Gest din suflet pentru suflet
�ntr-o lume gr�bit� si plin� de griji putini s�nt cei care �si mai amintesc de cei aflati �n suferint�. Un astfel de gest nobil s-a consumat �n a doua zi de Paste, luni 5 aprilie 2010, la Centrul de asistent� medical� si social� din localitatea Ceahl�u. La initiativa preotului paroh, Fabian Andrei, de la biserica „Pogor�rea Sf�ntului Duh“ mai multi localnici au pus m�n� de la m�n� si cu bun�t�tile adunate astfel, dar si cu ce s-a mai str�ns la biseric� au omenit cei 32 de b�tr�ni internati. „A fost initiativa p�rintelui Fabian Andrei si a c�torva enoriasi, s� facem pachete cu bun�t�ti pascale pe care s� le ducem b�tr�nilor internati. Din ce s-a str�ns la biseric� a fost suficient pentru toat� lumea. S-au f�cut at�tea pachete c�te persoane erau si fiecare a primit cozonac, pasc�, ou� rosii, drob, mere, portocale, suc, ce am putut str�nge si noi. Toat� lumea a fost multumit� de acest gest, ba chiar au fost mai multe alimente dec�t ar fi trebuit pentru pachete, iar acestea au fost l�sate la buc�t�ria unit�tii“, a declarat Dumitru Luca, din localitatea Ceahl�u, unul din cei care a participat la actiunea de binefacere. Al�turi de acesta, dar si de p�rintele Fabian, la b�tr�nii internati au mai fost epitropul bisericii Viorel Iacoboaia, Anica Luca, Elena Schiopu, Doina Sandu-din cadrul Prim�riei Ceahl�u, Ioana si Anton Marcoci, Silvia Arghir, si dasc�lul bisericesc Dorel Tifui. Gestul s�tenilor din localitatea Ceahl�u este unul de suflet ce a adus mare bucurie �n r�ndul celor care nu se g�ndeau c� cei s�n�tosi si cu de toate acas� �si vor aminti de ei �n zi de mare s�rb�toare.
|