Pe scara de serviciu
• un preambul la deschiderea noii stagiuni a Teatrului Tineretului • spectacolul „Karaoke“, creatie colectiv� pus� �n scen� de Alexandru Dabija, a fost prezentat �n avanpremier� publicului pietrean • Ca �n mai multe r�nduri �n ultimii ani, actorii Teatrului Tineretului din Piatra Neamt au tinut s� ne fac� o surpriz�, oferindu-ne, ca un preambul la noua stagiune, rodul lucrului lor de vacant�. Atitudine de respect si gratitudine fat� de spectatorul pietrean vitregit, ca si ei de altfel, de m�reata intimitate a l�casului local al Thaliei, care ne-a primit de ast� dat� �n imensa si strania lui pustietate.
Templul reg�sit
Atmosfer� inedit� �n sala de spectacole a b�tr�nului Teatru al... Tineretului. Intr�m direct din b�t�tur� pe o us� lateral�, de serviciu, nu �nainte de a remarca atmosfera stranie a holurilor proasp�t humuite si vitregite de orice artificiu care le-ar putea face mai lumesti. Nu mai reg�sesc mirosul acela de fard si adieri de aceton� statornicit �n plusuri si risipit prin cotloane. Spectatorii, pe o graden� montat� pe scen�, privesc de sus sala f�r� fotolii ce seam�n� cu una de bal. Ei �nsisi par a fi corul Filarmonicii din Berlin preg�tindu-se s� atace primele acorduri din „Oda bucuriei“. Regret�nd c�, �n tribun� fiind, n-am venit �n trening, casc ochii la lojele goale si minun�ndu-m�, invidiez actorii care au privilegiul s� ne priveasc� �n fiece sear� de pe scen�, de sus. Ascendentul pe care ti-l ofer� rampa e coplesitor. Numai c� de ast� dat� noi s�ntem privilegiatii. Spatiul acesta consacrat a devenit brusc, si prin forta �mprejur�rilor, neconventional. C� tot se poart�. Sssst! Pe usa din spatele s�lii, acum �n fat�, depinde cum o iei, intr� primul spectator... pardon, actor; din nou pardon, actrit�. (�n parantez� fie zis, observ cu satisfactie c� au disp�rut dou� dintre usile laterale, pe unde ne s�c�iau �nt�rziatii). Noua achizitie a teatrului - Corina Grigoras ne spune c� o cheam� -, c�nt� prelung si prea lung, �n englez�. E o chestie ca �n spectacolul acela �n care Dabija ne f�cea martori �n debut la num�ratul nesf�rsit al ou�lelor. Numai c� atunci se acumula tensiune, si banala v�nzoleal� printre produsele galinaceelor, �n liniste deplin�, era bine g�ndit� si bine aplicat�, plin� de promisiuni, �n timp ce acum... �n fine, s� vedem despre ce este vorba.
Omul dintre cuvinte si sunete
Venit s� monteze Cehov, Alexandru Dabija s-a trezit, din punct de vedere teatral, �n „never land“. Pe unde o fi repetat, numai el, cei de la tehnic si duzina de actori stiu. A! Stie prea bine si Timus. Saltul de la clasic la modernismul de actualitate s-a f�cut rapid si cunosc�nd capacitatea de adaptare si de improvizatie a cunoscutului director de scen� nu m� mai mir� nimic. Asta ne�nsemn�nd, Doamne fereste!, c� avem de a face cu o f�c�tur� de circumstant�. Spectacolul este preg�tit minutios, se observ�, este coerent �n constructie si a presupus cu sigurant� mult efort �n precizarea detaliilor. Textul care, �n mod firesc �n asemenea �mprejur�ri, ar fi amenintat s� cad� �n argumentatie steril� si prolificitate gratuit� este riguros controlat si, se vede bine, decupat nemilos. Nu cunosc am�nuntele de atelier ale spectacolului, dar tin�nd cont de precizarea f�cut� de realizatori, precum si de folosirea identit�tii reale a protagonistilor, care �nl�tur� orice tentativ� de disimulare, este usor de realizat faptul c� fiind o „creatie colectiv�“, fiecare actor a �ncercat un soi de spovedanie sentimental� si afectiv� - prin cuv�nt si muzic�, sau invers - care unora le-a reusit, altora... mai putin. De altfel, �n ciuda conceptiei unitare a evolutiilor, discursurile - �n mod firesc eclectice si individualizate - p�c�tuiesc prin distorsiuni expresive ce lesne ar fi putut fi reconsiderate de c�tre un condeier avizat si priceput, dispus s� lucreze, cum se spune, cu materialul clientului. Chiar dac� nu toate personajele s�nt conturate egal, exist�nd o v�dit� disproportie �ntre nivelurile elocintei, spectacolul are, totusi, o unitate asigurat� de conceptia regizoral�. Conceptie care, credem noi, nu trebuia - mai ales �n cazul regizorului de calibru care este Alexandru Dabija - s� se lase furat� de tentatia dilat�rii gratuite a reformul�rilor dinspre final, �ntr-o �ncercare, reusit� �n parte, de a augmenta continutul expus p�n� atunci. Cele treisprezece personaje „�n c�utarea unui autor“, ca s� ne exprim�m pirandellian, s�nt conduse cu pricepere, ca de obicei, de c�tre Alexandru Dabija, �ntr-un spatiu conturat din linii simple si care nu pune probleme deosebite, �n afara faptului c� trebuie, pur si simplu, „manevrate“. Asa cum ne-a obisnuit de mult� vreme, regizorul a g�sit si �n acest joc tentant, amuzant, dar pe alocuri chiar trist si dureros, solutii fericite, uneori chiar inspirate. Iar t�ierea brusc� si imprevizibil� a planurilor, ca �ntr-un montaj cinematografic nervos, chiar dac� este oarecum sup�r�toare, capteaz� atentia si tine privitorul aproape. Artificiile tehnice, pornind de la sunet si sf�rsind cu inevitabila subtitrare specific� a ceea ce numim „karaoke“ s�nt, de bun� seam�, pe placul multora dintre locuitorii acestui secol n�p�dit, si uneori chiar sufocat, de tehnica de ultim� generatie si de ambitiile veleitariste, de mai veche generatie, ale tot mai multor �ndr�gostiti de arta sunetelor. Scenografia, conceput� minimalist de c�tre Romulus Boicu, nu retine c�tusi de putin atentia, alc�tuind �ns� un spatiu functional pentru etalarea virtutilor solistice ale protagonistilor. Chiar dac� poate fi asem�nat� cu un interior domestic locuit de o familie de functionari cu ifose gratuite sau cu un bar al c�rui patron tocmai se preg�teste s� dea faliment. Oricum, spectacolul, de bun� calitate, �mbin� fericit umorul cu nostalgia si lirismul reg�sirii sufletesti a fiec�ruia dintre noi prin intermediul sonorit�tilor care ne-au marcat de-a lungul vietii. Cu at�t mai mult cu c�t paleta genurilor si formelor de expresie muzical� se dovedeste a fi, dac� nu exhaustiv�, cel putin extrem de cuprinz�toare si relevant�. Si, trebuie s� o spunem, dincolo de acest ambalaj sonor, succint argumentat prin text, se poate �ntrez�ri, omul. Nu actorul ci omul pur si simplu. Un crochiu ce se construieste rapid �n mintea spectatorului; si �n care, nu de putine ori, exist� sansa de a se reg�si el �nsusi.
Personajele
Reprezentatia se dovedeste a fi una de echip�, iar consistentul grup de actori demonstreaz� c�, �n linii mari, se poate supune rigorilor unui joc colectiv dinamic si antrenant, f�r� a dilua structuralitatea propriei personalit�ti artistice. Mai mult, disponibilit�tile muzicale etalate conform propriilor gusturi �ntregesc profilul actorului contemporan, complet si mobil. Mai putin conving�tor �n prim plan, Victor Giurescu compenseaz� cu har prin dinamica ambientului. Cezar Antal, sobru si riguros, precum ne-a obisnuit, are si atu-urile unei v�dite aplec�ri spre muzic�. Amintirile lui Tudor T�b�caru nu puteau fi, evident, dec�t din zona Basarabiei, �ntr-o mic� poveste redat� ca de obicei cu farmec, umor si bine dozat� intonatie, diluat� apoi cu inevitabilul impact muzical al zonei rusesti; care, se stie, a avut �ntotdeauna succes pe aceste meleaguri ale megiesilor latini. Toti cei trei pomeniti p�n� acum �si etaleaz� �ntr-o m�sur� mai mult sau mai putin evident� si o parte din bagajul de ticuri cu care ne-au obisnuit. Atentie, drumul p�n� la cabotinism e at�t de scurt...! Expresia elocvent� si surprinz�toare a fost cea care a caracterizat aparitia Adinei Suciu, succint� si expresiv� C�t�lina Iesanu, mai putin conving�tori Nora Covali si Dragos Ionescu. Pitoresc Rares P�rlog, dar pe alocuri b�ntuit de sesizabile complexe de care trebuie, negresit, s� se lepede. Daniel Besleag�, adeptul liedului si al genului liric, �n ciuda ingratitudinii textului adus abrupt si f�r� motivatie �ntru slujirea scopului imediat, f�r� a avea un pretext bine argumentat, sugereaz� ceva din aspiratia - si asta neacoperit� - c�tre aristocratie. Aparitia �n loj� cu aria pe buze s-a vrut un soi de procedeu „deux et machina“ si, oricum, dincolo de faptul c� ar putea fi suspectat de gratuitate, d� foarte bine ca imagine artistic�. Patru dintre cele sase noi achizitii actoricesti ale Teatrului Tineretului, pomenita deja Corina Grigoras (aplatizat� de imensa r�spundere de a deschide spectacolul), Ingrid Robu (extrem de expresiv� si suger�nd disponibilit�ti promit�toare pentru evolutiile urm�toare), Silviu Nistor (rudimentar aici) si agresivul Ioan Paraschiv (unidimensional. Tot aici), au completat conclavul actoricesc al unui spectacol care merit� a fi v�zut. Dac� vreti s� v� relaxati �n week-end. �n loc de gr�tar si bere.
Noi s�ntem rom�ni!
Printre at�tea piese de mai mult sau mai putin succes, desf�surate de prin anii �'70 si p�n� ast�zi, „slag�rul“ din final „Noi s�ntem rom�ni!“ a sunat oarecum strepezit �n fata proiectiei idilicelor meleaguri mioritice reliefate at�t de frumos �n filmele documentare.
Dezr�d�cinat si �mpr�stiat c�tre iesiri, poporul celor treisprezece actori se risipeste la sf�rsit, nedumerit si reprimat, soptindu-si unul altuia ca pentru a se convinge reciproc de faptul c� „noi s�ntem (�nc� sau totusi) rom�ni“! Cum se pare c� �i �ncearc� o oarecare �ndoial� si c� lucrul acesta nu mai e cert, spectatorii din gradene �i �ncurajeaz� aplaud�ndu-i cu convingere. Sigur! Asa este! Noi s�ntem rom�ni! Si asta ne ajunge. Mai ales c� iesim tot pe scara de serviciu.
|