Spirite �ncinse de alcool si c�ldur�
• medicii de la Ambulant� si UPU au fost asaltati de betivi si victime ale agresiunilor • 12 pietreni s-au pus pe scandal, deranj�ndu-si vecinii • Week-end-ul trecut a fost unul plin de nemteni care s-au b�tut, iar medicii de la Salvare si cei de la Urgent� pun aceste cazuri nu pe seama crizei, ci pe seama alcoolului consumat pe canicul�. Au avut nevoie de �ngrijiri medicale peste 30 de victime ale agresiunilor, mult peste media s�pt�m�nal�, dar, din fericire, toti se aleseser� cu r�ni usoare care nu au impus internarea. Si Serviciul de Ambulant� a fost sufocat de apeluri la sf�rsitul s�pt�m�nii trecute c�nd, �n mai putin de 3 zile s-au �nregistrat 630 de solicit�ri. Aproape 100 dintre acestea au fost catalogate drept urgente cod rosu, iar 259 au fost urgente cod galben, toate fiind situatii �n care viata bolnavilor era pus� �n pericol. „Desi nu am avut cazuri de persoane afectate de temperaturile foarte ridicate �nregistrate vineri si s�mb�t�, am avut multe solicit�ri de tot felul. Din p�cate, am avut mult prea multe cazuri de agresiune provocate si de consumul excesiv de alcool. Multi pacienti au fost �n stare grav� astfel �nc�t, �n 54 de situatii au fost f�cute transferuri medicalizate c�tre alte spitale din centre universitare, deoarece starea bolnavilor impunea acest lucru“, a precizat Vica Ciobanu, asistenta sef� de la Serviciul de Ambulant� Neamt. Un caz mai grav a fost �nregistrat vineri, 23 iulie, �n comuna Dumbrava Rosie. Un b�rbat de 38 de ani, c�zut �n cap de pe un stog de f�n, a fost transportat la spital si a fost resuscitat continuu, dar a intrat �n stop cardio respirator si a decedat.
La Piatra Neamt, politistii comunitari au fost chemati zilele trecute s� intervin� la nu mai putin de 12 scandaluri, fie �n mijlocul str�zii, fie pe scara blocului, fie chiar �n apartamente. Si sanctiunile au curs pe band� rulant�, vreo 30 de amezi, �n valoare de circa 4.000 de lei, aici fiind prinse si cele date pentru cersetorie.
|