Terenurile pentru locuin�e, trase la sor�i pentru a doua oar�
Beneficiarii Legii 15/ 2003 privind acordarea de terenuri pentru construirea de locuin�e s�nt a�tepta�i la o nou� tragere la sor�i, metod� aleas� de municipalitatea pietrean� pentru alegerea amplasamentelor, �n viitorul cartier Pietricica II. Reparti�iile pentru to�i cei 230 de beneficiari au fost aprobate, de c�tre legislativul local, �n ultima �edin�� din 2005. La prima „loterie“ organizat� de c�tre municipalitatea pietrean�, �n a doua parte a lunii decembrie 2005, s-au prezentat 215 tineri, ast�zi, la sala de �edin�e a Consiliului Local de la Pavilionul Expozi�ional de pe bulevardul Republicii, urm�nd s� se prezinte ultimii 15. Ace�tia vor extrage dintr-o urn� special� bilete pe care vor fi �nscrise str�zile �i numerele loturilor, �n fapt viitoarele adrese, autorit��ile urm�nd s� le pun� la dispozi�ie �i Planul Urbanistic Zonal, pentru a-�i face o idee �n privin�a a�ez�rii terenurilor.
Repartizarea loturilor se face �n baza unor criterii, ordinea pe liste fiind dat� de punctaje: cu 69 de puncte au fost 15 tineri, cu 67 - 30, iar �ntre 62 - 64 - 70 de beneficiari. Pentru c� mul�i s-au aflat la egalitate de puncte, reprezentan�ii Prim�riei Piatra Neam� au considerat c� tragerea la sor�i este singura solu�ie de eliminare a suspiciunilor �n privin�a repartiz�rii loturilor. „Noi credem c� am reu�it s� venim �n sprijinul tinerilor c�rora le-am pus la dispozi�ie 8 hectare de teren. Am vrut s� fie o repartizare echitabil�, de aceea am hot�r�t ca loturile s� fie trase la sor�i, pentru a nu se crea suspiciuni c� avantaj�m sau dezavantaj�m pe cineva“, a declarat primarul Gheorghe �tefan.
Lucr�rile la re�elele de utilit��i �i drumurile de acces vor fi demarate �n prim�vara acestui an. De asemenea, ca urmare a prezen�ei p�nzei freatice, �n zon� vor fi realizate drenuri, sistemul de scurgere a apelor pluviale urm�nd s� fie adaptat configura�iei terenului. Tinerii ar putea s� se apuce de construirea caselor �n prim�vara lui 2007.
Municipalitatea pietrean� �i va sprijini pe viitorii locatari ai Cartierului Pietricica II cu proiecte pentru case, fiind lansat un concurs de idei, �n acest sens, 23 februarie fiind data limit� de depunere a proiectelor. Participan�ii la acest concurs vor trebui s� �ntruneasc� minim 75 de puncte. Municipalitatea pietrean� va premia dou� solu�ii cu c�te 5.000 de euro (peste 180 milioane de lei), autorii celor dou� proiecte c�tig�toare urm�nd s� cesioneze toate drepturile legale asupra acestora c�tre Prim�ria Piatra Neam�.
FOTO:La baza culmii Pietricica va „r�s�ri“ un cochet cartier de locuin�e
|