Politistul cu „dosul“ �n copac a luat patru luni
• un agent de la S�vinesti a fost condamnat la patru luni de �nchisoare cu suspendare • Lucian Iftemie s-a urcat b�ut la volan si a rupt �n dou� o masin� • omul legii avea o alcoolemie de 2 la mie • Lucian Iftemie, �n v�rst� de 31 de ani, agent de politie �n cadrul Postului S�vinesti, a fost condamnat de magistratii Tribunalului Judetean Neamt la patru luni de �nchisoare fiind g�sit vinovat de comiterea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul av�nd o �mbibatie alcoolic� peste limita legal�. Prin sentinta de ieri, 14 decembrie 2011, s-a dispus suspendarea execut�rii pe o perioad� de doi ani si patru luni. �n acest timp politistul trebuie s� stea departe de necazuri penale, altfel ajunge dup� gratii. Fapta a avut loc pe 9 martie 2010, c�nd omul legii s-a urcat b�ut la volan si a intrat �ntr-un copac. Pe parcursul anchetei, politistul a solicitat s�-i fie recalculat� alcoolemia. El a recunoscut c� a consumat ceva, �ns� a aprecizat c� rezultatele au fost alterate, �n sensul c� alcoolemia stabilit� a fost prea mare. Procurorul de caz a respins solicitarea, motiv�nd c� recoltarea probelor s-a f�cut legal. Accidentul s-a �nregistrat pe DN 15, �n comuna Dumbrava Rosie. B�ut fiind, politistul s-a urcat la volanul unui autoturism BMW 740I, �nmatriculat NT 151 CUR, adus din Marea Britanie si a plecat �ntr-o plimbare prin comun�. Ca s� nu se plictiseasc�, Iftemie l-a invitat si pe amicul s�u, Alin Pruteanu, �n v�rst� de 24 de ani, pentru a vedea, probabil, performantele bolidului. Ajuns la Dumbrava Rosie, din cauza neadapt�rii vitezei la conditiile de trafic, dar si a faptului c� b�use, politistul a pierdut controlul autoturismului. Ca urmare a acestui lucru, masina a iesit de pe carosabil pe un teren viran si s-a izbit puternic de un copac. �n urma impactului, deosebit de violent, autoturismul s-a rupt �n dou�. Dac� Iftemie nu a p�tit mare lucru, aleg�ndu-se cu r�ni minore, amicul s�u a ajuns la spital. El a avut nevoie de 40-45 de zile de �ngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor, �ns� nu a depus pl�ngere penal� �mpotriva prietenului. La vremea respectiv�, politistii rutieri care au investigat accidentul nu au pomenit nimic de faptul c� al lor coleg era destul de bine „afumat“. Ei au precizat c� evenimentul a avut drept cauze neadaptarea vitezei la conditiile de drum si presiunea sc�zut� din pneul dreapta spate. Autorului accidentului i-au fost prelevate probe biologice �n vederea stabilirii alcoolemiei, iar rezultatul a fost pozitiv. Specialistii de la Serviciul de Medicin� Legal� au stabilit c� �n momentul producerii accidentului, agentul avea o alcoolemie �n s�nge de 2 la mie, iar proba a doua, calculat� la o or� dup� prima, a ar�tat o alcoolemie de 1,85 la mie.
|