25 de firme �nchise din neglijenta patronilor
• comisarii au constatat lipsa caselor de marcat electronice fiscale • �n piete, Garda a dat amenzi de circa un miliard vechi • Comisarii din cadrul G�rzii Financiare Neamt continu� s� dea peste patroni care sfideaz� prevederile legale �n vigoare si nu vor nici �n ruptul capului s�-si cumpere case de marcat. Miza const� �n aceea c� �n lipsa acestora nu mai exist� o evident� clar� a v�nz�rilor, caz �n care se mai pot face unele „misc�ri“ pe l�ng� lege. Mai ales c� prevederile referitoare la achizitionarea acestor aparate s�nt �n vigoare de mai bine de 10 ani, este greu de crezut c� cineva nu a auzit de ele. Totusi, numai luna trecut� comisarii au �nchis temporar 25 de societ�ti comerciale care nu aveau astfel de aparate. „Privind dotarea cu aparate de marcat electronice fiscale, �n septembrie 2010 au avut loc 30 de verific�ri. Pentru abaterile constatat s-au aplicat 58 de sanctiuni contraventionale de 21.600 de lei, iar confisc�rile au fost de 1.410 de lei ron“, a declarat Constantin Nistor (foto), comisar sef de sectie al G�rzii Financiare Neamt. �n momentul �n care administratorii vor face dovada c� si-au achizitionat casele de marcat, le va fi ridicat� interdictia si-si vor putea desf�sura activitatea. Tot �n septembrie 2010 comisarii au trecut si prin piete, t�rguri si oboare, �n 98 de actiuni care s-au finalizat cu 113 sanctiuni contraventionale �n valoare total� de 92.200 de lei ron (922 milioane de lei vechi). Tot aici confisc�rile s-au cifrat la 4.530 de lei. Alte verific�ri referitoare la respectarea normelor de comert si a disciplinei financiare au avut loc luna trecut� pe principalele artere de circulatie. Comisarii financiari au tras pe dreapta circa 400 de mijloace de transport marf� si c�l�tori. La final s-au dat 22 de amenzi ce au totalizat 20.700 de lei noi. Conform datelor statistice �n septembrie cei 18 comisari nemteni care au desf�surat activitate au trecut pe la 454 de agenti economici din mai multe domenii de activitate. Marea majoritate a acestora, 427, au fost g�siti cu diferite nereguli. �n aceste conditii totalul amenzilor dispuse �n ultima lun� a fost de 444.080 de lei, iar confisc�rile s-au cifrat la 22.550 de lei, �n total sumele datorate de mediul de afaceri fiind de 467.350 lei noi. Din sanctiunile dispuse s-a achita mai bine de jum�tate, 272.440 de lei la amenzi si numai 17.460 la confisc�ri. Prejudiciul cauzat bugetului statului din cele 11 sesiz�ri penale �ntocmite de inspectori a fost urias, de 3.083.490 de lei ron (peste 30 miliarde de lei vechi). Din datele de sintez� rezult� c� eficienta unui comisar a fost de 33.380 de lei la sumele constatate ca datorate, si 19.490 de lei la �ncas�ri.
|