trage pe toti dup� el». Este un caz singular �n istoria literaturii rom�ne a secolului dou�zeci, de creator major, de creator care-si urmeaz� vocatia �n ciuda epocii. S� nu uit�m, totusi, c� el si geam�nul s�u, egalul s�u, Nichita St�nescu, au parcurs o dictatur� care, de fapt, pentru ei aproape c� nu a contat. Pentru c� at�t Breban c�t si autorul Elegiilor au creat si au tr�it, au g�ndit, au visat - s�nt niste mari si tragici vis�tori - �ntr-o deplin� libertate. Desi era �n plin� dictatur�. Una dintre cele mai s�lbatice si atroce dictaturi din Estul Europei.
Cultul maestrilor
Reporter: Stimate maestre! Permiteti-mi s� folosesc aceast� formul� si �n semn de consideratie si pentru faptul, mai banal, c� �ndeobste �n teritoriul muzical aceasta este o expresie consacrat�. Din ceea ce stiu, din ceea ce am citit, c�t si din ceea ce dumneavoastr� �nsuti ati afirmat pe ici pe colo, v-ati bazat devenirea dumneavoastr� literar� si, implicit, opera, pe trei piloni esentiali: unul este invocatul Dostoievski, un altul este filosoful Friedrich Nietzsche, din pricina c�ruia mi se pare c� ati avut si serioase nepl�ceri de-a lungul tumultuoasei dumneavoastr� tinereti, iar cel de al treilea, cred c� nu m� �nsel, Thomas Mann. Acestia s�nt cei trei st�lpi de rezistent� cultural� pe temeiul c�rora v-ati �ntemeiat mare parte a discursului livresc.
Nicolae Breban: Acestia s�nt maestrii mei, �n filosofie, �n roman... �n poezie mai este spatiul de la Baudelaire la Rainer Maria Rilke, din care am si tradus si am si publicat la Ideea european�, marele Goethe, din care de asemenea am tradus, Holderlin, poetul care era contemporan si prieten cu Hegel...
Rep.: Dumnezeule, numai piese grele!
N.B.: Da, s�nt cei �ntre care m-am format, dar am balansat �ntre marii nemti romantici si marii rusi, �ncep�nd cu Gogol, continu�nd cu Cehov, care a fost primul meu maestru - si-mi aduc aminte de povetele profesorului meu din liceu care spunea c� dac� vreau s� �nv�t putin� meserie s� nu m� reped la marile opere („N-ai ce s�-nveti de-acolo“ mi-a spus) ci �ncearc� nuvelistica lui Cehov, pentru c� de acolo poti deprinde arta caracterelor. Proza se bazeaz� pe tipologie, pe capacitatea de creatie de caractere. Si �ntr-adev�r, din nuvelistica lui Cehov am �nv�tat s� creionez caractere, personaje, pentru ca mai apoi s� descop�r dramaturgia lui, care este urias�; si pe care Europa a descoperit-o t�rziu, la aproape o sut� de ani de la moartea lui. Si pe urm�, de la Cehov la Dostoievski, bine�nteles. M-a fascinat din tinerete, desi pe vremea aceea, prin cincizeci, Dostoievski era r�u v�zut, enciclopediile sovietice nici nu-l prindeau, era considerat un irationalist, un... De altfel nici �n occident perceptia nu era mai bun�. Abia dup� al doilea r�zboi mondial Dostoievski a �nceput s� fie analizat si statuat la valoarea lui adev�rat�.
Rep.: Mai ales c� avea si cazier.
N.B.: Ei, nu de asta. Dar el a propus un tip de proz� si un tip de viziune asupra personajului care a surescitat multe contrariet�ti si uimiri. Ca si Nietzsche de altfel. Si el, care a fost oarecum contemporan cu Dostoievski, desi la distante enorme �n Europa, iesiti din culturi diferite, au violentat, ca s� zic asa, au contrariat contemporaneitatea lor. Unul pe cea filosofic�, cel�lalt pe cea literar�, dar eu i-am descoperit din tinerete, f�r� s�-mi spun� nimeni, mai ales c� Nietzsche, de exemplu, era considerat pe vremea aceea, prin anii �'50 un soi de pronazist chiar si �n Franta, pentru c� nazismul a abuzat multe texte ale lui Nietzsche...
Rep.: Cum s-a �nt�mplat si cu Wagner, de altfel.
N.B.: Si Wagner, exact. De asta nu e jucat nici ast�zi �n Israel. Ori, ei �mi s�nt si ast�zi, �n continuare maestri. Dup� aceea a ap�rut Thomas Mann si pleiada de mari scritori romantici. Ei, si apoi marii compozitori nemti - pentru c� eu am �nv�tat si de la compozitori mult - si am obiceiul s� spun c� am �nv�tat constructia romanului. Pentru mine, romanul este constructie, nu e povestirea. Romanul este o constructie arhitectonic�, o constructie vast� �n care un model poate fi Johannes Brahms, unul din marii elevi ai lui Beethoven.
„Am refuzat s� debutez cu nuvele“
Rep.: Nu v-a fost fric� s� v� apropiati de roman? Dac� tot am luat-o pe calea muzical�, s� o facem mai departe. Romanul ar putea fi ceea ce �n domeniul muzical ar �nsemna o simfonie. Prin urmare, o constructie complex�, alc�tuit� din mai multe p�rti cu caracter contrastant, cu o lupt� de idei, cu teze, antiteze, cu furtuni sau dezl�ntuiri... De regul�, la �nceputul carierei un compozitor uzeaz� de virtutile genurilor mici, minore, de la studii la bagatele, pentru ca �ntr-un t�rziu, c�nd ajunge la maturitate artistic� s� treac�, �n sf�rsit, la o constructie complex�. Dumneavoastr� ati debutat relativ devreme, �nc� nu erati consacrat si ati abordat abrupt romanul: „Francisca“, �n 1965.
N.B.: Eram destul de b�tr�n; aveam treizeci si unu de ani. Aveam colegi de generatie care debutaser� cu sapte, opt, zece ani mai devreme. F�nus Neagu, D.R. Popescu, cei care au debutat cu nuvele. Eu am refuzat s� debutez astfel. Am debutat cu roman si apoi am fortat si �n primii doi ani, �'65, �'66, am publicat trei romane unul dup� altul, din care al treilea, „Animale bolnave“, mi-a adus consacrarea national�.
Rep.: Consacrarea si �n ochii si �n sufletul meu, de pild�, pentru c� pe vremea aceea, c�nd a ap�rut „Animale bolnave“ cred c� eram �nc� elev de liceu si apoi am v�zut filmul „Printre colinele verzi“ pe care l-ati ecranizat si l-ati lucrat chiar dumneavoastr�. E un film de autor de la cap la coad�, cu actori importanti: Dan Nutu, Ion Dichiseanu, Ion Bessoiu, Mircea Albulescu si, neap�rat, sl�biciunea mea, Vasile Nitulescu, cel care a f�cut un rol superb si �n „T�nase Scatiul“, pe vremea c�nd maestru de imagine era Nicolae M�rgineanu. Cumva straniu filmul acela, mai ales atunci, cu atmosfera unei provincii uitate „�ntre coline“. Se spune c� ecraniz�rile s�nt �ntotdeauna mai slabe dec�t c�rtile care le-au stat la baz� si trebuie s� m�rturisesc c� acel film m-a impresionat, cu toate c� nu a f�cut carier�, dar a fost selectionat �n prestigiosul festival de la Cannes. Cum ati reusit asta?
N.B.: Nu am reusit eu. Nu poti trimite la Cannes filme. Guvernul francez are o comisie condus� de mari personalit�ti, care alege cincisprezece - dou�zeci de filme care intr� �n competitia oficial�. S�nt cinci nivele de competitie, cea mai important� fiind cea care se cheam� „La selection oficial“, sau „Official selection“, unde intr� putine filme. �naintea mea a intrat Liviu Ciulei. Dar dumneavoastr� spuneti c� nu a f�cut carier� pentru c� a fost interzis timp de dou�zeci de ani. Eu critic dur pe Ceausescu la Paris �n „Le Monde“. Ei au interzis critica despre c�rtile mele si filmul, asa cum spuneam, a fost interzis.
Rep.: O alt� surpriz�, cel putin pentru mine a fost „�ngerul de gips“, pe care l-am citit chiar �n anul aparitiei, pare-mi-se �n 1973.
N.B.: Este exact.
Rep.: L-am citit �n armat�, la lumina lanternei.
N.B.: Cea mai adev�rat� lectur�.
Rep.: Si sincer�, totodat�. Si am descoperit o capodoper�. Si dac� tot vorbim despre capodopere, dumneavoastr� amintiti patru c�rti privilegiate din acest punct de vedere. E vorba de „Bunavestire“...
N.B.: �nainte „�n absenta st�p�nilor“. Primul meu roman de dup� „Francisca“. Un roman �n care a trebuit s� fac anumite concesii, inerente, dar care a avut mare succes si �n urma c�ruia am fost comparat cu marii prozatori rom�ni. Era un roman nou ca stil, ca structur�, �nc�t nici nu prea a fost �nteles de critic�, de public. Al treilea este „Animale bolnave“, care a pl�cut, a avut succes. L-am scris la �ntoarcerea din primul meu exil, dup� ce am f�cut protestul contra lui Ceausescu si care a fost atacat de patru mari critici, iar dup� o pauz� de patru ani am publicat „Bunavestire“, atacat din plin de Comitetul Central, de toate ziarele de partid, dar care, printr-un reflex invers, a avut un mare succes, pentru c� lumea s-a �nghesuit s�-l citeasc�, s-a stiut c� e un roman interzis. Dup� aceea, tot la patru ani - pentru c� eu nu acceptam s� fac compromisuri si s� asaltez editorii dec�t cu opere finite.
Rep. Un soi de cincinal literar aproape...
N.B.: Nu are nici o leg�tur� cu cincinalul. Era ritmul meu pe care mi-l impusesem si care s-a dovedit a fi optim pentru deplina conturare a unei opere literare de anvergur�. Si astfel, �n anul 1981 a ap�rut „Don Juan“. Si el avut succes, desi la r�ndu-i a fost atacat �n revistele de partid. De exemplu, Ion Cristoiu, care pe vremea acea era sef la „Sc�nteia tineretului“, l-a f�cut praf. Dup� aceea a venit s�-si cear� scuze. �n �'84, pe vremea c�nd publicam mai mult �n Franta si nu aveam mari sperante pentru cultura si natiunea rom�n�, am publicat ultima carte a acelei perioade, „Drumul la zid“, o carte de vreo mie de pagini, o carte indigest�, o carte arid� pentru publicul rom�nesc, o carte f�cut� pentru nemti sau pentru englezi.
„Nu regret c� m-am �ntors aici“
Rep.: Si a fost, pentru o vreme, ultima carte a dumneavoastr� ap�rut� �n Rom�nia. Aventura literar� vestic� se anunta a fi mai mult dec�t promit�toare. Cu ce sentimente v-ati re�ntors dup� �'90?
N.B.: Am stiut c� va fi ultima mea carte �n Rom�nia. Locuiam la Paris cu sotia mea - mama si fratele meu erau �n Germania - eram deja cet�tean vest german si abia �n �'90, dup� Revolutie, m-am �ntors si a �nceput pletora de c�rti: o tetralogie romanesc�, o trilogie memorialistic� si alte c�rti de eseu. �ntoarcerea mea �n tar� a fost fertil�, chiar dac� mult� lume nu m-a �nteles c� p�r�sesc Parisul. �n ciuda faptului c� aveam contracte cu „Flammarion“, �n ciuda mir�rii pe care o produceam, nu regret c� m-am �ntors aici. Solul meu rom�nesc s-a dovedit a fi cel adev�rat.
|