Program de var� �n pietele Pietrei
• negustorii au cerut reducerea chiriilor sau prelungirea programului • li s-a dat o or� �n plus la v�nzare, astfel c� toate pietele se �nchid acum la ora 20 • Pietele din Piatra Neamt functioneaz� de s�pt�m�na aceasta pe program prelungit, de var�. M�sura a fost luat� de Compania Municipal� de Investitii Urban, care are �n administrare pietele din oras, dar solicitarea a venit din partea negustorilor. „Comerciantii ne-au cerut majorarea programului de functionare a pietelor. Prin regulament era prev�zut un program de var� care se �ncheia la ora 19. Ei au cerut p�n� la ora 20, pentru c� e greu si pentru ei si vor s� v�nd� mai mult. E un lucru bun si �nseamn� mult pentru ei“, a declarat Ioan Olaru, directorul CMI Urban. S�pt�m�na trecut� propunerea negustorilor a fost analizat� �n cadrul Consiliului de administratie al companiei. Comerciantii veniser� de fapt cu dou� propuneri, ca variante, ei fiind de acord cu ambele, dar l�s�nd decizia final� �n seama administratorului de piete. Oamenii au spus c� le-ar prinde bine fie s� se reduc� chiriile percepute pentru locurile din piat�, fie s� se m�reasc� programul. Consiliul de administratie si conducerea CMI Urban au decis s� prelungeasc� programul. Astfel, �n toate pietele din oras, se vor putea face cump�r�turi p�n� la ora 20 �n cursul s�pt�m�nii, de luni p�n� vineri, iar s�mb�ta si duminica p�n� la ora 17, vechiul program fiind p�n� la ora 15. „Au cerut si reducerea chiriilor, am discutat-o, dar numai ca variant� �n situatia �n care nu eram de acord cu modificarea programului. Le-am acceptat programul, asa c� p�n� �n toamn� chiriile r�m�n cum s�nt. Am decis asta pentru c� la toamn�, c�nd vom opera o nou� schimbare a orarului de functionare, vom analiza posibilitatea ca, �n urma negocierilor, s� percepem doar chirii pentru spatiul ocupat de comercianti, iar chiria pentru mobilier s� fie zero. Va r�m�ne strict chiria, variabil, �n functie de ce are fiecare“, a mai spus directorul CMI Urban. �n prezent, v�nz�torii din piete pl�tesc o sum� pentru locul ocupat de tarab� sau tarabe, �n functie de cum si-a c�stigat fiecare coltisorul la licitatie. S�nt chirii diferite �n functie de activitatea prestat�, de sectorul ocupat, de marfa v�ndut�, de suprafata ocupat�. Cele mai mici s�nt de 50 de lei/mp, cele mai mari ajung p�n� la 170 de lei/mp. Pe l�ng� acesti bani, comerciantii mai pl�tesc c�tre CMI Urban sume pentru mobilier - rafturi metalice, vitrine si alte asemenea.
|