DOI PORCI SI CINCI DOSARE PENALE
• cinci membri ai Asociatiei de V�n�toare si Pescuit Sportiv Roman s�nt cercetati pentru braconaj si uz de arm� letal� f�r� drept • ei au �mpuscat, f�r� a detine autorizatie, doi mistreti pe Fondul de V�n�toare Secuieni • v�natul a fost �mp�rtit fr�teste • numai c� unul dintre transporturi a fost interceptat de politisti • „De regul�, braconierii �i g�sesti acolo unde te astepti mai putin, respectiv �n r�ndul v�n�torilor“, a declarat un politist •
Cinci v�n�tori, membri cu acte �n regul� �n cadrul Asociatiei de V�n�toare si Pescuit Sportiv Roman, fac obiectul unei anchete penale, fiind cercetati pentru braconaj si uz de arm� letal� f�r� drept. Partea si mai proast� a povestii este c� acuzatii s�nt chiar cei care se declar� mari ocrotitori ai faunei si care condamn�, ori de c�t ori au ocazia, acest gen de fapte. Trebuie precizat c� ancheta apartine Serviciului Arme, Explozivi si Substante Periculoase, din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Neamt, politistii reusind s� actioneze rapid, drept pentru care la dosar vor exista probe „beton“. �ntruc�t ancheta nu a fost �nc� finalizat�, oamenii legii au refuzat s� ofere prea multe informatii despre acest caz. „Exist� �ntr-adev�r un dosar penal �n care s�nt cercetate mai multe persoane pentru acte de braconaj, fapte �nregistrate �n zona Romanului, �ns� mai multe nu putem spune. Cercet�rile s�nt �n plin� desf�surare, iar �n momentul finaliz�rii anchetei, vom oferi mai multe date despre acest caz“, a declarat inspectorul principal C�t�lina B�deanu, purt�torul de cuv�nt al Politiei Neamt. Din surse neoficiale, dar demne de �ncredere, am aflat c� cei cinci v�n�tori, trei din Roman si doi din comuna Filipesti, judetul Bac�u, au �mpuscat doi porci mistreti pe Fondul de V�n�toare Secuieni. Se �nt�mpla duminic�, braconierii deplas�ndu-se cu un jeep �n zona satului Hociungi, comuna Moldoveni. Dup� ce au ajuns �ntr-un lan de porumb, l�sat necules pentru a fi numai bun la v�n�toarea de mistreti, braconierii s-au apucat de treab�. Iar rezultatele au fost bune, dup� prima goan� reusind s� �mpuste doi porci.
Ghinion la intrarea �n Roman
V�natul a fost �nc�rcat �n autoturismul de teren si dus la domiciliul unuia dintre b�c�uani. Aici, au transat v�natul si l-au �mp�rtit fr�teste, partea romascanilor urm�nd s� fie ridicat� a doua zi. Ce nu stiau v�n�torii este c� politistii erau deja pe urmele lor. Portia romascanilor a fost depozitat� �n portbagajul unui autoturism cu destinatia Roman. Se �nt�mpla luni sear�, iar la intrarea �n orasul Roman, soferul autoturismului a fost tras pe dreapta si au intrat �n „scen�“ politistii de la Arme. �n urma perchezitiei realizate asupra autoturismului, �n portbagajul acestuia a fost g�sit� carnea, ambalat� frumos �n sacose din plastic. Soferul a fost condus la sediul Politiei Roman. Au urmat mai multe audieri si perchezitii domiciliare. Carnea de mistret a fost retinut� si confiscat�, urm�nd s� fie dus� la un laborator specializat. �n dosarul penal �ntocmit de politisti si �n care s�nt cercetati cei cinci v�n�tori, urmeaz� s� fie audiate �n zilele urm�toare mai multe persoane. Ar mai fi de precizat c� unul dintre braconieri este chiar paznic de v�n�toare la Fondul Secuieni, altul sef de grup� de v�n�toare, iar unul vicepresedinte al asociatiei de v�n�toare. Trebuie spus c� sezonul de v�n�toare la mistreti se �ncheie luni, 15 februarie, �ns� problema celor cinci v�n�tori a fost aceea c� nu detineau autorizatie pentru a �mpusca mistreti. Unul singur a prezentat o autorizatie de v�n�toare la c�prioar�, �ns� aceasta nu poate fi �n nici un caz confundat� cu un porc mistret. Am �ncercat �n cursul zilei de ieri s� lu�m leg�tura cu Marius Grosu, presedintele AVPS Roman, fapta fiind comis� pe un fond de v�n�toare administrat de asociatia romascan�. Grosu nu a r�spuns nenum�ratelor apeluri telefonice, iar la sediul asociatiei nu a fost de g�sit. Desi i-am l�sat un mesaj pe telefonul mobil si un altul secretarei sale, presedintele AVPS Roman nu ne contactase p�n� la �nchiderea editiei.
400 de euro, autorizatia la mistret
Administratorii fondurilor de v�n�toare �si stabilesc singuri at�t cotele de v�nat, dar si tarifele pentru autorizatii. �n cazul AVPS Roman, autorizatia pentru �mpuscarea unui mistret a fost stabilit� pentru acest sezon la 400 de euro. Zilele trecute, Marius Grosu declara pentru Monitorul c� v�n�torii romascani vor r�m�ne cu mistreti �n plus, deoarece �mpuscarea unui exemplar ajunge la 400 euro. Presedintele AVPS Roman f�cea aceast� declaratie �n conditiile �n care, cu o s�pt�m�n� �nainte de �nchiderea sezonului de v�n�toare la mistreti, fuseser� �mpuscate doar 8 exemplare din cota de 12. Dac� �i punem la socoteal� si pe cei doi mistreti braconati, se poate spune c� AVPS Roman a primit un ajutor nesperat �n realizarea cotei. „De regul�, braconierii �i g�sesti acolo unde te astepti mai putin, respectiv �n r�ndul v�n�torilor. Iar acestia aleg s� �ncalce legea din cauza pretului destul de mare al autorizatiei de v�n�toare. Acest lucru nu este �ns� un motiv s� te fac� s� v�nezi ilegal, mai ales dac� ne g�ndim la problemele care pot s� apar� din cauza �nc�lc�rii legislatiei �n domeniu“, ne-a declarat un politist, care nu a dorit s�-i public�m numele.
|