Patapievici, un deceniu �nainte de demisie (II)
Omul (fost) recent
„... oamenii pe care �i produce �ntr-un ritm industrial modernitatea care si-a iesit din propria ne-m�sur� nu s�nt cu adev�rat nici noi, nici �nnoiti: s�nt, asemeni conservelor cu dat� de expirare pe etichet�, doar recenti...“
(Horia Roman Patapievici)
Pe demisionarul, recent, director al Institutului Cultural Rom�n, Horia-Roman Patapievici, c�ruia i se imput� de c�tre foarte mult� lume de bun simt tocmai absenta acestei calit�ti, cel care, dup� p�rerea multora, a batjocorit mare parte a teritoriului culturii clasice rom�nesti �n numele unei asa zise �ncuraj�ri a obsesiilor (deseori maladive) contemporane, prip�site sub pulpana „noii culturi“ ce, nu de putine ori, s-a dovedit pus� �n slujba unor absconse cauze politico-financiare, l-am �nt�lnit �n urm� cu un deceniu. Era pe vremea c�nd coordonatele istorice, economice si sociale ale Rom�niei erau cu totul altele si obsesia „poneiului roz“, aflat� pe atunci �n gestatie, probabil, �nc� nu maculase spatiul cultural intern si international. De bun� credint� fiind, alc�tuiam pe atunci, cu sinceritate, un portret suficient de m�gulitor al interlocutorului, care tocmai �si lansase „Omul recent“, cu at�t mai mult cu c�t nu b�nuiam c� peste c�tiva ani va deveni un personaj destul de controversat care, dup� o evolutie politico-cultural� viguroas� avea s� �ncheie un capitol al vietii cu o umilitoare demisie. Ast�zi v� prezent�m partea a doua a convorbirii pe care am definit-o ca fiind un dialog eclectic, si oarecum eretic, despre trufia juvenil�, spiritul duhovnicesc, curajul de a spune „nu“, v�rstele discursului public si spinoasa problem� a libert�tii.
Libertatea ca paradox
Reporter: �n Cuv�ntul �nainte la „Omul recent“, care este, �n mod declarat „o critic� a modernit�tii“, afirmati: „Concluzia criticii mele este c� nu modernitatea este rea, rea este transformarea ei �ntr-un orizont lipsit de alternativ� al vietii noastre“. �n acest context, vedeti cumva libertatea ca fiind conform� unei teorii - de altfel cunoscut�, ce a c�p�tat calitatea sau, din contr�, defectul unui truism - potrivit c�reia este definit� drept optiune voluntar� �ntre cel putin dou� alternative? De exemplu, viata si moartea. Ati risca s� alc�tuiti, hic et nunc, o definitie a libert�tii?
Horia-Roman Patapievici: Nu, n-as risca. Pentru c� �sta e un paradox: paradoxul libert�tii stoice. Stoicii spuneau c� nu exist� diferent� �ntre libertatea �mp�ratului si libertatea sclavului. Si argumentul c� cel din urm�, chiar sclav fiind, are posibilitatea s� nu execute ordinul pe care �l primeste. Criticii stoicilor spuneau c� e o libertate de tip cu totul formal si aberant pentru c� �nsemna, de fapt, posibilitatea de a alege, asa cum spuneti, �ntre viat� si moarte. Pentru c� dac� execut� ordinul st�p�nului, atunci, ca sclav el �si asigur� viata si merge mai departe, dar �n postura de sclav; �n timp ce, dac� �n aceast� postur� find refuz� s� execute ordinul, �ntruc�t st�p�nul are drept de viat� si de moarte asupra lui, moare. Si atunci, ce �nseamn� s� spui c� esti liber, c�nd ai de ales �ntre viat� si moarte?
Rep.: Exemplul este dus la extrem, la limit�. Implic� dou� notiuni fundamentale ale existentei si/sau nonexistentei. Recunosc, este speculativ si rosturile pragmatice n-ar putea fi sesizate dec�t de c�tre sinucigasi. Dar e o formul� teoretic� menit� a face ordine �ntr-un domeniu pe c�t de explorat pe at�t de onctuos. Am putea spune c� ne scap� tocmai datorit� limitelor noastre de imaginatie analitic�. Pervertit�, evident, de autocratia moralei, a bunului simt, a necesit�tilor cotidiene ce-si cer perpetuu drepturile. Si noi, �n definitiv, ne supunem docili.
H.R.P.: Asa este si tocmai de aceea e speculativ. Vedeti, eu �mi construiam r�spunsul pe o alt� pist�. Dumneavoastr� vorbiti de o libertate definit� prin multitudinea posibilit�tilor. �ns� cea ce era profund �n exemplul stoicilor - din cauza asta m-am referit la el, �ntruc�t si dumneavoastr� ati pus chestiunea �n termeni stringenti - era urm�torul lucru: criticii lor spuneau: dac� libertatea mea este s� aleg �ntre solutia A si solutia B, singurele date, iar consecinta pentru una dintre ele este moartea si pentru cealalt� viata, eu, de fapt, nu s�nt liber; pentru c� nimeni nu vrea moarte. Si atunci, s�nt constr�ns s� aleg viata, �n conditii de servitute. �sta era sensul criticii pe care academicienii bun�oar�, platonicienii din vremea respectiv� si care pe atunci erau sceptici, o aduceau definitiei stoice. �ns� definitia stoic� avea ceva subtil, pentru c� distingea �ntre mai multe planuri care includeau, printre altele si idealul de apathea; de retragere a sufletului uman din conditionarea lucrurilor care-l tulbur�. Ori, dac� un om reuseste s� fac� asta, altfel spus, s�-si pun� sufletul �ntr-o situatie pentru care viata sau moartea este egal�, pentru care a se duce la munte sau la mare este acelasi lucru, cum tot acelasi lucru poate fi, pentru el, a umbla �n pielea goal� prin piata public�... Iau exemple din astea, foarte discordante, desi am mereu �n minte personalit�ti. Bun�oar�, a propos de umblatul gol prin piata public�... Sf�ntul Francisc l-a sf�tuit pe un discipol de-al lui s� fac� asta, pentru c� avea probleme cu ego-ul, si i-a zis: „Umileste-te deplin!“. Iar a te umili deplin �nsemna, pentru un c�lug�r, s� umble �n pielea goal�; un scandal mai mare nu se poate! Dar asta l-ar fi umilit deplin. Dac� idealul de apathea este �ndeplinit de suflet, atunci critica adus� libert�tii stoice de c�tre detractorii ei nu mai e valabil�. Prin urmare - ca s� �nchei r�spunsul foarte baroc la �ntrebarea dumneavostr� - libertatea admite definitii drastic diferite, �n functie de opinia pe care ne-o facem despre realitatea sufletului uman. Dac� sufletul uman este, �n fond, un principiu material, si singura dimensiune a lumii este dimensiunea ei fizic�, atunci libertatea veritabil� este cea de care vorbiti. Este libertatea pluralit�tii optiunilor. Dac� �ns�, sufletul uman include un principiu al transcendentei, rezult�nd c� realitatea poate fi �nteleas� pe mai multe planuri si c� realitatea fizic� nu epuizeaz� realitatea �n sens global, atunci nu mai putem vorbi de o realitate de acest tip si trebuie s� o definim oarecum diferit. Si definitia nu este simpl�. Dante, bun�oar�, care vorbeste despre asta �n dialogul lui „Convivio“, spune urm�torul lucru: ele s�nt importante �n ordinea enunt�rii. Cel mai important e sensul teologic; dar f�r� sensul literal toate celelalte nu se pot formula. E un paradox interesant. Altfel spus, cel mai important nu poate exista dac� cel mai slab nu exist�. Acesta este paradoxul prezentei noastre �n aceast� lume.
Democratia e gri, dar ce frumos e griul!
Rep.: Cum vedeti implicarea omului de cultur� �n fenomenul politic?
H.R.P.: Ca s�-l invoc iar�si pe Iorga... Lovinescu, undeva a f�cut remarca asta. Istoriile literare pe care le-a scris Iorga s�nt remarcabile pe perioada veche. Devin din ce �n ce mai putin demne de �ncredere pe m�sur� ce se apropie de contemporaneitate, c�nd se refer� la oameni pe care i-a cunoscut, cu care putea s� polemizeze, pe care putea s�-i antipatizeze sau pe cei pe care �i antipatiza. Pentru cei pe care �i simpatiza, spiritul s�u critic se bloca. Nu mai vedea c� respectivul nu e talentat... totul era minunat. Precum la cei pe care-i antipatiza sau cu care polemizase, discern�m�ntul era din nou blocat, nemaiv�z�nd ce este bun �n �stia; totul era r�u. S� ne refugiem deci �n trecut, unde pasiunile s�nt mai estompate... C�nd a intrat �n politic� si clubul Junimea s-a integrat partidului conservator, si Titu Maiorescu a intrat �n politic�. Pe cine deranjeaz� activitatea politic� a lui Titu Maiorescu? Avea un talent oratoric extraordinar, o retoric� olimpian�, o fraz� scurt�, bine strunit�, clasic�. Era opusul lui Iorga.
Relansarea discursului parlamentar dup� cincizeci de ani de absent�, �n februarie 1990, c�nd se naste CPUN-ul, a fost derizoriu. Dac� v� amintiti vacarmul, incapacitatea de a articula propoziti logice, stridenta, ura... C�nd spun aceasta nu �nseamn� c� ura nu era prezent� si �n parlamentele anterioare. Era �ns� filtrat� de normele bunei cresteri si de regulile adres�rii. Nu erau prezente �n discurs sub form� de imprecatii, injurii, trageri la r�spundere, „ba pe-a m�ti“, „tu, boule“ si asa mai departe. V� spun astea pentru c� s�nt mai multe v�rste ale discursului public si prezenta cultural�, ca s� spun asa, nu mai joac� absolut nici un rol.
Deci, omul de cultur� dac� face politic� ast�zi, trebuie s� o fac� nu ca om de cultur�, cum o f�cea �nc� Titu Maiorescu, ci ca politician profesionist. Iar asta �nseamn� s� aib� jargonul juridic, jargonul economic, pe scurt, jargonul limbii de lemn parlamentare dintr-o democratie de consens, de mase, cum e democratia noastr�. Nimic spectaculos. Democratia e gri, dar ce frumos e griul!
Statul, aceast� instant� impersonal� si rece
Rep.: Pentru c� ne-am �ntors �n contemporaneitate, ar fi bine s� ne spuneti p�rerea dumneavoastr� despre dezorientarea pe care, �n conditiile Rom�niei de ast�zi, tot mai multi tineri o acuz�.
H.R.P.: Eu s�nt destul de iritat de frustrarea pe care unii tineri o resimt. Decizia le apartine �n �ntregime: risti s� urmezi cea ce crezi c� e vocatia ta, vei renunta la o meserie b�noas�, probabil. Vrei un Mercedes sau vrei altceva? Asata e o fals� problem�; pentru c� ea nu se rezolv� �nainte de a face ceva. Problema se rezolv� f�c�nd ceva. Totodat�, multi tineri se arat� nemultumiti de ceea ce statul le ofer�. Ei bine, statul, aceast� instant� impersonal� sau, cum spunea Nietzsche „cea mai rece dintre toate fiarele“ ar trebui s� distribuie c�te un loc cald �ntr-un imens cuibar national. Dar asta este o imagine complet fals�. Nu este sarcina statului si a-i cere asta �nseamn� a-l invita s� semene cu statul lui Hitler, sau cu cel al lui Stalin sau Ceausescu. El ar face-o cu pl�cere pentru c� vocatia statului este s� ne trateze ca un p�rinte sever. Apoi, tendinta tot mai evident� a emigr�rii tinerilor e si �ngrijor�toare si simptomatic�. Cu toate c�, dup� p�rerea mea, e mult mai greu s� te impui acolo, �ntr-o societate care e rodat� competitional, nu de zece ani, nici de cincizeci ci de sute de ani. Iar toti cei care se nasc acolo au, fat� de oricare dintre tinerii nostri, avantajul c� s�nt de acolo. Instinctele lor s�nt deja formate pe acel tip de cultur� competitional�. Tineri din Rom�nia au un avantaj, totusi, fat� de societ�tile occidentale pentru c� acum, aici se naste o lume. Se naste o lume care functioneaz� dup� aceleasi principii ca si societ�tile occidentale prospere. Diferenta este doar cronologic�. Ei s�nt dup� sute de ani de evolutie organic�, cea ce �nseamn� c� n-au avut revoluti catastrofale care s� anuleze ceea ce s-a achizitionat si s� pun� pseudoforme �n loc si dup� acea s� se revin� la alea vechi si asa mai departe... cum s-a �nt�mplat cu nefericita noastr� tar�. Noi, dac� eram �n continuarea moderniz�rii �ncepute la 1859, de fapt 1861, prin reformele lui Cuza, dac� eram organic, pas cu pas, �n continuarea acestui proces si ast�zi n-ar fi dat peste noi catastrofa cu r�zboiul pierdut, catastrofa bolseviz�rii t�rii, catastrofa unor lideri t�mpiti, m�rginiti, bestiali, cum au fost Dej si Ceausescu, soarta noastr� ar fi sem�nat cu cea a Belgiei dec�t cu a Bulgariei de ast�zi. Prin urmare, s�nt foarte multe posibilit�ti, dar aceste posibilit�ti, spre deosebire de t�rile occidentale, care s�nt t�ri structurate, nu s�nt �nc� identificate. Acolo posibilit�tile s�nt indicate. Stii sigur c� �n bransa cutare exist� evantaiul �sta de posibilit�ti. Acolo s-au f�cut multe recens�minte si astea s-au tradus prin informatii la dispozitia petentului. La noi nu este asa; la noi este o stare cu o faz� de indistinctie, de crestere haotic�, �n care tot felul de oameni dau „tunuri“, mafioti... Asta este expresia unui soi de haiducie; a �nceputurilor. Tineri s�nt cei care trebuie s� identifice aceste posibilit�ti. Si ele exist�. Iar ei s�nt liberi s� le caute si s� le g�seasc�. Vedeti, de acea e at�t de grea definitia libert�tii!
|