Singur
Despre Eminescu, cu dragoste
Prinsi cu grijile de preste zi, de preste noapte, de preste an, de preste viat�, va s� ne aducem aminte de el la fiecare miez de ianuarie. Atunci c�nd �nc� nu s-au stins de tot ecourile colindelor si �n aer mai h�l�duie glasul p�r�sit al clopoteilor. De care el �nsusi �si aminteste �ntr-o alc�tuire poetic� memorabil� a c�rei esent� este concentrat� �n numai patru versuri: „Colinde, colinde, / E vremea colindelor / Si gheata se-ntinde / Asemeni oglindelor“.
De peste un veac si jum�tate alc�tuirea lui himeric� ne st� �nfipt� �n ochiul st�ng, �n inim� si-n cotloanele cele mai curate ale sufletului. De peste o sut� saizeci de ani unii trudesc s�-l alc�tuiasc� si tot de at�tia altii nu ostenesc s�-l destrame, cu �nversunare si cu os�rdia izvor�t� din spaima de necuprinsul dezv�luit de gr�irile lui.
�n ciuda exegezelor de tot felul, mai mult sau mai putin savante, mai mult sau mai putin docte, mai mult sau mai putin �ntemeiate, mai mult sau mai putin obiective, mai mult sau mai putin cinstite, poetul vietuieste �n alc�tuirile lui tainice, mult deasupra �ntelegerii comune supus� modelor si modelelor �ndoielnice, ca o garantie a perenit�tii si profunzimii spiritului autentic; de care, din p�cate, ne �ndep�rt�m cu tot mai mult� p�c�toas� os�rdie, �ntr-o vreme �n care fiinta uman� �ncepe s� uite tot mai des de ea �ns�si.
„Nu au existat si nu vor exista �n poezia rom�n� versuri mai frumoase dec�t acestea“ afirma, pe bun� dreptate, Titu Maiorescu. Iar George Munteanu se simtea dator s� augmenteze: „�n «eminescianism» s-au str�ns parc� toate �ntreb�rile de prim� acuitate ale speciei“. �n timp ce Vladimir Streinu conchidea: „Poezia lui Eminescu este �n primul r�nd un spectacol cosmic...“ Am evitat, cu bun� stiint�, afirmatiile cinismului c�linescian care, justificat de obiectivitate, exploreaz� cu oarecare insidiozitate acele teritorii umane care ar putea s� demitizeze imaginea sf�nt� a poetului national. Ca si publicarea - acum vreo zece, doisprezece ani, pare-mi-se - ineditelor epistole cu Veronica Micle, pretext �ndoielnic �n serviciul, sau �n deserviciul unei capacit�ti afective ce pip�ie pragul utopic al existentei interioare.
�n epoca aceasta �nc�rcat� de curiozitate si indiscretie maladiv�, poetul nu are ce c�uta. Cum nu are ce c�uta �n comentariile r�uvoitoare, m�rsave si mizerabile ale unor pretinsi (si �n mare parte dovediti) oameni de cultur�.
De peste un veac si jum�tate de singur�tate, cu floarea albastr� la piept, �n vecin�tatea p�durii, a lacului, al�turi de vuietul tainic al m�rii, �n imediata apropiere a vietii sau a mortii, r�t�cind �n deriv� printre privelisti stelare sau printre �nchipuiri rememorative vechi de secole, poetul e deasupra noastr� si a preocup�rilor noastre meschine. Si acolo are dreptul s� r�m�n�. Singur.
|