P�rintele Cleopa, 100 de ani de la nastere
• pentru marcarea evenimentului, la M�n�stirea Sih�stria se va organiza dup� Paste un simpozion S-au �mplinit s�pt�m�na aceasta 100 de ani de la nasterea p�rintelui Ilie Cleopa, unul dintre cei mai cunoscuti duhovnici si predicatori pe care i-a avut M�n�stirea Sih�stria. Momentul va fi marcat de comunitatea monahal� dup� Paste, printr-un simpozion la care vor participa cei care l-au pretuit pe marele ierarh. P�rintele Cleopa s-a n�scut pe 10 aprilie 1912, �n comuna Sulita, din judetul Botosani, fiind botezat Constantin, fiind al cincilea din cei zece copii pe care i-a avut familia Alexandru si Ana Ilie. A fost ucenic al p�rintelui Paisie Olaru si �n 1929 s-a al�turat obstii schitului Sih�stria, al�turi de fratele mai mare, Vasile. A fost tuns �n monahism pe 2 august 1937, primind numele Cleopa. Mai t�rziu a ajuns egumenul schitului si apoi a fost f�cut arhimandrit c�nd l�casul s-a ridicat la rang de m�n�stire. �n 1948, urm�rit de Sigurant�, se retrage pentru sase luni �n p�durile din jurul M�n�stirii Sih�stria, iar pe 30 august 1949, este numit staret al M�n�stirii Slatina, din judetul Suceava unde �ntemeiaz� o obste cu peste 80 de c�lug�ri. �ntre 1952-1954 este urm�rit de Securitate si se retrage �n Muntii St�nisoarei. Dup� doi ani este readus �n m�n�stire, la ordinul patriarhului Iustinian. �n 1956, revine la metanie, iar �n prim�vara anului 1959 se retrage pentru a treia oar� �n Muntii Neamtului, unde �si petrece urm�torii cinci ani. S-a re�ntors la M�n�stirea Sih�stria �n toamna anului 1964, ca duhovnic al �ntregii obsti, pov�tuind f�r� �ntrerupere at�t c�lug�ri, c�t si mireni. A trecut la cele vesnice pe 2 decembrie 1998, fiind condus pe ultimul drum de mii de credinciosi.
|