C�ruta, vesnicul pericol de pe sosele
Dou� persoane au ajuns la spital luni dimineat�, dup� ce au fost victimele unui accident rutier petrecut �n apropierea satului Totoiesti, comuna Tupilati. Cristinel V., �n v�rst� de 48 de ani, din T�rgu Neamt, conducea un autoturism si la un moment dat a intrat �n coliziune cu o c�rut� condus� de Mihai F., de 85 de ani, din Tupilati. Acesta nu s-a asigurat la schimbarea directiei de mers spre st�nga pentru a intra pe un drum lateral. �n urma impactului, c�rutasul a fost r�nit grav, fiind diagnosticat cu traumatism craniano cerebral acut si fractur� occipital�, iar cons�teanul s�u, Ioan M., de 68 de ani, a suferit un traumatism craniano cerebral si o plag� parietalo occipital�. Un alt accident, �nregistrat duminic� dup� amiaz� �n comuna G�rcina, s-a soldat cu r�nirea a dou� persoane. Constantin C., de 37 de ani, din localitate, conducea un moped pe un drum forestier din satul Cuiejdi, av�ndu-l ca pasager pe fratele s�u, Mihai C., de 35 de ani. La un moment dat, mopedistul a pierdut controlul asupra directiei de mers si s-a r�sturnat. Cei doi frati au fost transportati la Spitalul Judetean pentru a primi �ngrijiri. Constantin C. a fost diagnosticat cu traumatism toracic cu pl�gi esccoriate si fractur� costal�, iar Mihai C. a sc�pat mai usor, cu c�teva escoriatii. Evenimentul nu a fost inclus �n categoria accidentelor rutiere, �ntruc�t nu s-a produs pe un drum public. Politistii au �ntocmit un dosar penal, cercet�rile fiind efectuate sub aspectul comiterii infractiunii de v�t�mare corporal� din culp�.
|