Un camion cu medicamente pentru spital
Campania Monitorul - „SOS _ Spitalul Judetean“ • s�mb�t�, un camion cu medicamente si materiale sanitare cump�rate din banii consilierilor PDL a ajuns la spital Spitalul Judetean Neamt a primit s�mb�t�, 7 noiembrie, o cantitate mare de materiale sanitare si medicamente, valoarea acestora fiind de 80 de milioane de lei vechi. Acestea au fost cump�rate din banii donati �n cadrul campaniei Monitorul de Neamt „SOS - Spitalul Judetean“ de 13 dintre consilierii PDL din Consiliul Judetean Neamt dar si dintr-o donatie f�cut� de compania Rofarma, �n valoare de 20 de milioane de lei. „Am primit o cantitate destul de mare de materiale sanitare si medicamente ceea ce �nseamn� o salvare pentru noi, cel putin pentru o perioad�. S�ntem recunosc�tori celor care au donat, campaniei dumneavoastr� f�r� de care nu ar fi existat probabil acesti bani dar si domnului Fr�til�, presedintele Casei de Asigur�ri Neamt, care s-a implicat direct �n achizitionarea celor necesare“, a precizat managerul spitalului Neamt, doctorita Silvia Rosescu. Consilierii PDL au donat 65 de milioane de lei iar cei de la Rofarma 20 de milioane de lei. O parte dintre materialele sanitare, �n valoare de aproximativ 5 milioane de lei au ajuns la spital joi iar restul, de 80 de milioane de lei s�mb�t�. Venirea acestui camion cu materiale sanitare si medicamente a reprezentat sf�rsitul unei s�pt�m�ni foarte bune pentru campania f�cut� �n favoarea spitalului nemtean. S-au primit numerose donatii at�t �n bani c�t si �n materiale sanitare si medicamente. Joi, Sindicatul Sanitas Neamt a anuntat c� va dona spitalului suma de 20 de milioane de lei din care vor fi cump�rate medicamente si materiale sanitare. Tot joi, un TIR cu ajutoare din Germania a venit la spitalul din Piatra Neamt pentru a aduce diverse materiale si mobilier. Astfel, au fost aduse 19 paturi dintre care 5 s�nt cu termo�nc�lzire si care au fost date deja sectiei de ATI iar restul dup� ce vor fi asamblate vor ajunge la Boli Infectioase. De asemenea, au mai fost aduse mai multe pilote si lenjerii de pat dar si o cantitate foarte mare de detergenti care va fi distribuit� sectiei de Pediatrie pentru sp�l�toria proprie. S�pt�m�na trecut� 13 dintre consilierii PDL au donat 65 de milioane de lei �n conturile spitalului. Acestia au dat fiecare c�te 5 milioane de lei, suma reprezent�nd indemnizatia lunar� pe care o primesc. Au f�cut acest gest frumos Vasile Pruteanu, presedintele Consiliului Judetean, vicepresedintii CJ Mircea Pintilie si Valerian Perc�, c�rora li se adaug� consilierii Decebal Arn�utu, Valeric� Fr�til�, Dan Morar, C�t�lin Neculai, Constantin Traciuc, Gabriel Pav�l, Mihai Stoica, Georgic� Stefan, Vasile Turcu si Gheorghe Vasiloiu. Alte c�teva firme au anuntat si ele c� vor s� sprijine campania „SOS-Spitalul Judetean“. Astfel, Auto Moldova a donat suma de 20 de milioane de lei vechi si va asigura si discounturi pentru toate activit�tile de service ale flotei unit�tii sanitare nemtene. Si conducerea Companiei Apa Serv s-a ar�tat impresionat� de situatia grav� pe care o traverseaz� spitalul si a hot�r�t ca timp de trei luni, din octombrie si p�n� la finele acestui an, Spitalul Judetean s� beneficieze de o reducere la factura de ap� rece �n valoare de 214 milioane de lei vechi pentru cele trei luni.
Gesturi de suflet
De la declansarea campaniei nostre au fost f�cute noi si noi gesturi de suflet pentru spital dar, mai ales, pentru bolnavii internati acolo. Lia Koszeghi, sotia medicului Iosif Koszeghi, seful Sectiei Chirurgie, a donat 5 milioane de lei vechi. Firma Medasimpex, din Piatra Neamt, a fost deasemenea impresionat� de suferinta pacientilor spitalului si a donat 330 de kg de pulpe de pui pentru hrana bolnavilor. Un gest impresionant a fost f�cut de un colaborator al ziarului nostru care a preferat s� r�m�n� anonim. Acesta si-a donat tot salariul s�u pe o lun�, mai exact suma de 6 milioane de lei vechi. Directoarea spitalului, medicul Silvia Rosescu, a donat suma de 10 milioane de lei vechi iar Radu N�stas�, directorul logistic al spitalului a donat 4 milioane de lei. Sotia acestuia, Carmen N�stas�, administrator financiar la Scoala Special� Alexandru Rosca, a donat la r�ndul ei 2 milioane de lei �n contul spitalului.
Alte donatii �n contul campaniei
Imediat dup� declansarea campaniei, Monitorul de Neamt a considerat c� este firesc s� dea tonul si a f�cut prima donatie �n cont �n sum� de 5 milioane de lei vechi. Alte 4 persoane au donat �n total suma de 2.500.000 lei vechi. Deputatul Culit� T�r�t� a f�cut si el o donatie �n valoare de 6 milioane de lei vechi si a mai adus spitalului dou� carcase de porc, 1.000 de kilograme de cartofi, 200 de kg de ceap�, 200 de kg de morcovi si c�teva zeci de kilograme de telemea. Miercurea trecut�, Fundatia B�tca Doamnei s-a al�turat si ea demersului nostru si a donat suma de 1 milion de lei vechi.
Campania ziarului nostru, „SOS-Spitalul Judetean“, a fost initiat� cu scopul de a aduna bani pentru cump�rarea de medicamente si materiale sanitare ce vor fi destinate exclusiv pacientilor si �n special celor mai putin favorizati de soart�. Monitorul a pus la dispozitia celor cu suflet mare dou� numere de cont, unul �n lei si unul �n valut� unde se vor putea face donatii. Multumim Credit Europe pentru amabilitatea de a nu percepe comisioane pentru operatiunile desf�surate prin conturile campaniei „SOS - Spitalul Judetean“.
Conturile pentru donatii: Credit Europe, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 14, Bl. P+10
- RO83FNNB007902581073EU01 - cont pentru euro
- RO72FNNB007902581073RO03 - cont pentru lei
Societatea care detine conturile: SC Grupul de Pres� Accent SRL, RO: 14799189
Swift-ul b�ncii (pentru transferul de valut�): FNNB RO BU.
|