„Verdele Bicazului“
• Izvoru Alb este un loc aproape uitat de civilizatia �nceputului de mileniu III • aici omul tr�ieste, mai abitir ca altundeva, �n comuniune cu natura • „Asta-i st�na din Verdele Bicazului st�p�nit� de cinci ciobani. Anu�' ista am str�ns cu voia lu�' Dumnezeu 350 de oi si 50 de vaci, iar c�ini, c�ti s� ne fie de ajutor la paza «averii» satului Izvoru Alb“, spune baciul Vasile Ungureanu • pentru oierii b�tr�nului Ceahl�u, Uniunea European� e departe tare... • „N-ajungem noi s� crestem oile dup� cum ne-o cer mai marii Europei. P�i, ce, avem curent pentru mulg�tori aici �n v�rf de munte? Si-apoi, cic� s� tinem laptele �n budane de inox. Ei nu stiu c� budaca noastr� de lemn este mult mai s�n�toas�“, zice h�tru din fire, tot Vasile Ungureanu • Var� fiebinte, peste astept�ri �n zona de munte. Aerul torid, �mpresurat cu roiuri de g�ze, salt� m�runt a joac�, f�c�nd s� tremure zarea. Privirea de reporteri ne-a fost cucerit�, �ntr-una din zilele trecute, �nc� de la primele ore ale diminetii, de verdele poienelor cuib�rite anevoie printre ramuri de brad, f�c�ndu-ne chemare �nspre �nalturi. Nici una, nici dou�, purcedem spre Izvoru Alb, loc aproape uitat de civilizatia �nceputului de mileniu III, acolo unde omul tr�ieste, mai abitir ca altundeva, �n comuniune cu natura. Urc�m anevoie dealul �n c�utare de suprematie asupra universului din jur si c�nd arunc�m privirea �napoia noastr� observ�m printre alte cele ale naturii din jur, turmele de oi din muntii b�tr�nului Ceahl�u, care prin albul lor, �ntregeau parc� anume armonia de culori a v�zduhului. Insist�m cu privirea, si undeva, �n Verdele Bicazului, deasupra Izvorului Alb la o azv�rlitur� de b�t de Sf�ntul Munte, observ�m o st�n�, precum altele din zon�, care �ns� ni se �nf�tiseaz� �n toat� simplitatea sa arhitectural�. Cuprinsi de vraja unei tentatii, �ntru cunoastere de oameni, dar mai cu seam� de am�nuntul nevointei lor pastorale, ne-am �ndreptat pasii spre acel asez�m�nt vremelnic, dar at�t de durabil, c�lc�ndu-i cu �ndr�zneal� reportericeasc� pragul pentru c�teva ceasuri. Omul care ne-a �nt�mpinat la auzul l�tratului de c�ini, Vasile Ungureanu, ne-a aruncat un z�mbet de gospodar dornic de a primi oaspeti si ne-a �ndemnat �n dulcele grai moldovenesc s� ne �nfrupt�m din „hodina“ locului. „Amu�' dac� tot ne-ati c�lcat pragul, intrati si v� hodiniti, c� ati mers destul“, ne-a spus baciul, despre care aveam s� afl�m la repezeal� c� era seful de st�n� si purta �n spate peste un sfert de veac de ciob�nie, din sacul celor, putini peste 40 de ani, c�ti adunase �n scurta si zbuciumata sa viat� de oier sadea. Si nu gresise deloc, „cu mersul destul“, pentru c�, spre a-i c�lca b�t�tura, suisem pe coama muntelui vreo or� jumate si deh, cu antrenamentul nu st�team noi prea bine...
„Ati nimerit la cas� de oameni crestini“
Afl�nd, la r�ndu-i, cine s�ntem si ce „hram“ purt�m prin zon� si mai ales c� am fi interesati de viata sa de p�stor, omul si-a dat mintenas drumul la vorb� si cu glas de b�rbat �n putere ne-a spus: „Ati nimerit tocma�' bine, dac� asta vi-i vrerea. Ati nimerit la cas� de oameni crestini, cu frica lu�' Dumnezeu si credint�-n animalele pe care le slujim de c�nd am ap�rut pe lume“. Si spre mirarea noastr�, aveam s� �ntelegem cu usurint�, c� baciul, Ungureanu, care se vede treaba avea si un nume predestinat, mioritic, era un om spornic la vorb�, nu cum ne �nchipuisem noi, si-anume c� ciobanii s�nt acei taciturni, asemeni muntilor prin care h�l�duiesc. „Asta-i st�na din Verdele Bicazului st�p�nit� de cinci ciobani. Eu, baci, Vasile Lal�u, Ion Lal�u si Alexandru Nistor, ciobani si Florin Vidrighin, strungar, pentru c�-i cel mai t�n�r. Anu�' ista am str�ns cu voia lu�' Dumnezeu 350 de oi si 50 de vaci, iar c�ini, c�ti s� ne fie de ajutor la paza «averii» satului Izvoru Alb“, si-a continuat omul prezentarea, ar�t�ndu-ne st�na cu toate acareturile, comarnic, strung�, colib� pentru focul oilor, coseri, ce mai, �ntreaga t�rl� a asez�m�ntului p�storesc. C�nd „expozeul“ lui nea Ungureanu era �n toi, si-a f�cut aparitia turma din porneala diminetii pentru „hodina“ amiezii, iar cu ea, doi dintre cei cinci ciobani amintiti de baci. Alexandru Nistor, un t�n�r de vreo 25 de ani, si Florin Vidrighin, mezinul „casei“, ce nu trecuse de 14 - 15 ani. Am fost l�sati �n voia sortii, pentru c� imediat ciobanii aveau s� pun� m�na pe donite si s� purcead� la mulsul oilor. Dup� un ceas de „z�bav�“ �n umbra comarnicului au reap�rut cu donitele pline cu lapte, pe care l-au turnat, strecur�ndu-l cu grij�, �n budac�. L-au cheguit cu rost pentru a deveni cas si multumiti ne-au spus �n treac�t: „Asta-i! Am pus cheagul si acum putem sta de vorb� un ceas p�n� se �ncheag� laptele si trecem la scos casul. P�n� una-alta s� c�ut�m a ne face de-ale gurii“. Si �ntre dou� vorbe, a fost pornit focul, ce asteptase �n tain� s� fie pus din nou la treab�, s-a pus de-o m�m�lig� v�rtoas� c�t s� poat� fi t�iat� cu ata, s-a croit dup� reteta casei un „tochit“ din br�nz�, urd�, niscai unt, asta c�t a-i zice „peste“, s-a asezat masa sub cerul liber si am trecut cu totii la „dreptul“ osp�t.
„La st�n� s� stiti c� nu-i o joac�“
�ntre timp, st�p�nul b�t�turii, nea Vasile Ungureanu, ne-a mai spus c�te unele, �ncerc�nd s� ne familiarizeze cu viata de oier. Ne-a povestit cum se face casul, cum se scoate zerul, cum se „fabric�“ urda si cum se scoate untul, cum se j�ntuieste br�nza, ce-seamn� j�ntita, prezent�ndu-ne foarte pe scurt si cum se face „tocmeala“ prim�vara, c�nd se urc� oile la st�n� sau ce obligatii revin ciobanilor ori s�tenilor. Cu una, cu alta am fost plimbati pe calea vorbelor prin tot ce �nseamn� munca de cioban. „La st�n� s� stiti c� nu-i o joac�. Ai treab� toat� ziua. Ne trezim la 3 dimineata, mulgem oile si vacile, doi ciobani pleac� cu animalele la p�scut, iar restul r�m�n s� fac� br�nza, urda, j�ntuitul si s� pun� lucrurile la punct. La pr�nz ati v�zut ce si cum cu treaba, la 3 dup� amiaz� din nou cu oile la p�scut, iar seara aceeasi activitate, muls, f�cutul casului si a celorlalte produse, iar culcarea, pentru cei mai multi dintre noi, pe la 12 noaptea. Dormim c�te trei ore pe noapte si ce mai prindem ziua. Mai trebuie spus c� noaptea dormim cu grija oilor, ca nu care cumva s� dea lupul iama prin turm�. Asa c� de multe ori, c�te unul dintre ciobani r�m�ne �ntreaga noapte �n vecin�tatea coserului, indiferent dac� priveste la stele sau la nori negri“, ne-a povestit baciul din Verdele, destr�m�nd fir cu fir vraja de care fuseser�m �nv�luiti �nc� de copii, c�nd era vorba de oierit, aceast� �ndeletnicire veche c�t istoria neamului. „Ne-am �nceput viata de cioban �nc� din copil�rie, prima dat� ca strungar, am continuat ca mulg�tor si cioban, iar de vreo 25 de ani s�nt baci. Am trecut pe la o st�n� din Ceahl�u, unde mi-am f�cut ucenicia, si-abia pe urm� am revenit �n Izvoru Alb, adic� acas�, si mi-am tras st�na mea. Si trebuie s� mai stiti c� traiul de la st�n� este ca-ntr-o familie. Numai asa poti avea r�bdare si cu oamenii si cu animalele si asta nu-i usor. Toti ciobanii pe care-i am al�turi s�nt oameni harnici, de treab� si cu drag de animale. De altfel, unul dintre ei are 60 de oi, unul 50, altul vreo 40. Cum s� nu iubeasc� animalele?“, a ad�ugat Ungureanu.
„N-ajungem noi s� crestem oile cum cer mai marii Europei“N-ajungem noi s� crestem oile cum cer mai marii Europei
Discutiile au fost multe si pline de �ntelesuri mai ales pentru noi, cei doritori de informatii pe tema oieritului. Asa aveam s� afl�m c� pe ciobani nu-i prea intereseaz� cine-i la putere, ei av�nd un singur cult, pe acela al animalelor de pe urma c�rora �si duc veacul. Sau c� normele europene care urm�resc s� impun� o alt� viat� la st�n�. „Este greu deocamdat� s� vorbim despre acest subiect. Din nefericire se cunoaste foarte putin despre ce vor normele europene, mai mult doar la nivel de zvonuri. De asta noi cresc�torii de animale s�ntem ot�r�ti si contrariati. C�t priveste s� ajungem la fondurile europene, nu s�nt optimist. De unde bani?“, a spus omul. „N-ajungem noi s� crestem oile dup� cum ne-o cer mai marii Europei. P�i, ce, avem curent pentru mulg�tori aici �n v�rf de munte? Si-apoi, cic� s� tinem laptele �n budane de inox. Ei nu stiu c� budaca noastr� de lemn este mult mai s�n�toas� si mai bun� la conditiile de vreme de pe la noi. N-o murit nimeni de pe urma ei. M-ati �ntrebat dac� vom ajunge �n Europa s� vedem si noi cum fac ei br�nza. P�i, noi n-avem timp vara s� d�m pe-acas� si s� ne facem f�nul, d-apoi s� batem drumurile Europei“, a ad�ugat h�tru din fire, Vasile Ungureanu, baciul st�nii din Verdele de la poalele b�tr�nului Ceahl�u. Si tot asa, c�te-o �ntrebare, c�te-un r�spuns, nici n-am observat cum a trecut timpul. Scrut�nd zarea, undeva �n st�nga Ceahl�ului privirea atent� a ciobanului a deslusit cum dealul fumega. „Arde-n Chica Baicului. �la nu-i foc obisnuit. Iar� a luat foc islazul“, ne-a atentionat omul, fapt ce avea s� se confirme dup� o scurt� discutie telefonic� cu s�tenii din Izvoru Muntelui si cu p�durarul Ghit� Borf�l�u de la Ocolul Silvic Bicaz. „Nu-i bun� treaba cu c�ldurile astea. Nici oile n-o duc prea bine cu seceta asta cumplit�. Nu-i m�ncare, nu-i nici lapte. Asta este. G�ndu�' ni-i la Dumnezeu. Tot el ne salveaz�“, a spus baciul la plecare, nu �nainte de a ne adresa invitatia de a-i mai c�lca pragul. „V� mai astept�m pe la st�n� pentru a ne continua povestea noastr� fr�m�ntat�, precum casul“. Si chiar c-o s� mai mergem, c� nu-i de ici de colo, s� stai la sfat cu unul dintre putinii ciobani pe care-i are mai Bicazul.
|