Domnul Nichita la umbra P�rintelui Iustin

R�t�citi �n traditie


Ca-ntr-un basm �ntrupat din lacrimile cerului, centrul Pietrei a avut, miercuri sear�, sclipiri initiatic dez�mbl�nzite de oper� imperfect�...
Ploua rece peste oras si ploaia ďż˝ncepuse mai ďż˝nainte ca o mďż˝nďż˝ de copii frumosi, de la Liceul de Artďż˝, sďż˝ facďż˝ una nefďż˝cutďż˝ de ingratii adulti. Au visat, au ďż˝ndrďż˝znit si ne-au dat nouďż˝ (cďż˝tiva nďż˝scuti mai devreme, care „tin“ si 31 martie ďż˝n rďż˝nd cu sďż˝rbďż˝torile) sďż˝ respirďż˝m adďż˝nc din Nichita Stďż˝nescu. Un spatiu nefiresc de generos, din „bara“ aia pďż˝cďż˝toasďż˝ de peste drum de statuia lui Stefan cel Mare, spatiu dominat de o copie a spadei Voievodului cel Drept si Credincios lucratďż˝ din cel mai bun otel de Toledo, si o fundatie discretďż˝ (precum „umbra unei idei“, poftim, dragďż˝ Eugen Urzicďż˝!) au dat, apoi, clipelor contur. Ne-am amintit cum Domnul Nichita s-a bďż˝tut cu limba romďż˝nďż˝ ďż˝ntru slujirea si dďż˝inuirea ei si am regďż˝sit rďż˝zvrďż˝tirea. S-au rostit simplu versuri de geniu si am vrut sďż˝ strigďż˝m ďż˝ngerilor cďż˝ sinele menirii nu-i o povarďż˝. Ne-am ďż˝ntrebat cine si pe unde - de-a lungul, de-a latul si de-adďż˝ncul patriei noastre - mai numďż˝rďż˝ public 77 de ani de la nasterea Domnului Nichita si am cďż˝zut de acord cďż˝ inimile fratilor sďż˝i sďż˝rbi nu se aud ďż˝n Romďż˝nia. Apoi, ďż˝ncďż˝ o datďż˝, ne-am luat o-ratia de Finish din Epica Magna. Da, a alergat atďż˝t de repede ďż˝ncďż˝t ochiul rďż˝mas ďż˝n urmďż˝ singur l-a vďż˝zut cum se subtia - „dungďż˝ mai ďż˝ntďż˝i, linie apoi, nobil vid strďż˝bďż˝tďż˝nd nimicul, rapidďż˝ parte neexistďż˝ndďż˝ traversďż˝nd moartea“... Si au rďż˝mas cuvintele. Si necuvintele. Si limba romďż˝nďż˝. Iar, prin ele, Domnul Nichita trďż˝ieste. Motiv suficient pentru a nu ne sfii sďż˝ cďż˝lcďż˝m apďż˝sat pe memoria teroristilor autohtoni care au respins formalitatea de a-l sustine la Nobelul pentru literaturďż˝. Mďż˝ uitam, miercuri searďż˝, ďż˝n ochii frumosilor copii si le sorbeam cu nesat emotia. Voiam sďż˝ le spun cum eu, dacďż˝ ďż˝nchid putin ochii, revďż˝d liceeni bolnavi de Nichita, de-acum 30 de ani. Dar nu eram ďż˝n stare sďż˝ le tulbur visarea. O binemeritau, trudiserďż˝ pentru ea, necďż˝lďż˝riti de vreun profesor de-odinioarďż˝, care persecuta elevii pe motiv cďż˝ el nu iubea poetul si „nu ďż˝ntelegea neďż˝ntelesul atunci cďż˝nd nu exista ďż˝nteles“.
Azi, ďż˝nsďż˝, mďż˝ ďż˝ncumet sďż˝ adďż˝ug ceva la visarea lor: pe Domnul Nichita, depďż˝nďż˝nd „noduri si semne“, la Petru Vodďż˝, la umbra caldďż˝ a Marelui Duhovnic. Poetul a reinventat limba romďż˝nďż˝ cďż˝nd peste romďż˝n bďż˝tea frig de singurďż˝tate; Pďż˝rintele a reinventat romďż˝nul - la vremea cďż˝nd biserica ortodoxďż˝ se apucase de explorat cďż˝rďż˝ri comerciale - si i-a oferit romďż˝nului o cheie: cheia deslusirii ireversibile a drumului spre Credintďż˝. Limba si Credinta - poate ceva fi mai simplu si mai frumos de-atďż˝t?... ďż˝n decembrie 1983, dupďż˝ ce la un birou de stare civilďż˝ fusese ďż˝nregistrat decesul poetului, s-a spus cďż˝ a ďż˝ncetat sďż˝ batďż˝ inima pďż˝mďż˝nteanďż˝ a lui Mihai Eminescu. ďż˝ntre timp, ne-am dat seama cďż˝t de viu e Domnul Nichita - inima lui bate prin cuvinte, prin necuvinte, prin limba romďż˝nďż˝. Mai departe, fďż˝rďż˝ teama cďż˝ „strig si nu se-aude“, fďż˝rďż˝ apďż˝sarea cďż˝ „mďż˝rile din nou sďż˝nt ude“, vďż˝ spun drept, sďż˝ n-avem discutii mai tďż˝rziu: Pďż˝rintele Iustin e vesnic! Vesnicia Lui e pe acest pďż˝mďż˝nt, nu dincolo. Pentru cďż˝ noi aici, pe acest pďż˝mďż˝nt, nu dincolo, ne trďż˝im Credinta ďż˝n limba noastrďż˝, dupďż˝ cum si ďż˝n limba noastrďż˝ ne trďż˝im Credinta. Sensibili la mďż˝retia Pďż˝rintelui, si ďż˝ngerii striga-vor de aceastďż˝ datďż˝: „Sinele menirii nu-i o povarďż˝!“ „Dupďż˝ aceea, fďż˝rďż˝ dupďż˝ aceea...“