Sedinta de Consiliu Local �nt�rziat� la Roman
• sedinta extraordinar�, de ieri, 9 ianuarie, a �nceput cu o or� si 10 minute �nt�rziere • acest lucru s-a datorat consult�rilor din comisiile de specialitate si negocierilor • alesii locali au fost unanim de acord c� Strandul Municipal trebuie modernizat si redat romascanilor n
Sedinta extraordinar� de ieri, 9 ianuarie, a fost deosebit de animat�, cu negocieri �ntre grupurile de consilieri locali, cu propuneri pertinente, cu promisiuni si cu o pauz� de consult�ri. La prima sedint� din noul an, condus� de liberalul Adrian Stoica, au participat 18 consilieri, 3 alesi locali lipsind motivat. Principalul punct pe ordinea de zi a fost aprobarea modului de utilizare a �mprumutului bancar �n valoare de 7,3 milioane de euro, contactat de la CEC Bank. Discutiile au fost aprinse si �n comisii, mai ales c� �n cele dou� anexe ale proiectului de hot�r�re nu s-au reg�sit, initial, cele dou� milioane de euro destinate reabilit�rii termice a 600 de apartamente, proiect apartin�nd liberalilor. �n comisii au avut loc negocieri cu privire la acest subiect, concluzia final� fiind c� banii pentru anvelop�ri s� vin� din fondul de prefinantare a proiectului, fonduri care apoi s�nt returnate �n 3-6 luni, din fonduri europene. Sedinta a �nceput cu o or� de �nt�rziere, dup� ce USL-istii au fost multumiti si linistiti de promisiunea primarului Laurentiu Dan Leoreanu, care a anuntat ferm, c� din cei peste 4 milioane de euro, ce vor veni pentru prefinant�rile pl�tite de Prim�rie, dou� vor fi folosite conform �ntelegerii, pentru reabilitarea termic�. S-a cerut ca �n procesul verbal de sedint� s� fie trecut� si aceast� promisiune a edilului sef, care a mai promis si suplimentarea fondurilor pentru modernizarea strandului romascan.
Totul pentru un strand modern
„Am analizat acest proiect de hot�r�re, care are substant�, un proiect important pentru comunitate, �ns� mai am unele neclarit�ti. Ca orice om, n�scut si crescut �n Roman, nu pot s� nu m� g�ndesc la starea deplorabil� a strandului. As dori s� facem ca acest obiectiv s� fie modern, atractiv. De aceea propun o sum� mai mare, bani care pot fi luati de la alte obiective“, a solicitat Viorel Stan. Constantin Holban a cerut ca suma pentru modernizarea strandului s� fie de cel putin un milion de euro. Viceprimarul George Laz�r a cerut o pauz� de 10-15 minute pentru consult�ri, lucru votat de consilieri, �n afara independentului Sorin Cazan, care si asa a considerat �nt�rzierea de o or�, de la �nceput, ca pe o desconsiderare a importantei unor proiecte, de larg interes public. Dup� revenirea �n sal�, George Laz�r a cerut ca sumele trecute la punctele ll si lll ale anexei ll, respectiv PNDI - Artera Roman Est si Bulevardul Nicolae B�lcescu, �n valoare de 2.200.345 de lei si Finalizarea moderniz�rii Str�zilor Progresul si Eremia Grigorescu, pentru suma de 2.389.190 de lei s� fie diminuate �n asa fel �nc�t pentru strand suma s� fie de circa 800.000 de euro. Edilul sef a fost de acord si a spus c� si CJ Neamt va contribui la acest proiect. „Dou� milioane de euro din prefinant�ri vor fi trecute prin HCL si folosite la proiectul de reabilitare termic� si ar mai fi posibil �n dou� milioane de euro, din fonduri europene, �n asa fel �nc�t num�rul de blocuri s� fie dublat“, a precizat Laurentiu Dan Leoreanu. Consilierul Sorin Cazan a cerut ca banii de izolare termic� a blocurilor s� fie �ndreptati spre scoli si spital, pentru c� majoritatea apartamentelor s�nt proprietate personal� si ar trebui s�-i intereseze, �n primul r�nd, pe proprietari. La obiectivele finantate cu bani europeni, printre care si microhidrocentrala de pe Moldova, nu au fost modific�ri. Proiectul a fost votat de 17 consilieri, doar Sorin Cazan s-a abtinut.
|