Biserica din Grintiesu Mare - o biseric� smerit� ce impresioneaz� prin frumusete si simplitate
• biserica dateaz� din anii 1792 - 1793 si a fost ridicat� de rom�nii „ungureni“, care au trecut muntii pentru a sc�pa de prigoana religioas� si deznationaliz�rii �mp�r�tesei Maria Tereza • „Un lucru ce o deosebeste poate de celelate bisericute din lemn, apartin�nd secolului al XVIII-lea, este faptul c� biserica noastr�, pe care o conserv�m cu sfintenie ca pe un giuvaer al ortodoxiei rom�nesti, p�streaz� icoane vechi din perioada ridic�rii sale de c�tre desc�lec�torii ungureni, dar si de c�tre urmasii lor, vietuitori ai anilor 1852 sau 1891, care au simtit nevoia l�untric� s� adauge la zestrea l�casului lor de �nchin�ciune noi podoabe artistice reprezent�nd chipuri de sfinti“, am aflat de la preotul Dimitrie Pintilie •
Ori de c�te ori lu�m drumul unui asez�m�nt de cult, pentru prezentarea sa �n paginile publicatiei noastre, ne preg�tim s� intr�m curati �ntr-o alt� poveste. De ast� dat�, inima ne-a �ndemnat s� ne apropiem duios si cu r�bdare de Biserica de lemn din Grinties, cu hramul Duminica tuturor sfiintilor, ridicat� �ntr-o poian� de pe malul p�r�ului cu acelasi nume. Aflasem din cronici c� aveam de-a face cu cel mai vechi monument de arhitectur� religioas� de pe cuprinsul comunei, iar de la b�tr�nii locului c� povestea acestui l�cas de �nchin�ciune, de-i vom trece pragul cu evlavie, ni se va deschide tainic, precum inima unei fiinte cobor�te din negura vremii. Si, �ntr-adev�r, au avut dreptate.
L�cas ce d�inuie datorit� str�daniei preotului Grigorie
Timid� si firav� arhitectonic, dar m�reat� duhovniceste, bisericuta ne-a primit smerit�, t�cut� si curat�, precum o fecioar�, iar �n umbra sa, t�n�r si plin de ospitalitate crestin�, p�rintele Dumitru Pintilie, p�storul de suflete, cel care, afl�nd rostul descinderii noastre la biserica �ngrijit� ast�zi de sine, �ntru ortodoxie, avea s� ne preia si s� ne conduc� subtil �n tainele acesteia. „Ati f�cut popas crestinesc la biserica primei parohii din Grinties. Acesta a fost cel mai important loc de �nchin�ciune din comunitatea noastr� p�n� la ridicarea bisericii din satul Poiana, la 1864. Biserica dateaz� din anii 1792 - 1793. Despre vechimea bisericii, pe care cu vrednicie si smerenie �ncerc s-o slujesc, ne vorbeste pomelnicul ctitoricesc p�strat si ast�zi �n altar, ca obiect de mare valoare documentar�, scris cu litere chirilice de c�tre pictorul bisericii Teodosie Zugravul. Pomelnicul este datat 1794, la finalizarea lucr�rilor de constructie, apare sub forma unui triptic scris si pictat pe lemn de paltin si enumer� pe toti cei care au contribuit la ridicarea acestei biserici. Citirea lui ne prezint� faptul c� satul Grintiesu Mare si aceast� biseric� s-au ridicat de c�tre rom�nii ardeleni, numiti �ndeobste „ungureni“, ce au fugit din calea opresiunii, a catoliciz�rii si deznationaliz�rii initiate de �mp�r�teasa Maria Tereza. Conform �nscrisului, primul preot al bisericii a fost Grigorie, sosit �mpreun� cu 17 familii din Ardeal si care la �nceput a sustinut serviciul religios �ntr-una dintre case. Despre preotul Grigorie se consemneaz� �n acelasi pomelnic c� pentru ridicarea bisericii sfintia-sa «au dat osteneal� mai mult� dec�t toti». Deci, asa cum spuneam, dac� la sosirea pe aceste meleaguri refugiatilor ungureni li se oficiau slujbele religioase �ntr-o cas� de crestin, mai apoi, c�nd comunitatea a crescut si obstea s-a m�rit, ortodocsii au purces la ridicarea unui l�cas de cult, imigrantii ardeleni al�tur�ndu-se autohtonilor �n aceast� necesar� �nf�ptuire. Revenind la pomelnicul ctitoricesc, mai doresc s� adaug c� se mai afl� un nume, acela al preotului Iacov, despre care credem c� or va fi fost �mpreun�slujitor cu preotul Grigorie, or o fi fost p�stor de suflete �n alt� parte si s-a al�turat �n refugiu oamenilor ce au ajuns pe valea Grintiesului“, ne-a povestit p�rintele Pintilie care, desi ceva mai nou printre credinciosii din Grinties, se vede treaba c� si-a �nsusit cu respect fat� de �naintasi istoria bisericii si a comunit�tii �n care si-a aflat linistea duhovniceasc�.
S-au p�strat icoanele originale
�nc� de la intrarea �n biserica veche de pe Grintiesu Mare, cum spun localnicii, avea s� ne impresioneze frumusetea catapetesmei, care desi acoperit� de „colbul“ vechimei sale, l�sa s� se �ntrevad� figurile sfintilor, ce ne priveau cu duiosie crestin� de la �n�ltimea credintei lor. „Catapeteasma bisericii p�streaz� icoanele originale pictate de un artist foarte talentat, pe nume Teodosie Zugravul, care dup� cum observati are un stil propriu, specific secolului al XVIII-lea si care ne onoreaz� cu operele sale. �n special icoanele �mp�r�testi, cele ale M�ntuitorului si Maicii Domnului, icoana hramului Duminica tuturor sfintilor si cea a Sf�ntului Ierarh Nicolae, care s�nt realizate cu migal� si mare atentie. Apoi, si celelalte registre ale icoanelor au tinuta lor artistic�, dup� cum si �ntregul ansamblu arhitectonic al catapetesmei. De dat� mai recent�, realizate �n 1835, s�nt icoanele de pe usile diaconesti, dar nu mai putin frumoase din punct de vedere artistic. Ca mai toate bisericile t�r�nesti de pe v�ile Bistritei si Bistricioarei, ridicate �n veacul al XVIII-lea si am �n vedere biserica din Galu, cea din Dreptu, biserica din R�pciuni, azi la Muzeul Satului din Bucuresti, biserica din Tulghes, Bistricioara, Ceahl�u-Schit, biserica din Grintiesu Mare, impresioneaz� prin frumusete si simplitate, asta confirm�nd faptul c� avem de-a face cu o oper� a mesterilor locali. Aceast� ctitorie religioas� a fost construit� din b�rne de brad, �n planul triconc, specific perioadei la care am f�cut referire. C�t priveste pridvorul si clopotnita, s-au dovedit a fi o ad�ugire reusit�, realizat� odat� cu operatiunile de renovare de la sf�rsitul secolului al XIX-lea, conform unui al doilea pomelnic ctitoricesc datat 1891, renovare �nsemn�nd si �nvesm�ntarea bisericii cu sc�ndur� de brad. Referitor la arhitectura bisericii, mesterii au respectat p�rtile componente ale unui l�cas de cult, �n proportii reduse, pridvor, pronaos, naos si altar. �n pronaos si naos, mesterii au realizat un plafon cu calot� sferic� din opt laturi, la baz� din sc�nduri �mbinate �n coad� de r�ndunic�. Stranele sunt sculptate din lemn de paltin. Valoarea bisericii este �ntregit� de pictura original� a iconostasului si a icoanelor mari executate �n ulei, pe lemn, acestea p�str�ndu-se �n conditii bune p�n� ast�zi. Un lucru ce o deosebeste poate de celelalte bisericute din lemn, apartin�nd secolului al XVIII-lea, este faptul c� biserica noastr�, pe care o conserv�m cu sfintenie ca pe un giuvaer al ortodoxiei rom�nesti, p�streaz� icoane vechi din perioada ridic�rii sale de c�tre desc�lec�torii ungureni, dar si de c�tre urmasii lor, vietuitori ai anilor 1852 sau 1891, care au simtit nevoia l�untric� s� adauge la zestrea l�casului lor de �nchin�ciune noi podoabe artistice reprezent�nd chipuri de sfinti“, ne-a mai povestit preotul Dimitrie Pintilie.
„Ceea ce este simplu, este si valoros“
Iar noi simtim la r�ndu-ne nevoia s� mai ad�ug�m la spusele sale c� din zestrea bisericii din Grintiesu Mare fac parte, spre bucuria clerului local si m�ndria grintiesenilor iubitori de slov� scris� si unele c�rti religioase vechi, precum un Evanghelistar, datat 1826, un Liturghier din 1860 si un Octoih de dat� ceva mai apropiat�, anul aparitiei fiind 1912. Asadar, v�z�nd tot ce presupune biserica din lemn din Grinties, consider�m suficient pentru a simti emotia �mp�c�rii cu noi �nsine. Doream, �ns�, s� mai descoperim si alte aspecte legate de rolul si rostul unei bisericute vechi �n viata religioas� a comunit�tii, acum, c�nd nasc �mprejurul nostru adev�rate catedrale. Si de la cine oare puteam s� afl�m acest lucru, dec�t de la interlocutorul nostru, p�rintele Pintilie. „Ceea ce este simplu, este si valoros. Ne reprezint� si ne aseaz� �n fata lui Dumnezeu asa cum s�ntem. Consider c� nu trebuie s� ne �mpopoton�m pentru a iesi din anumite tipare. Credinta este una singur�, fie c� intri �n comuniune cu Dumnezeu �ntr-un l�cas de cult de mare simplitate, fie c� te �nchini �ntr-o catedral�, precum cele metropolitane. Eu, ca slujitor al Domnului, c�nd am intrat �n aceast� modest�, dar plin� de duh sf�nt ctitorie bisericeasc�, am simtit c� trebuie s� continui cu respect si responsabilitate ceea ce au s�v�rsit cu nevoint� si smerenie �naintasii truditori ai credintei, ce au p�storit grintiesenii de-a lungul celor peste dou� veacuri. Da, acestea s�nt cuvintele care �mbrac� cel mai bine sentimentele si tr�irile mele“, a m�rturisit cu emotie parohul. Si fiindc� a fost adus� vorba despre �naintemerg�torii s�i �ntru p�storirea sufletelor parohiei l-am rugat pe preotul Pintilie s� refac� istoria bisericii si din acest punct de vedere. „Din informatiile mele au trecut prin aceast� biseric� slujind cu credint� si nevoind �n duhovnicie 11 preoti. Primii, asa cum arat� pomelnicul ctitoricesc, au fost preotii Grigorie si Iacov, pe la sf�rsitul secolului al XIX-lea a slujit preotul Gheorghe Balt�, urmat, �ncep�nd cu anul 1904 de c�tre p�rintele Alexandru Romanescu, un preot cu o tinut� voievodal�, ce a p�storit p�n� prin 1943. Apoi a fost p�rintele Vasile Maftei, un om de o modestie rar� si o mare calitate moral�, de altfel singurul ce a tinut s� fie �nmorm�ntat �n cimitirul satului al�turi de p�rintii s�i. I-au urmat preotii Ioan Ilie si Sebastian Benza, iar din 2001, prin binecuv�ntarea lui Dumnezeu, m� �nvrednicesc a sluji eu. Consider c� a fost o onoare pentru mine s� le urmez, dar si o obligatie �n a le continua nevointa si truda“.
Locuri aparent pline de liniste patriarhal�, dar �n realitate pline de vigoarea trecutului
Si discutiile nu s-au oprit aici, chiar dac� descinsesem �n zon� interesati mai cu seam� de Biserica de lemn Grinties, unul din multele obiective cu valoare de patrimoniu de pe v�ile Bistritei si Bistricioarei. At�t preotul, c�t mai cu seam� profesorul Daniel Dieaconu, ultimul grintiesean sadea, aveau s� ne mai spun� si c�te ceva despre comuna �n care am petrecut cu rost c�teva clipe de z�bav�: „Teritoriul comunei Grinties de ast�zi a apartinut �n vechime mai multor st�p�ni, laici sau ecleziastici, fiind numeroase disputele �ntre m�n�stiri si boieri, procese nesf�rsite, conflictele ajung�nd uneori p�n� la violent�. �n secolul al XV-lea, acest domeniu situat la granita cu Transilvania a fost �n �ntregime domnesc, dar prin danii succesive el a intrat �n posesia m�n�stirilor, at�t cele mari ale Moldovei, Neamt si Bistrita, c�t si a unor noi l�casuri de cult ridicate chiar �n regiunea de la poalele Ceahl�ului: M�n�stirea Hangu-Buhalnita, M�n�stirea Pionul, Schitul Cerebuc, M�n�stirea Dur�u, Schitul Sofia. �n veacul al XVII-lea, boierii Cantacuzini devin st�p�ni ai unor �ntinse teritorii pe domeniul Hangului si timp de aproape dou� secole �si vor disputa mosiile cu m�n�stirile regiunii. Toponimul Grinties se consider� c� se datoreaz� termenului german «Die Grentze», �nsemn�nd granit�, dat de c�tre locuitorii austrieci din Imperiul Habsburgic, care �si �ntinseser� hotarele dincoace de «cump�na apelor» (�n 1792), �nc�lc�nd vechiul hotar al Moldovei lui Stefan cel Mare, la Prisecani, �n vestul comunei Grinties fiind instituite pichete de gr�niceri si vam�, realitate ce a durat p�n� la 1918. Procesul de populare a acestor asez�ri de pe valea Bistricioarei a fost unul lent, dar continuu, str�ns legat de apropierea de Transilvania, fiind consemnate din vechime leg�turi comerciale, desf�surate prin trec�toarea Prisecani. Schimburile de populatie de o parte si cealalt� a Carpatilor s-au desf�surat pe poteci, de cele mai multe ori stiute doar de localnici si care erau numite «vama cucului». Oierii transhumanti, numiti tutuieni, au fost o prezent� sezonier� obisnuit�, multi dintre ei stabilindu-se pe aceste locuri, atunci c�nd situatia politic� si social� din Transilvania nu le-a mai oferit posibilitatea de a practica str�vechea lor �ndeletnicire. Au �ntemeiat sate noi ori s-au asezat �n cele deja existente. Mai ales �n secolul al XVIII-lea se �nregistreaz� un aflux mare de fugari care s-a asezat �n sate precum Schit, Grinties, Galu, C�rnu, Tarc�u, Izvorul Alb. Ungurenii au fost bine primiti de c�tre autorit�ti, dat� fiind densitatea redus� a populatiei. Catagrafiile, �ncep�nd cu cea din 1772, �i consemneaz� pe ardeleni, pe unii cu nume, pe altii cu porecla, cum ar fi, b�rsan, ungurean, s�l�gean, alm�san si lista ar putea continua. Asta spre exemplificare, pentru a ajunge de fapt de unde am plecat. Desc�lecarea ungurenilor ardeleni �n zon� si ctitorirea l�casurilor de cult ortodox, �n general, si a bisericutei grintiesene, �n particular“, aveam s� afl�m de la cei doi, preotul Pintilie si istoricul Dieaconu. Cu tolba plin� de informatii si cu sufletul �nc�rcat de istorie crestin� ne-am retras sfiosi spre ale noastre. Nu �ns� f�r� a reflecta profund la trecutul unor locuri aparent pline de liniste patriarhal�, dar �n realitate pline de vigoarea trecutului.
|