PC plus PUNR, 15.000 de conservatori nem�eni
• „la alegerile din 2008, vom candida singuri �i nu vom mai intra �n nici o alian��“, afirm� Valeric� Fr��il�, pre�edintele PC Neam� Reprezentan�ii Partidului Conservator Neam� �i cei ai fostului PUNR s-au �ntrunit, ieri, �i �n cadrul unei conferin�e de pres� au prezentat agenda de lucru pentru perioada urm�toare. De men�ionat este faptul c�, �n acest moment, dup� fuziunea dintre PC �i PUNR, care s-a realizat pe data de 12 februarie, PC �i-a consolidat pozi�ia din punct de vedere al num�rului de membri, acesta ajung�nd aproape de 15.000, dup� cum au afirmat liderii acestei forma�iuni. La conferin�a de pres� amintit�, al�turi de pre�edintele PC Neam�, Valeric� Fr��il�, a fost prezent �i noul vicepre�edinte, Alexandru Covasan, fostul lider al PUNR Neam�. „Imediat dup� ce a fost semnat protocolul de realizare a fuziunii prin absorb�ie dintre cele dou� partide am trecut la stabilirea priorit��ilor pe care le avem pentru a ne dezvolta �n continuare. Vrem ca Partidul Conservator s� creasc� ca valoare �i ca num�r �i s� devenim o adev�rat� alternativ� de centru dreapta. A�a c� ne-am stabilit �intele pentru a c�tiga c�t mai mult capital electoral �n 2008, c�nd ne dorim s� trecem de pragul de 10% ca procent, poate chiar 12%. Dorim s� rezolv�m c�teva probleme punctuale, nu vream s� ne apuc�m de mai multe �i s� nu termin�m nici una“, a declarat Valeric� Fr��il�, pre�edintele PC Neam�.
De men�ionat este �i faptul c�, la alegerile din 2004, organiza�ia Neam� a PC num�ra 9.000 de membri activi, iar cea a PUNR 8.200, dar, dup� cum spuneau �i cei doi lideri, �ntre timp, au mai avut loc dezert�ri c�tre alte partide. Un alt aspect punctat a fost cel legat de modul �n care va aborda Partidul Conservator alegerile din 2008. Sau poate ceva mai repede, �n ipoteza c� vor fi anticipate. „Nu vom mai face nici o alian��. Vom candida singuri, �i �n alegerile locale �i �n cele generale. P�n� atunci, �n Neam� dorim s� acumul�m un num�r de circa 20.000 de membri activi, pe care �i vom atrage ori de la alte partide, ori dintre cei care nu au mai activat �n politic�. Ne dorim oameni de valoare“, a mai afirmat Valeric� Fr��il�.
|